» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Luleaua popii


    Īn vremea de mai demult, preoţii nu aveau voie să fumeze. Doi preoţi dintr-un tīrg fumau amīndoi cu luleaua.
    S-au ferit ei cīt s-au ferit, pīnă ce i-au denunţat unii la vlădica. Amīndoi se pomenesc īntr-o zi cu un ordin să se prezinte la episcopie. Nici prin gīnd nu le trecea la ce-i chema preasfīntul. Cum ajung la scaun, episcopul īi ia la gură:
    — Apoi, frumos e ? Oameni īn vīrstă... să fumaţi mai dihai ca ţiganii ? Şi īncă cu luleaua ?
    — Da de unde se pomeneşte, preasfinte ?
    Şi preoţii se īndoaie spăsiţi pīnă la duşumele. Episcopul īi priveşte iscoditor şi numai că se duce la unul şi-l caută īn brīu, unde dă de lulea.
    — Da asta ce-i ?
    Popa rămīne uluit, şi īn strīmtoarea surprinderii īngăimă cu ruşine:
    — Trebuie să fie luleaua părintelui, că pe el l-am văzut fumīnd pe drum.
    Celălalt sare de colo, ca fript:
    — Ce spui ? Luleaua mea ? Uite aici luleaua mea ! Şi aplecīndu-se, se bate peste tureatca cizmei, de unde īşi scoate luleaua. Eu ţiu luleaua īn cizmă, nu īn brīu, ca să mă vadă lumea.







Izvoraşul, XI (1932), nr. 4, p. 90


De-ale lui Păcală - BPT
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.