Zice că un dascăl căpătase un cucoş şi venea spre casă.
    Dar l-a apucat noaptea la o moară părăsită. Întunerec, singur, ce să facă el ? Aproape aţipea, cum era trudit de atîta cale horhăită.
    Ţi ai găsit ! Că numai deodată a început o hodorogeală pe la uşa morii, de parcă se pornise carăle de podhoadă ale lui Scaraoschi. 
    Ba, ce să vezi şi ce să mai zici, că tocmai Cel-din-Punguliţă, Scaraoschi, Neneaua-Iadului, îşi strîngea oastea lui de necuraţi acolo în moară. Bietul dascăl s-a ghemuit degrabă în coşul de deasupra şi stătea rece, ca vai de capul lui. Scaraoschi începe a da porunci:
    - Tu să te duci şi să ispiteşti pe cutare; tu să vîri în judecăţi pe cutare; tu să înveţi pe cutare să nu postească - în sfîrşit, fiecare drăcuşor avea răutatea lui de împlinit pe lume.
    Vine rîndul la unul mai mititel:
    - Tu, băiete, să mi te duci iar la biserica din cutare sat (adică tocmai unde era şi dascălul nostru cel din coş)... şi să faci pe oameni, ca de obicei, să nu asculte la slujba preoţilor şi a dascălilor, ci să se gîndească tot la lucruri de-ale noastre. Ştii tu ce scrie în cărţi la noi, să se suduie oamenii, să se bată, să se umplă de sînge. Caută deci şi îndeamnă-i pe toţi la fapte de acestea. Şi să nu te prindă ! 
    - Nu, nu ! Că nu degeaba-s şi eu cu pielea neagră ! face drăcuşorul naibii. 
    ... Dascălul aude din coş... 
    Şi urmează cu vorba:
    - Hei ! Creştinii îs şi proşti, după toate păcatele. Nu-i unul mai cuminte în tot satul acela. Toţi îs vaci încălţate... Da ian´, cînd iese preotul lor cu darurile, să închidă bine uşile şi să nu-mi deie drumul afară ! Aşa, preotul le toacă la ureche verzi şi uscate iar eu stau de-a mai mare dragul în inima lor ! 
    ...Dascălul aude bine din coş....
    Mai vorbesc diavolii ce mai vorbesc, mai joacă, mai ţipă, mai rag, mai cuviţă; ca după obiceiul dumnealor, cruce de aur între dînşii ! În sfîrşit, s-apucă ei şi taie un bou în mijlocul morii, cu chip ca să-l mănînce. Ia unul burhăiele şi le aruncă în coş ! Săracul dascăl ! Săracul cucoş ! Acesta face crrrr... cum fac paserile: noaptea, cînd le stîrneşti.
    Auzind cîrîiala asta, un neprielnic cu un tăciune aprins în mînă se urcă să vadă ce-i acolo; cucoşul atunci socotind că se face ziuă, odată strigă: „cucuriguuu !”. Aşa că s-au risipit mohorîţii ca fumul, în toate părţile.
    A doua zi, des-de-dimineaţă, dascălul nostru iese de acolo cu bine (vezi că era tare de înger şi bun la Dumnezeu sfîntul) şi, fiindcă era zi mare, se ducea la slujba lui, adică tocmai la bisera unde avea să fie musafir Necuratul cel mititel. Şi ce să mai vorbim ? Dascălul a spus preotului şi oamenilor despre toate cele ce auzise în moară; tocmai cînd preotul voia să iasă cu sfintele danii, tocmai atunci un flăcău frumos la faţă şi voinic (diavolul), dădea de tot să o şteargă la sănătoasa pe uşă ! L-au prins ca din oală ! Se smunceşte el încolo, dă încolo, tot degeaba-i ! Preotul cetea înainte... iar el s-a tot îngălbenit, s-a tot îngălbenit; pe urmă s-a făcut negru ca pămîntul!
    Şi cînd s-a năruit, s-a desfăcut de a rămas numai o grămăgioară de păcură. Un creştin a zvîrlit păcura în fundul grădinii, după biserică; dar din păcura drăcuşorului s-a făcut buruiana tutunului. De-l bei, tutunul îţi afumă gîtul şi ţi-l face negru ca pielea stăpînu-său; pe urmă te face galben ca frunza cea căzută, iar de nu-l deprinzi, e şi mai bine.