» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Baterea pământului cu maiurile


    Practica magică efectuată de copii în ziua de Măcinici pentru alungarea frigului şi scoaterea căldurii din pământ, pentru sănătatea şi norocul oamenilor se numea baterea pământului cu maiurile sau cu botele. 
    În timp ce copiii loveau pământul cu beţele sau ciomegele, strigau:
         „Intră frig şi ieşi căldură, 
          Să se facă vreme bună 
          Pe la noi pe bătătură !” (Muntenia, Oltenia). 
    Pe arii relativ extinse se credea că pământul era bătut cu maiurile (un fel de ciocane uriaşe din lemn), cu toiegele, măciucile sau botele de către Moşi, spirite ale strămoşilor, identificate în Calendarul creştin ortodox cu cei 40 de Sfinţi Mucenici din cetatea Sevastiei. În timp ce lovesc pământul, aceştia s-ar îndemna strigând în cor:
         „Patruzeci de sfinţi voinici, 
          Daţi cu botele-n pământ, 
          Ca să tune (intre) frigul, 
          Să iasă căldura !” (Moldova). 
    Adesea, se bătea cu botele şi ciomegele şi în focurile aprinse în curţi şi grădini în această zi (Banat). Uneltele cu care copiii sau Moşii bat pământul ca să scoată căldura şi colţul ierbii sunt frecvent modelate din aluat şi mâncate sacramental în ziua de 9 martie. 


Ion Ghinoiu - Zile şi Mituri - Ed. Fundatiei PRO
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.