» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Sulul


    Zeul vegetaţiei substituit de un butuc de lemn împodobit ca un om, care fertilizează în prima joi după Paşte lanurile de grâu, se numeşte Sulu. 
    Ceata de fete confecţiona din sulul războiului de ţesut, o păpuşă cu cap, gură, ochi şi mâini, o îmbrăca în haine frumoase, îi punea floare la ureche etc. În după-amiaza zilei de miercuri din Săptămâna Luminată Sulul era condus în câmp, la lanurile de grâu, pe o melodie tânguitoare, asemănătoare Caloianului şi bocetelor de înmormântare, care-l prezenta în dublă ipostază, a bătrâneţii şi tinereţii: 
             „Sulule, bătrânule, 
              Şi nepetrecutule, 
              Şi neîmbobocitule ! 
              Sulule, tinerelule, 
              Şi nepetrecutule, 
              Şi neîmbobocitule !”. 
    Acolo, în câmp, „zeul” fertiliza holdele: era culcat peste lanul de grâu, era băgat pe sub grâul verde, se rupeau fire de grâu şi i se băgau prin buzunare, era jucat şi apoi adus acasă. A doua zi, dimineaţa, se mergea din nou în procesiune în câmp, dar şi în pădure unde se zăbovea mai mult. Fetele se întorceau în sat, împreună cu Sulul, pe la ora prânzului, unde erau aşteptate cu „pomana Sulului”, masă comună, cu mâncare gătită pentru toate participantele.
    În final, Sulul este stricat, adică este dezbrăcat de haine (satele de pe valea Mostiştei, jud. Călăraşi). La românii din Transnistria este atestată a sărbătoare câmpenească numită Sulica, iar substantivul feminin de la sul, sula, denumeşte o unealtă meşteşugarilor (cizmari, cojocari), devenită simbol al virilităţii. 


Ion Ghinoiu - Zile si Mituri - Editura Fundatiei Pro
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.