După ce Dumnezeu a făcut toate lighioanele, le-a adunat īnaintea sfīntului divan şi a spus fiecăreia soarta ce-o are pe lume.
A spus calului că va ajuta pe om, că va fi călărit de om, va fi īmbrăcat īn zale şi dus pe cīmpul de bătălie. A spus cīinelui că va apăra casa omului, va fi hrănit de om, va fi bătut şi mīngīial de el; şi aşa cu fiecare lighioană īn parte.
Īn sfīrşit, tuturor le-a arătat Dumnezeu, cu mare chibzuială, rostul lor īn lume. La toată această orīnduială, fiece vietate se supuse fără cīrtire, căci cine ar fi cutezat să stea īmpotrivii lui Dumnezeu sfīntul ?
Numai porcul săracul, grohăia a nemulţumire īntr-una, ca o tobă spartă. Cīnd īl ajunse şi pe el rīndul şi cīnd a auzit ce soartă are, īncepu şi mai puternic să grohăiască; iar Dumnezeu, drept pedeapsă pentru lipsa de ruşine şi omenie, l-a sorocit ca să grohăie toată viaţa lui ca un nemulţumit. Şi ceea ce i-a lipsit, adică ruşinea, s-o caute veşnic īn pămīnt.
De aceea porcul mereu grohăieşte, fie sătul, fie flămīnd şi scurmă pămīntul, căutīnd ceea ce-i lipseşte, adică ruşinea...
