Se spune că, pe vremea năvălirilor, cucoana unui boier a fugit cu toate averile din calea nelegiuiţilor. Locului a rămas numai bărbatul dumneaei cu toţi bărbaţi din sat, să le ţie piept..
    Şi fugind cucoana cu alaiul ei, în spaima lor, au intrat în pădurile astea frumoase de la noi. Şi, cum locul este bogat în pâraie cari mai de cari mai limpezi, fermecată, cucoana a luat-o pe Plesul, în sus. Ajunsă între culmile Rediului s-au aşezat într-o poiană şi şi-au făcut tabără peste noapte.
    A doua zi, trezindu-se cu sufletele împăcate şi văzând frumuseţea locului, coana Tudora (că aşa-i era numele) se sfătui cu alaiul ei să rămâie aci. Desfăcură astfel lucruşoarele, chemară oameni ai locului şi începură a-şi ridica o aşezare. Curând aşezarea era o frumuseţe şi când auzeai pe fitecine spunea ori „vin de la Tudora”, ori „mă duc la Tudora”. 
    Aşa că locului nu i se putea găsi nume mai potrivit.