Un băietan din sat d´aicea de la noi umbla odată cu oile la păscut pe coasta muntelui şi, nu ştiu cum se face, cum nu se face, că pierde capra pe care-o avea între oi.
    Către sară se duce la tată-su şi-ispune toată isprava. Tată-su, amarnic de supărat, îl goneşte în toiul nopţii să caute capra iar de n-a găsi-o, să plece-n lume că el nu vrea să mai ştie de el.
    Ce să facă sărmanu´ copiluţ ? Dacă era mai mic primea o chelfăneală şi scăpa dar era aproape flăcăiandru.. Se-ntoarce-n pădure, se uită cum se putea uita noaptea după capră, apoi, cătrănit merge la o mătusă pe care-o avea la marginea pădurii şi-i spune supărarea lui.
    Mătusa îi zice să nu-şi facă inimă rea, îi dă să îmbuce ceva, apoi îl povăţuieşte să se culce că a doua zi se va duce s-o caute din nou iar dacă n-o va găsi, îi va da ea o capră de la ea numai să nu-l mai oropsească tată-su.
    A doua zi pleacă băietanul să caute capra. Aducându-şi aminte că-i plăceau caprei frunzele de captalan, brusture cum îi mai zicem, adună câteva şi face un buchet. Fuge cu captalanul încolo, fuge în coace, capra ioc. De supărare se reazemă de o stâncă şi aruncă în spate buchetul.
    Cum a azvârlit captalanul, muntele s-a deschis fain căci stânca umblătoare acoperea gura unei peşteri. Îşi ia băiatul inima-n dinţi şi intră să vadă dacă nu e acolo capra lui.. Când colo, ce să vezi ?! Înlăntru numai comori, pietre nestemate, lăzi cu galbeni şi cu odoare, cruci şi cădelniţe,.. ce mai ! Minunea minunilor ! Acolo era un ascunziş de-al hoţilor.
    Hm ! Sta băiatul şi chibzuia.. să ia ceva de acolo, să nu ia.. N-a luat nimica. A ieşit şi, când a ridicat buchetul a atins stânca. Un huruit nemaipomenit s-a auzit din nou şi grota s-anchis. Acu´, după ce a văzut el comorile alea, nu-l mai durea capul de capră. Merse acasă la mătuşă-sa, nu-i spusă nimică despre comoară, îi zise numa´ că n-a mai găsit capra şi-o lasă în plata domnului.   Mătuşă-sa voii să-i dea o capră dar băietanul îi zise că pleacă în lume să-şi facă un rost şi, când s-a întoarce, a vedea el ce-a face cu capra.
    Apoi merse la tată-su şi-i spuse că pleacă-n lume că şi-aşa nu-i pasă de el... După o jumătate de an se-ntoarce acasă, trage la mătuşă-sa şi-i spune cum are să fie el un om bogat de-amu, că a făcut el un mare bine unui boier ş-acela îi va lăsa toată averea lui. Mătuşă-sa s-a bucurat peste poate că va să aibă şi ea un sprijin la bătrâneţe...
    Cum îi trebuia ceva, băietanul da fuga la peşteră, lua cât îi trebuia, închidea la loc şi cu asta basta. Într-un an era cel mai bogat om de pe Valea Moldovei şi, de nechibzuit ce era, nu mai ştia ce să facă cu averea şi-ncepuse să potcovească caii cu potcoave de argint. Da´, aşa, de-o fală.. Că le punea câte-o potcoavă mai slabă, cât să cadă în mijlocul satului, să se mire lumea..
    Hoţii au auzit de păţania asta şi şi-au dat samă că trebuie să fie comoara lor.. Au mers într-o seară, au scos toate comorile de acolo şi au băgat o capră.
    Când a venit flăcău´ din nou la cules de bogăţii, a auzit o capră behăind. Când s-a dat la o parte stânca, ţup ! capra a ieşit afară. Peştera era goală. Iese afară mâhnit şi vede capra păscând. I se pare lui că nu e capra lui da´ era capră, ce mai. Ia capra şi se duce la tată-su:
    - Iată, am găsit capra, zice băietanul.
    - Da mult ai mai umblat după ea, face tată-su, ca şi cum în vreme de un an nu s-ar fi petrecut nimica-nimicuţa..