Unul se împrumutase de la finul său un sac
    Rupt, prăpădit, plin de petici, ca al unuia sărac.
    După ce-și isprăvi treaba, înapoi nu i l-a dat,
    Ci, ca pe o treanță veche, într-un colț la aruncat.
    După ce a trecut vremea, finul său la el mergând
    A cerut ca să-i dea sacul, cam cu rușine zicând:
    - Nașule, nu cumva mai ții acea ruptură de sac,
    Că uneori și cu dânsul câte o trebșoară fac ?
    Nașul, care nu-ngrijise de un astfel de sac rău,
    Căutând și negăsindu-l, zise către finul său:
    - E-ei ! fine, cine știe unde o fi aruncat !
    Că până mai deunăzi îl vedeam colea sub pat.
    Finul pe loc schimbă vorba, zicând: - Ce fel ? Ei, sărac !
    S-a pierdut ! Și era, uite, o bunătate de sac !
       De aceea dar,
    Cine are barbă să-și cumpere pieptene.
       Căci
    De la un rău platnic, și cu cenușa după vatră sau un 
                       sac de paie să te mulțumești.