Doi băietani zice că slujeau la un boier. Unul era pîndar, şi altul humelnic. Şi aşa, prin cîşlegile de iarnă, s-au luat într-o noapte prin sat şi au furat buhaiul preotului, l-au tăiet şi l-au mîncat, de vreme ce — ziceau ei — la curte le dă mîncare puţină şi rea de tot.
    Vine vremea de spăvăduit, în postul mare.  
    — Măi hlopiţi ! zice preotul. Cum de v-aţi apucat de furat ?
    Vezi dumneata că ei au spus drept despre acea faptă, mărturisindu-şi păcatul singuri, de bun proisul lor.
    — Şi care din voi a scos buhaiul din ocol ?
    — Eu, părinte, spune humelnicul.
    — Ei, bine ! Apoi, iaca, tu, drept canon, să ai a vini în ziua de sfînta înviere şi-a spune înaintea creştinilor despre cele ce ai făcut. Ai auzit ?
    — Bine, părinte !
    Cînd, la sfînta înviere, preotul, după ce a sfinţit pasca şi a împărţit nafura, a zis către popor:
    - Oameni buni ! Iaca, hlopiţul ista are să vă spuie adevărat ce faptă a făcut. Ascultaţi-l, căci el adevărul va vorbi !  Hoţul prinde a vorbi:
    — Oameni buni ! Să mă credeţi şi să vă creadă Dumnezeu, că şi părintele v-a spus să-mi daţi crezămînt. Eu am auzit din bătrîni că nu chiar toţi preoţii sînt oameni de treabă; între atîţia buni, tot se mai găseşte şi cîte un tereblecea ... Unii sînt, ca vorba ceea, sfinţi care-ţi toarnă condacul să-şi umple sacul, şi-ţi zic troparul să-şi umple hambarul... Da părintele nostru, sărmanul, e om cum se cuvine şi nici de loc nu samănă cu dînşii... Atîta numai să ţineţi minte, oameni buni: toţi copiii voştri cîţi îs cu părul creţ, toţi pînă la unul, sînt făcuţi de părintele !... 
    Atunci, preotul, bietul, a îngheţat. Oamenii şi-au prins a bate femeile, iar ele veneau cu cîrdul să-l întrebe pe duhovnic, de unde le vine atîta necinste ?
    Şi era o blăstămăţie întreagă în satul acela.






D. Furtună, Cuvinte scumpe..., Bucureşti, 1914, pp. 109—110

tereblece — încurcă-lume, prostănac
condac — cîntec bisericesc scurt.
tropar — scurtă cîntare bisericească de laudă, în cinstea unui sfînt sau a unei sărbători.
humelnîc — păzitor la un coşar sau la o căsoaie
cîşlegi — interval de timp între două posturi, în care creştinii mănîncă „de dulce” (carne, ouă, lapte) 
hlopiţ — se spune în batjocură despre un ţigan tînăr 
prois — de bunăvoie, din proprie iniţiativă