» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Joimăriţa


    Joimăriţa este una din ipostazele zeiţei morţii care supraveghează focurile de Joimari. 
    În imaginarul popular Joimăriţa are înfăţişare înfiorătoare: cu capul uriaş şi părul lung şi despletit, cu dinţii laţi şi gura căscată, o babă zmeoaică, o stafie sau un duh necurat, un animal respingător. Foarte rar este înfăţişată ca sfântă. Locuinţa ei s-ar afla în păduri neatinse de topor şi neumblate de picior de om, în păduri pustii sau în creierii unor munţi înalţi. Uneltele de pedeapsă şi tortură pe care le poartă cu sine sunt, în exclusivitate, legate de foc: căldăruşe sau oală de lut cu foc sau jar, vătrai etc. 
    Ca supraveghetoare a cultului morţilor, moşilor şi strămoşilor, Joimăriţa vizitează focurile aprinse la Joimari pentru fiecare mort în parte pe podeaua de lut a locuinţei, în curte sau grădină, pe morminte sau lângă morminte şi, pentru toţi morţii laolaltă, în cimitir sau în curtea bisericii. Treptat, din divinitate a morţilor, probabil legată de ritul funerar de incinerare a morţilor, specific populaţiei autohtone înainte de apariţia şi generalizarea înhumării creştine, devine un personaj justiţiar, foarte temut, care controlează şi pedepseşte fetele şi femeile leneşe, mai ales pe acelea care nu şi-au terminat de tors până la Joimari cânepa, inul şi lâna. 
    Neiertătoare, aceasta foloseşte mijloace cumplite de tortură: arderea degetelor şi mâinilor fetelor şi femeilor leneşe, pârlirea părului, unghiilor şi degetelor, incendierea cânepei, câlţilor şi fuioarelor netoarse etc. Uneori, pedepseşte şi flăcăii care, până la ziua ei, nu au reparat gardurile sau nu au îngrijit bine vitele pe timpul iernii. Vechimea şi semnificaţia Joimăriţei în spiritualitatea românească sunt confirmate de apariţia ei frecventă în folclorul românesc: credinţe, superstiţii, poveşti, zicale populare (Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea, Moldova, sudul Transilvaniei).


Ion Ghinoiu - Zile şi Mituri - Ed. Fundatiei PRO
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.