Părintelui, se zice că-i erau tare dragi praznicile; mînca, nu se-ncurca, şi de aceea, pesemne, într-o bună zi a păţit pocinogul.
  Era după al şaptelea praznic, numai iată că-i plesneşte pîntecele. Dascălii, n-au de lucru, prind a se căina...
    — Păi, ce ne facem acu, părinte, că mai avem un praznic.
    — Unde, taică ? 
    — Peste pîrîu.
    — Coasă-mă, că merg şi eu, zise repede părintele nostru iubitor de praznice, spre mai marea uimire a dascălilor, a mea şi a dumneavoastră.







Petru Savin, Snoave din popor, Bucureşti, 1926, p. 80