» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Paparuda


    Paparuda românească, invocată de ceata feminină pentru a dezlega ploile în zilele caniculare ale verii, poartă numele zeului indian Rudra, stăpân al fenomenelor meteorologice. 
    În credinţele populare Paparuda este închipuită ca "o sfântă înaltă şi subţire", "o zeiţă", care "diriguieşte ploile", "sparge" sau "urneşte norii", "o femeie care umblă cu ploile" etc. Ea a fost atestată în întreg spaţiul geografic în care arheologii au scos la iveală urmele civilizaţiei trace. 
    Pe teritoriul României, Paparuda poartă mai multe denumiri zonale: Păpăluga, Păpăruga, Bărbăruţă, Peperuie, Dodoloaie, Dodoluţă, Mătăhulă şi altele. Rolul ceremonial şi ritual al zeiţei este jucat de o persoană pură (o fetiţă sau o fată nemăritată, un băiat, un flăcău) sau de o femeie gravidă, care se îmbracă întotdeauna la o fântână sau pe malul unei ape (râu, pârâu, lac, iaz) în frunze de boz, brusture, mai rar în frunze de alte plante. Uneori se împodobeşte cu flori sau coroniţe din flori. Izolat, poartă în mâna o cruce din lemn. 
    Paparuda joacă în admiraţia alaiului său divin şi este întâmpinată cu respect pe la casele oamenilor. 
    Iniţial, obiceiul se desfăşura la o dată fixă, probabil la echinocţiul de primăvară. Ulterior, sub presiunea creştinismului a fost împins în a treia joi după Paşte, iar în vremurile recente a devenit un obicei ocazional, practicat vara, la apariţia secetei. Ceremonialul cuprinde trei secvenţe rito-magice:
    * Naşterea zeiţei: alcătuirea cetei sau alaiului Paparudei din persoane pure, de obicei fetiţe sau fete nemăritate; alegerea persoanei care va juca rolul personajului sacru; confecţionarea măştii sau costumului vegetal din frunze de boz, brusture sau din alte plante; îmbrăcarea "zeiţei", de obicei pe trupul gol, cu costumului vegetal; împodobirea Paparudei cu flori sau coroniţe din flori;
    * Desfătarea zeiţei: pornirea alaiului alcătuit din Paparudă şi ceata sa divină pe uliţele satului pentru a vizita fântânile şi gospodăriile oamenilor; dansul executat de "zeiţă" pe o melodie simplă, cântată şi ritmată de participanţi prin bătaia palmelor; udarea Paparudei şi a alaiului său cu apă, uneori cu lapte sau zer; primirea darului (alimente, bani, vase de lemn).
   Textul Paparudei invocă, prin formule poetice, ploaia şi, uneori, efectul practic aşteptat, roadele bogate, urări de sănătate şi referiri la darurile ce le va primi de la gazdă;
    * Moartea şi ritul funerar: dezbrăcarea măştii vegetale, de obicei pe acelaşi loc unde a fost îmbrăcată (râu, pârâu, lac, fântână); depunerea în apă a măştii vegetale; petrecerea cu cântece de Paparudă a "mortului" dus de apa curgătoare; scalda rituală a membrilor cetei; împărţirea darurilor şi, uneori, ospăţul funerar.
    Obiceiul a fost atestat în diferite stadii de evoluţie şi disoluţie, pretutindeni la români.


Ion Ghinoiu - Zile şi Mituri - Ed. Fundatiei PRO
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.