Cică-n vremea de demult, cînd erau ogarii graşi ca porcii şi cînd umblau jivinele înţolite ca oamenii, ursul a fost pus laba pe puiu iepurelui şi s-ar fi ospătat cu carnea lui. Bietul iepure hotărî să-şi izbîndească asupra ursului dar singur neîncumetîndu-se, se duse la ogar de-i ceru mînă de ajutor.
    Ogarul a prins bucuros din pricină că avea şi el o socoteală de răfuit cu ursul, pentru că îi schilodise o rubedenie şi, pîndind pînă pleacă într-o zi ursul după demîncare, se duse la vizuina lui să-i omoare puii.
    Era un ger de ţîţîia iepurile şi d-aia ogarul, ca să nu-i îngheţe picioarele, îşi luase o pereche de opinci, pe care i le adusese un prieten al lui din ţara turcească; dar cînd ajunse la gaura vizuinii, se desculţă de opinci, ca să-i fie mai uşor la fugă, de cumva s-o întîmpla să vie ursul acasă şi intră; iar pe iepure îl lăsă afară ca să păzească şi ca să-i dea ştire, de s-o întoarce ursul şi ca să-i păzească opincile.
    Pînă să omoare el puii ursului, trecu vreme la mijloc şi de geruit, geruia al dracului; tremura iepurile varga iar labele-i îngheţase de tot. Ce gîndi el ?
    - Mă, ia să-mi vîr eu picioarele în opincile ogarului, să vedem cum o fi...
    Dacă se gîndi, îşi împlini gîndul şi băgă picioarele înăuntru şi văzu că se încălzi de-i era mai dragă lumea; se hotărî să fugă cu opincile ogarului... Şi fugi.
    Mai trecu ce mai trecu, după ce fugi iepurile şi iacă şi ogarul isprăvind, ieşi din vizuina ursului. Se uită el-ncoa, se uită-ncolo, iepurile nicăieri; opincile aşijderea.
    - Iete hoţu de iepure, vere, îmi şterse opincile !
    Şi plecă supărat prin pădure, să se ducă acasă. La o cotitură, iaca iepurile, se desculţase de opinci şi se uita la ele minunîndu-se.
    - Ei, acilea fuseşi, iepure ?
    Iepurile nici n-apucă să-l vază bine, ş-o şi tuli.
    - Stai măi zănatice - îi strigă ogarul - ce fugi aşa ? Stai să-ţi spui ce-am făcut cu puii ursului.
De unde, că fugea iepurile de-i sfîrîiau picioarele. Şi cică d-atunci ogarul aleargă mereu după iepure, unde-l vede, ca să-i ceară opincile îndărăt, că le avea de la un prieten.