» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Spartul Căluşului


    Ultima secvenţă a ceremonialului Căluşarilor în care Căluşul este omorât, de obicei în acelaşi loc unde s-a născut (măgură, movilă, malul unei ape, poiană izolată în pădure), în Marţea Ciocului, poartă mai multe denumiri zonale: îngroparea Căluşului, Frângerea Steagului, Dezlegarea Steagului, Veşnica Pomenire. 
    Perioada cuprinsă între Strodul Rusaliilor, ziua când se naşte Căluşul, şi Marţea Ciocului, ziua când este înmormântat şi jelit de căluşari, este un timp ritual egal cu o lună lunară sau cu a 13-a parte dintr-un an solar. Spre deosebire de Legatul Căluşului desfăşurat înainte de a răsăritul soarelui, Spartul Căluşului este efectuat seara, după apusul soarelui. Divinitatea Căluş, substituită de recuzita rituală a Mutului (paloş, phalus din lemn), efigia (Steagul Căluşului) şi totemul acestuia (Ciocul Căluşului), este jertfit şi supus unui complicat ceremonial funerar, din care nu lipsesc actele şi dansurile rituale, gesturile şi formulele magice. 
    Ceremonia funerară poate cuprinde: executarea unui dans complet însoţit, uneori, de doborârea unui căluşar sau chiar a Vătafului; „culcarea” steagului pe pământ şi săritul, ca peste cal, al căluşarilor; desfacerea Steagului, pe muteşte, de către Vătaf; frângerea prăjinii Steagului în atâtea bucăţi câţi căluşari au intrat în componenţa cetei; aruncarea pe pământ a bucăţilor rupte din Steag, datul pe apă sau înhumarea lor împreună, uneori, cu masca şi cu paloşul din lemn ale Mutului; săparea unei gropi orientată pe direcţia E-V sau N-S, înhumarea Ciocului, împărţirea căpăţânilor de usturoi care au fost legate în Steagul Căluşului. 
    Ceremonialul ezoteric se încheie cu fuga rituală urmată, uneori, de ascunderea căluşarilor prin lanurile de grâu, regruparea lor la un semnal al Vătafului şi mimarea unui dialog din care rezultă, din întrebările şi răspunsurile care şi le pun unii altora, că vin de la târg, că au făcut negoţ, că s-au rătăcit şi nu ştiu unde sunt etc, ca şi cum „nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase”, expresie populară a cărei origine se pare a fi acesta probă rito-magică de păstrare a unui mare secret. 
    Locul unde se Sparge Căluşul, în special groapa unde se înmormântează Ciocul, devine un mormânt sacru. De aceea, el se alege de Vătaf acolo unde nu se ară, nu se sapă, nu se trece cu carul. După un an, Ciocul se deshumează; dacă pielea este putrezită, se îmbracă cu alta nouă, iar la trei ani, se confecţionează un Cioc nou, cel vechi rămânând pentru totdeauna înhumat.


Ion Ghinoiu - Zile şi Mituri - Ed. Fundatiei PRO
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.