» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Soarele


    În creaţiile populare soarele este personificat; el se trezeşte dimineaţa şi se odihneşte noaptea, are trăsături fizice şi calităţi umane...
    „Soarele, dimineaţa, când se scoală, e copil de şapte ani şi cât umblă toată ziua şi vede răutăţile ce se fac pe lume, până seara capătă o barbă albă, până la brâu. Mă-sa îl scaldă în lapte dulce şi iar se face copil”
    „Soarele e om. Acolo, în mare, are soţie. Soarele e cu aripi de foc. Aripile lui sunt aşa rotunde că vin laolaltă, de se pare rotund, dar în mijloc este om cu cruce în spate” 
    „Soarele e flăcău, e curat şi neumblat în păcate; pe dânsul tare l-a vrut Luna şi ea tot se băga în sufletul lui şi-l iubea. Atunci Soarele i-a zis: Nu destul ard eu lumea ? Dar încă dacă m-aş însura şi aş avea copii, ce ar mai fi din oameni ? Ar arde lumea cu totul, ar trebui să se prăpădească norodul”. 
    Înclinaţia erotică a Soarelui, relaţia incestuoasă cu sora sa, Luna, sunt teme frecvente în legendele, basmele şi baladele româneşti. Uneori, Soarele e bărbat însurat cu Luna, pe care o întâlneşte numai în zilele când se primeneşte şi nu apare pe cer; alteori, Soarele şi Luna sunt fraţi, iar din căsătoria lor incestuoasă au rezultat stelele. De cele mai multe ori incestul astral este însă evitat. 
    În frumoasa baladă românească Soarele şi Luna, feciorul nepământean, Soarele, drumeţind prin Rai şi Iad, cunoaşte foarte bine urmările nefaste ale incestului. Cu toate acestea, el nu renunţă la căsătoria cu sora sa. Precum eroul din basme, împlineşte toate dorinţele Ilenei Cosânzene: pod de aramă peste Marea Neagră, o mănăstire dincolo de pod şi o scară de fier până la cer. Neînduplecat de cuvintele Ilenei Cosânzene:
          „Frate, frăţioare,
           Puternice soare,
           Spune mie: Oare
           Cine-a cunoscut,
           Cine-a mai văzut,
           Cine-a auzit
           Cine-a pomenit,
           Să ia soră pe frate
           Şi frate pe soră ?”
porneşte hotărât spre cununie. Incestul şi urmările lui sunt împiedicate însă de virtuala nevastă care sare în apă de pe pod şi se preschimbă într-o „mreană de mare cu solzi de zare”. Ulterior, ea este numită Lună de Moş Adam şi este aşezată pentru totdeauna pe bolta cerului, în aşa fel încât să nu mai fie zărită şi întâlnită de fratele păcătos. 
    În cele mai multe variante ale baladei, căsătoria incestuoasă dintre Soare şi Lună este oprită de intervenţia lui Dumnezeu: 
    „Fără să ştie de înrudirea lor, au vrut să se însoare, dar Dumnezeu i-a azvârlit pe fiecare în altă parte şi ei se caută şi acum cu dor, dar nu se pot întâlni”
    „Soarele a cerut Luna în căsătorie de la Dumnezeu. Acesta i-a promis-o, cu condiţia să o prindă. Ca să nu se întâmple o astfel de nelegiuire, a pus pe unul să fugă ziua şi pe altul noaptea. Iar pentru ca Luna să nu vadă frumuseţea fratelui ei şi să se îndrăgostească, a orbit-o”
    „Nouă ani a umblat Soarele după însurătoare şi tot nu şi-a găsit după potrivă. Atunci, a zis către Lună: eu o să te iau pe tine de nevastă ! Dar ea se puse pe fugă şi, când el era la răsărit, ea era la apus şi invers. Şi fraţii de atunci nu s-au mai putut întâlni”. 


Ion Ghinoiu - Zile şi Mituri - Ed. Fundatiei PRO
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.