» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Caloianul


    Solul, substituit de o păpuşă confecţionată din lut, cârpe, paie sau crenguţe de lemn îmbrăcată cu hăinuţe din cârpe, iniţiat şi trimis la divinitatea pluviometrică să dezlege sau să lege ploile este numit Caloian. 
    Caloianul poartă o bogată sinonimie locală şi zonală feminină (Ploaia, Moaşa Ploii, Mama Caloiana, Maica Călătoarea, Maica Domnului, Zâna, Scaloiana, Seceta, Mama Secetei) şi mai rar masculină (Scaloian, Tatăl Soarelui, Sfântul Soare, Sântilie). În unele cete de Caloian mesagerii perechi, Caloian şi Caloiana sau Mama Ploii şi Tatăl Soarelui sunt expediaţi la divinitate printr-un rit funerar (înhumare sau scufundare în apă) cu mesaje diferite: Ea să aducă, El să oprească ploile pe pământ. 
    Din informaţiile etnografice şi textele "cântate" (bocite) de cortegiul funerar în timpul înmormântării rezultă că "mortul" este un copil dispărut în condiţii necunoscute, găsit de mama sa, după îndelungate căutări, prin vâlcele, colnice, păduri, grădină, curtea casei sau la "Fântâna Mare", probabil înecat. Sufletul neprihănit este iniţiat şi trimis la divinitate în secvenţa centrală a ceremonialului, înmormântarea Caloianului, prin diferite rituri funerare: distrugerea violentă a corpului şi abandonarea lui pe pământ sau aruncarea în apă, incinerarea, înhumarea, scufundarea sau "datul" pe apă. 
    Frecvent, aceeaşi păpuşă este supusă biritualului funerar: înhumarea urmată de înviere (dezgroparea ei după trei zile), distrugerea violentă, abandonarea sau scufundarea în apă sau "dată" pe o apă curgătoare. Când apar două păpuşi, una să aducă ploaia, alta s-o alunge, sunt supuse, de obicei, la câte un singur rit funerar. Data fixă a ceremoniei, de obicei în a treia săptămână după Paşte, a devenit în vremurile recente, o practică ocazională, efectuată primăvara sau vara în perioada secetelor sau ploilor prelungite.
    Scenariul ritual începe, de regulă într-o zi de marţi, cu "naşterea" Caloianului (confecţionarea unei păpuşi) şi înmormântarea lui. Ritul funerar se continuă după trei zile, joia, cu dezgroparea Caloianului şi ciopârţirea cadavrului urmată de abandonarea pe pământ sau în apă (scufundarea sau depunerea pe o scândură în apa) şi de ospăţul funerar. 
    Ceremonialul funerar reconstituit după informaţia etnografică şi textul folcloric, cuprinde mai multe secvenţe rituale: formarea cetei din fetiţe sau fete nemăritate, cu rare apariţii de femei măritate, de obicei gravide; naşterea (confecţionarea) Caloianului, frecvent, din lut; moartea năprasnică a copilului sau copilei departe de casă; căutarea îndelungată şi găsirea copilului mort de către mama sa; înmormântarea Caloianului după un scenariu sobru, identic cu înmormântarea unui tânăr, într-un loc secret (la crucile şi răscrucile drumurilor, la hotare, pe malul unei ape, etc.); dezgroparea (învierea) Caloianului după trei zile; scufundarea lui în apă sau aşezarea lui pe o scândură care pluteşte pe apa curgătoare; pomana Caloianului, cu mâncare şi băutură, care se încheie, uneori, cu hora Caloianului. Obiceiul a fost atestat, în numeroase variante locale şi zonale, pretutindeni în România.


Ion Ghinoiu - Zile şi Mituri - Ed. Fundatiei PRO
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.