Se zice c-a fost odată un īmpărat pogan, da pogan, nu ceva, că de cīnd e lumea nu ştiu să mai fi fost vreun alt īmpărat aşa de pogan ca el.
Şi īmpăratul acela, batăr că īnchega apa de pogan ce era, avea o fată atīt de frumoasă, că la soare te puteai uita, iar la dīnsa ba.
Ce folos īnsă de toată frumuseţa ei, dacă s-a născut īntr-un ceas rău. Iar Ursitoarele, īn loc să-i ursască a bine, ca la alte fete de īmpărat, au blăstămat-o ca nicicīnd să nu se poată mărita, ci cum īi va sosi cel dintīi peţitor, īndată să se şi prefacă īntr-o bidiganie, şi astfel să rămīie apoi toată viaţa ei.
Fata īnsă nu ştia despre toată ursirea aceasta, nemică. De aceea era ea totdeauna foarte veselă şi atīt de şăgalnică, că orişicine o vedea şi vorbea cu dīnsa, o īndrăgea.
Ba, de multe ori chiar şi soarele, cīnd o vedea ieşind la plimbare, sta uimit locului şi se uita lung la dīnsa, cīt de frumoasă şi de veselă-i.
Şi aşa, īn scurt timp i-a mers vestea şi povestea peste şepte ţări şi şepte mări, că fată mai frumoasă, mai isteaţă şi mai veselă ca dīnsa, alta nu-i.
De-aceea apoi şi feciorii de crai şi de īmpăraţi, cum auziră despre dīnsa, pe loc şi īncepură, care dincotro, a se pregăti mai degrabă şi a se porni la drum spre curţile īmpăratului, ca s-o peţească.
Cel dintīi peţitor īnsă, care a ajuns la curţile īmpăratului, a fost un fecior voinic şi frumos de crai mare şi puternic.
Cum şi-n ce fel s-a īntīmplat īnsă, nu ştiu, destul atīta că, pe cīnd a ajuns şi s-a băgat feciorul de crai īn curte la īmpăratul, fata acestuia nu era īn casă, ci se preumbla pe līngă un părăuţ din grădina īmpărătească.
Īmpăratul, care ştiind că-i dusă īn grădină, a trimis īndată pe o slugă să-i spuie c-a venit un fecior de crai mare ca s-o peţească şi s-o cheme īn casă.
Sluga s-a dus s-o cheme şi nu mult după aceasta s-a īntors īnapoi şi i-a spus īmpăratului că n-o găseşte.
Asta īnsă nu era adevărat. El a găsit-o şi i-a spus ce-a avut să-i spuie dar fata n-a voit să vie.
Văzīnd feciorul de crai că sluga s-a īntors fără de nici o ispravă, a zis īmpăratului să-l lese pe dīnsul, ca s-o caute el.
Īmpăratul s-a īnvoit... L-a lăsat să se ducă.
Feciorul mergīnd, cum a intrat īn grădină a şi dat cu ochii de fată. Dar cum a văzut-o, īndată a şi pierdut-o din vederi, pare c-ar fi īntrat īn pămīnt, şi mai mult, oricīt a căutat-o, n-a mai dat de dīnsa. Īn urmă, văzīnd că n-o mai poate nicăiri găsi a īnceput a merge pe līngă pīrīuţul ce curgea prin grădina īmpărătească, cugetīnd că poate pe-acolo va vede-o şi va găsi-o undeva. Iată īnsă că, cum mergea el dus pe gīnduri pe līngă pīrīuţul acela, aude deodată că-l strigă cineva de după spate:
- Ajută, ajută, crăişorule, că mă-nec !
Crăişorul s-a uitat īndărăpt ca să vadă cine-l strigă, dar n-a văzut pe nime. Īntorcīndu-şi după aceasta faţa şi voind să meargă mai departe, dă deodată cu ochii de doi oameni bătrīni, care i se arătară ca şi cīnd ar fi ieşit din pămīnt.
Oamenii aceia īnsă nu erau oameni, batīr că aveau trup omenesc, ci unul era Dumnezeu iar celălalt Sīn-Petru.
Petru, uitīndu-se la fecior şi văzīndu-l cīt de supărat şi năcăjit īi, zise cătră Dumnezeu:
- Doamne ! Oare ce-i cu omu iesta, de-i aşa de supărat şi năcăjit ?... Păcat de dīnsul că-i frumos şi voinic !... Fă-l să fie mai voios !
Dumnezeu, ascultīnd rugămintea lui Petru, zise:
- Fie după voia lui !
Iară voia crăişorului īn minutul acela, era să se facă orişice, numai să poată găsi pe fata īmpăratului, ca s-o ieie de soţie.
Am uitat īnsă să vă spui că fata īmpăratului, văzīnd că feciorul de crai a dat cu ochii de dīnsa şi-o urmăreşte, doară o poate afla, s-a prefăcut īntr-un bulburel şi s-a lăsat īn fundul apei, din pīrīuţul pe līngă care se preumbla.
Deci cīnd a zis Dumnezău: fie după voia lui, feciorul de crai deauna s-a şi făcut o sălăţică şi de-atunci pīndeşte el necontenit pe fata īmpăratului prin pīrīuţe.
Cum se topeşte gheaţa, īndată răsare şi sălăţică şi ca atare stă el apoi la pīndă pe līngă pīrīuţe, ca nu cumva să iasă fata fără s-o vadă el, din apă.
Şi aşa o pīndeşte el pīnă iarăşi īngeaţă. Şi tot aşa va pīndi-o īn veci şi pururea pīnă la sfīrşitul lumii.
