» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Ochiul boului


    Cu ochiu boului o fost aşa că, odată, toate păsările s-or strāns laolaltă să-şi aleagă şi ele īmpărat. Noa, ele s-o sfătuit că aceea pasăre le-o fi īmpărat care o putea zbura mai sus şi mai sus.
    Atunci o-nceput păsările să zboare care cāt o putut; da“ vulturu care era mai tare de virtute o putut zbura mai sus decāt toate. Numa ce s-o-ntāmplat, că vulturu a păţit o nepăţită...
    Ochiul boului care era ascuns sub aripa vulturului o ieşit dă su“aripa vulturului şi, hodinit cum era, a zburat şi mai sus decāt vulturu.
    Dar păsările au văzut viclenia şi s-au māniat foc pe ochiu boului.. Aşteptau să coboare şi să-l omoare pentru fapta lui.
    D-atunci şi pānă c-astăzi, ochiu boului trăieşte ascuns prin garduri, stufişuri şi smirdării, să nu fie văzut de celelalte păsări care i-au jurat moarte.


Antologie de cultura populara bihoreana - Miron Pompiliu - Oradea
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.