După alungarea spiritului iernii prin practica magică a datului câinilor în jujeu, urmează un ciclu de 8 zile dedicat Cailor lui Sântoader, reprezentări mitice hipomorfe, care purifică timpul şi spaţiul după Lăsatul Secului de Paşte. 
    Aceste zile cabaline, cu multe obiceiuri, acte rituale şi practici magice poartă diferite denumiri: Marţea Sântoaderului, Vinerea Sântoaderului, Joia Iepelor, Sâmbăta Sântoaderului.  
    Sântoaderii sunt o herghelie divină, formată din opt feciori frumoşi îmbrăcaţi în costume populare de sărbătoare cu copite în opinci şi cozi de cal în cioareci, condusă de Sântoaderul cel Mare sau de Sântoaderul cel Şchiop. Se credea că aceştia intră prin casele cu şezători şi iau fetele la joc, zboară cu ele, le lovesc cu copitele etc. De aceea, nici o fată nu părăsea locuinţa în Săptămâna Caii lui Sântoader ca să meargă la şezătoare. 
    Nu este greu de sesizat consecinţa practică a acestor credinţe care punea capăt şezătorilor începute în noiembrie, la Filipii de Toamnă. De acum începeau muncile agricole iar tinerii trebuiau să se odihnească în nopţile care se micşorează neîncetat până la solstiţiul de vară. Tradiţia a fost consemnată, cu unele diferenţe zonale, pretutindeni în România.