13.09.2024
"ÎNAINTE"... anumite persoane din anumite categorii sociale își ungeau pielea capului și părul cu felurite unsori, uleiuri.. pielea era astfel îngrijită, hrănită iar spălarea era făcută CU.. săpunuri speciale.
ACUM, mai avem puțin și ne spălăm pielea capului și părul cu detergenți.. atât de puternic degresante sunt șampoanele și atâta înverșunare am acumulat noi, împotriva noastră.. Verificați ! Puteți spăla vase cu oricare șampon sau săpun.
Și degresate, degresate, tot ne mănâncă pielea capului și iar o degresăm (spălăm cu șampoane)..
Mi-am uns pielea capului (și părul implicit) spălate (pentru chestia asta) cu ulei de ricin, într-o zi în care trebuia să mă spăl seara oricum. Auzisem despre acest tratament, nu încercasem.
Sigur că nu aștept să se îndesească părul la vârsta asta (te naști cu ce te naști, iei de la ADN (neam) ce iei și asta e tot); mulțumesc Cerului că nu cade, că nu l-am vopsit niciodată.. doar s-a mai închis la culoare în timp și a încărunțit ușor..
Dar nu ăsta e subiectul. Subiectul e cât de bine mi-am simțit pielea capului toată ziua. A fost minunat, relaxant, nu m-a mâncat deloc pielea, nu mi-a venit să mă scarpin nici la cele 7 vârtejuri din vârful capului.
Ce facem ? Cine vorbește "despre" pe bune sau.. să reformulez: în produsele și sfaturile CUI mai avem încredere ? Schimbăm moda după 70 de ani de degresări "la greu" și pe tot corpul ?
*******************************************
27.10.2023
Despre TEN multe, de toate dar..
Am apucat vremurile în care să aflu de la bunica mea cum a ajuns la peste 80 fără alifii pentru ten (asta nu însemna că lipsa ridurilor dovedea că a avut o viață lină - dimpotrivă, a trăit un coșmar, o oroare față de care mă rușinez când mă plâng de una sau de alta). Am apucat însă să aflu că s-a ”uns” cu urină de la pruncuțe, de la bebelușele (fetițe) care sugeau lapte matern. După ce treceau pe altfel de lapte sau hrană, tratamentul înceta..
Crescută în igienă la maxim (din multe cauze dar musai..) n-am suportat nici în glumă ”tratamentul” antic, verificat secole mai ales din lipsa apei curate, ”la botu´ calului”.. trebuia să mergi la râu, să n-o irosești, s-o împarți cu familia..
Sensibilă și alergică și la viață, cu dependența cititului, băgatului de seamă, căutării fără sfârșit a soluțiilor (poate și din plictiseala cu care am fost hăruită - din păcate), evident am auzit și citit multe. Era, la vremea adolescenței mele, o spaimă bizară printre femei cu privire la bismut. Recunosc, nu-mi aduc aminte prea multe despre element ci numai despre spaima față de cremele care făceau fețele strălucitoaare după care se stafideau rapid și pentru totdeauna. Era atunci o spaimă și cu privire la rujuri dar, cum n-am folosit, nu m-a urmărit.
De la profu´ de Literatură universală dintr-a un´șpea (parcă), și tot parcă - Dl Enciu, am aflat că noi, fetele (uman) de la G, suntem cele mai frumoase pentru că suntem CURATE, spălate, mirosim a SĂPUN.. și că respirăm fericite fără peruci pline de ploșnițe, păduchi și căpușe și pentru că avem toalete, nu ne facem ”nevoile” pe culoare, prin curți, holuri.. cu toată bogăția și falsa strălucire și superficialitate a vremii. Tot de la d-lui am aflat prima oară (apoi a fost tocat subiectul) că în zadar ne coafăm, ne vopsim, ne cosmetizăm.. suntem tot alea care ies de sub duș - nu păcălim pe nimeni. Să exploatăm, deci, alte ”dotări”.
”Pentru că”.. (alergiile, bla, bla) îmi uscau sau iritau fața în primul rând, a trebuit să aleg între ce se găsea pe piață: a fost un timp Lapte Doina care se resorbea rapid, nu-mi făcea silă dar nu se prea înțelegea cu invazia coșurilor care necesitau alte soluții și cu isteria pistruilor despre care nu credeam că se vor atenua și am încercat să-i elimin inclusiv cu benzină (dar m-au prins părinții la timp)..; a apărut destul de repede Nivea. Dar mintea mea a tot filtrat (ceva mai ieftin decât Nivea dar și pentru că multe creme aveau parfumuri iar parfumurile sunt alcooluri care usucă pielea) până a dat peste uleiul de măsline alimentar.
Uleiul de măsline alimentar (cât poate fi el de proaspăt și accesibil pe piața noastră) este cel mai indicat. Știu, se spune să folosești ulei de pe câmpurile tale dar.. cel de floarea soarelui, de la noi, nu e destul de rafinat (prin rafinare, uleiurile, chiar și petrolul, ating un stadiu de ”parfum”.. n-ați uitat, sunt fiică și nepoată de rafinori, fiică a petrolului, plasticului la care sunt, deasemenea alergică..). Iar dacă e ALIMENTAR, e clar, ce e bun pentru stomac, e bun și pentru ten și nu numai..
Recomand cu mâna pe inimă uleiul de măsline alimentar care nu dă reacții și un anume tip de Nivea (fiecare are propriile reacții și fiecare trebuie să verifice).
01.11.2023
Pentru că veni vorba..
Cu unghiile tăiate, pilite (să nu zgârie), foarte curate, cu ambele mâini în același timp... "arați" pielea capului zgâriind ușor, de jos în sus (spre și pe) creștet (dar de la baza întregului scalp.. deci și din față), adesea, 1-2 minute - apoi spălați din nou mâinile. Verificați efectele, notați.
Actualizare 14.11.2023 ... Speram să fi descoperit efectul.. cade mult mai puțin păr.
29.11.2023
Uite-așa-mi mai aduc aminte de câte una..
Sper că n-ați uitat: dacă vă mănâncă pielea "de noiembrie" (mai ales pe picioare), feriți-vă de ciorapi cu plastic și nu vă scărpinați ! Ungeți-le cu o cremă care vă place, cu ulei de masaj sau ulei de măsline.. destul.. dar nu faceți acolo o salată.
Cred că ați reținut că epilarea în general și cea totală în special vine la pachet cu o uscăciune severă a pielii (logică.. dispar firele de păr și, împreună cu rădăcina fiecăruia, dispare și micuța glandă de sebum (grăsime) care o alimenta). Așa că, pe lângă alergii, vă veți îmbogăți cu o uscăciune severă a pielii.
Noapte bună, și eu mi-am uns "uscăciunile" și mi-a revenit feng-șuiu'.