» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Zâna Neagră


    "Demult, pământul acesta era locuit de zâne. Dar ele or pierit pe rând, odată cu credinţele oamenilor. Care or mai fi rămas, se ascund prin văgăuni şi locuri neumblate. Dansează pe crestele munţilor neostenite până în zori, când teama de oameni le împrăştie. 
    Într-o noapte, în vârtejul dansului, o zână o căzut într-o gură de mină. Suratele, văzându-i lipsa, au socotit-o moartă, au bocit-o şi apoi au uitat-o. Dar, zâna n-a murit. A găsit-o un miner care i-a spus:
    - Te-aş duce acasă, dar eşti prea frumoasă pentru coliba mea sărăcăcioasă. Ce să mă fac cu tine ?
    Îi dete Dracul un gând: s-o mânjească cu cărbune, să n-o recunoască nimeni, şi s-o scoată la lumina zilei. Zâna s-o învoit. După ieşirea din mină o întrebă:
    - Acum unde să te duc ?
    - Aşteaptă până când ziua face cruce cu noaptea şi du-mă la suratele mele.
    Când au ajuns sus, pe crestele munţilor, minerul a lăsat-o singură să-şi aştepte suratele. 
    Dar zânele, care n-au recunoscut-o, au omorât-o cu pietre şi cu bolovani. Abia după aceea şi-au dat seama că e surata lor. A fost atunci mare jale pentru zâne. Au plâns-o zile şi nopţi la rând apoi s-au hotărât s-o îngroape. Au dus-o la Jiu s-o spele de cărbune. De atunci o tăt spală şi plâng".

 


Ion Ghinoiu - Zile şi Mituri - Ed. Fundatiei PRO
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.