» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Dochia


    După nume, Dochia este un personaj creştin, Sfânta Eudochia samariteana care s-a născut în cetatea Iliopolei din Liban şi a trăit în vremea împăratului Traian. A fost un personaj real, o femeie frumoasa şi bogată care şi-a trăit tinereţea în desfrâu. Spre bătrâneţe se pocăieşte, este botezată de episcopul Theodot, îşi împarte averea agonisită la săraci, se retrage la o mănăstire unde a făcut numeroase minuni. Biserica o sanctifică, o trece printre sfinţi, Sfânta sau Mucenica Eudochia, şi îi rezervă în calendar ziua de 1 martie. 
    Întrucât slujitorii cultului creştin i-au suprapus ziua de celebrare peste Anul Nou agrar, când moare şi renaşte simbolic divinitatea adorată, oamenii i-au adoptat numele dar i-au pus în spate trăsăturile divinităţii uzurpate ajunsă la vârsta senectuţii şi a morţii. 
    Astfel, Dochia, personaj creştin mărunt, cu merite îndoielnice pentru calitatea ei de sfântă, devine, în spaţiul carpato danubiano pontic, o divinitate agrară, bine evidenţiat de sensul grecesc al numelui ei, Binevoitoarea. 
    Legendele Dochiei ne introduc în lumea satului românesc. Nelipsitele tensiuni dintre soacră şi noră, atât de bine reprezentate de cântecul epic, sunt ingenios valorificate pentru redarea metaforică a opoziţiei dintre Anul Vechi care moare şi Anul Nou care naşte, dintre iarnă şi vară, frig şi căldură, sterilitate şi fertilitate. 
    Baba Dochia, personificare a Anului Vechi, vrea să-şi urce oile la păşunea montană în plină iarnă, sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie. Ca să se convingă că a venit vara, îşi trimite nora, deci soţia lui Dragobete, în pădure să-i aducă fragi copţi. Nevasta, ajutată de Dumnezeu, travestit în moş, găseşte fragi copţi pe care îi aduce soacrei într-o ulcică. 
    În alte variante, Dochia cere nurorii sale să meargă la râu, în luna februarie, să spele lâna neagră a oilor până o va face albă şi lâna albă până o va face neagră. Văzând fragii copţi, aduşi de noră, Dochia crede că a venit vara şi începe pregătirea turmei de oi, în alte variante de capre, pentru a urca la munte. Nu ia în seamă sfaturile celorlalţi ciobani, nu se sperie de răzbunarea zeului Marte căruia îi atribuie cuvinte jignitoare. Îşi pune totuşi nouă cojoace în spate (în  variantele moldoveneşti şi bucovinene douăsprezece), şi porneşte urcuşul însoţită uneori de fiul său, Dragobete. Dar, cum începe urcuşul, porneşte o ploaie mocănească ce nu a încetat nouă zile şi nouă nopţi. Îngreunându-i-se cojoacele în spate, le dezbracă rând pe rând, câte unul pe zi, până rămâne în ie sau cămaşă. 
    În alte legende Dochia îşi dezbracă cojoacele nu din cauza ploii, ci a unei călduri toride. După unele legende, în drum spre păşune ar fi tors din furca ţinută în brâu firul Mărţişorului. În ziua a noua sau a douăsprezecea (reducţie simbolică a lungimii anului de 12 luni), Dochia moare împreună cu turma din cauza unui ger năprasnic. Trupurile lor, transformate în stane de piatră, substanţa primordială vieţii pe Terra, sunt identificate de localnici în mai multe ţinuturi carpatice: Ceahlău, Vama Buzăului, Caraiman, Izvorul Râului Doamnei, Semenic şi altele. Conform unor legende, Marte, supărat că i s-a nesocotit puterea, împrumută câteva zile friguroase de la fratele său mai mic, Februarie, pentru a o răpune pe Dochia, îngheţând-o de vie.
    Dar, moartea Babei Dochia la 9 martie, Măcinicii, în ziua echinocţiului de primăvară (stil vechi) înseamnă renaşterea ei, a pruncului Dochia. Peste trei luni, la solstiţiul de vară, când lanurile de grâu sunt în pârg, devine zeiţă fecioară, numită Sânziana în Transilvania, Banat, Bucovina şi Drăgaica în Muntenia, Dobrogea, Moldova. Peste alte trei, la echinocţiul de toamnă, zeiţă mumă, Maica Precesta, şi, în sfârşit, spre solstiţiul de iarnă şi echinocţiul de primăvară zeiţă babă. De-a lungul veacului ei divin de 365 de zile, natura, mediul înconjurător se întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare. 
    Divinităţile feminine ale Panteonului românesc se grupează, în raport de metamorfozele Marii Zeiţe neolitice, uzurpată de Dochia, în trei generaţii de zeiţe fecioare (Floriile, Sânzienele, Drăgaicele, Lăzăriţele, Ielele etc), între echinocţiul de primăvară şi solstiţiul de vară, zeiţe mumă (Maica Precesta, Maica Domnului, Muma Pădurii, Muma Caloianului, Muma Dracului etc), după solstiţiul de vară şi zeiţe bătrâne (Sf. Vineri, Sf. Varvara, Dochia), în preajma solstiţiului de iarnă şi a echinocţiului de primăvară.


Ion Ghinoiu - Zile şi Mituri - Ed. Fundatiei PRO


Ion Ghinoiu - Zile şi Mituri - Ed. Fundatiei PRO
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.