» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Luna nouă


    Prima fază a Lunii, când este invizibilă cu ochiul liber, este numită de români Lună Nouă, Luna Tânără, Luna în Două Coarne şi Crai Nou. Prin continuarea revoluţiei sinodice sau Lunaţiei, apare, în direcţia unde apune Soarele, o mică zonă a emisferei lunare luminată ca o seceră subţire care creşte, noapte de noapte, până la faza de Lună Plină. 
    În Calendarul lunar, mai vechi decât Calendarul solar, zilele se numărau pe nopţi, începând cu apariţia pe cer a Lunii Noi. Dintre reminiscenţele lunare ale Calendarului popular cea mai interesantă pare a fi numele de Duminică Tânără dat primei duminici cu Luna Nouă sau care urmează după Luna Nouă. Într-un an solar sunt 13 lunaţii şi, ca urmare, 13 Duminici Tinere.
    Acum se semănau plantele care cresc şi rodesc „în sus”, la suprafaţa solului (secara, grâul, porumbul), se efectuau vrăji şi descântece, se invoca astrul nocturn, prin formule recitative, solicitându-i pâine, sănătate, nevastă:

„Crai Nou, Crai Nou, Lună Nouă, Lună Nouă,
Sănătos m-ai găsit, Taie pâinea-n două:
Sănătos să mă laşi ! Ţie jumătate,
Fără nevastă m-ai găsit, Mie sănătate !”
Cu nevastă să mă laşi !”  


Ion Ghinoiu - Zile şi Mituri - Ed. Fundatiei PRO
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.