Trăia odată, în cetatea aceea cu două turnuri de pe vârful muntelui, un împărat. Într-o vară a plecat împăratul la război şi nu s-a mai întors. Împărăteasa a trimis soli în toate părţile, să dea de urma soţului ei, şi s-au dus solii cercetând până la marginile lumii, şi s-au întors după vreme îndelungată, fără bucurie. Şi avea împărăteasa doi copii care se jucau în ţărână, când a plecat tatăl lor să se războiască iar acum erau mari şi flăcăi de însurătoare. Unul crescuse în turnul dinspre miazănoapte, celălalt în turnul dinspre miazăzi şi erau feluriţi la fire şi la gânduri, dar aidoma la chip şi la făptură. Şi s-au înţeles ei să plece de-a lungul şi de-a latul lumii să caute pe tatăl lor. 
    Mama lor a plâns şi de bucurie, şi de durere, când a aflat de hotărârea lor; de bucurie, că are flăcăi atât de vrednici, şi de durere, că se temea să nu-i piardă. Dar i-a povăţuit să se ţie veşnic împreună, cum ţin boii la jug, şi veşnic drumul unuia să fie drumul celuilalt. Şi i-a binecuvântat şi le-a dat voie să plece, şi iarăşi i-a sfătuit să meargă în tovărăşie nedezlipită, şi au plecat flăcăii. Deabia părăsiră cetatea părinţilor şi au şi început să nu se înţeleagă. Cel crescut în turnul dinspre miazănoapte a apucat pe partea unde fusese turnul în care a crescut. Iar cel crescut în turnul dinspre miazăzi a apucat spre miazăzi.
    Pe unul îl chema Mureş, pe celălalt, Olt. Şi de-acolo, din creştetul muntelui, li s-a despărţit cărarea, că Mureşul a pornit spre miazănoapte, iar Oltul, spre miazăzi. Şi era Oltul sfărâmicios şi iute din fire şi a apucat nebuneşte la vale, spre ziua senină, iar Mureşul era întunecat cu inima şi liniştit ca noaptea paşnică şi a apucat încet, încet, spre miazănoapte. 
    După câtăva vreme însă, pe Mureş l-a ajuns dorul de frate-său şi i s-a întristat sufletul şi de aceea s-a întors spre miazăzi să-şi afle fratele. Şi nu l-a mai aflat, ba şi-a pierdut şi calea şi a apucat în altă parte, tot liniştit şi cu inima de pace. Dar mama lor, când a văzut că s-au despărţit chiar de la casa părintească, a alergat să le curme drumul, dar nu era chip să-i ajungă, mai ales că ei fugeau în două părţi. Şi a plâns împărăteasa, şi l-a rugat pe Dumnezeu să îndrepteze pe bună cale paşii băieţilor ei şi  într-acel minut, amândoi băieţii s-au prefăcut în râuri, şi râuri au rămas. 
    Şi de atunci Oltul cel sfărâmicios şi iute din fire a dat năvală prin ţări muntoase şi s-a azvârlit prin munţi cu prăpăstii şi s-a afundat pe la Turnul Roşu, clocotind şi izbindu-se de stânci. Şi de aceea lui i se cântă cântecul:
                           „Oltule, râu blestemat,
                            Te-ai făcut adânc şi lat;
                            Că vii mare, spumegat
                            Şi cu sânge-amestecat.“
    Iar Mureşul de atunci curge tot pe şes şi tot spre şesuri năzuieşte liniştit şi încrezător. Şi de aceea i se cântă cântecul:
                           „Mureş, Mureş, apă lină..
                            Trece-mă-n ţară străină
                            Şi-mi fă parte de hodină.“