» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Facerea lumii


    Fiindu-i urīt īntr-o zi, să duce diavolul cel şchiop la frate-său pe pămīnt şi īl īntreabă cum īi e?
    - Nu mi-ar fi rău - zice acela - numai cīt e tare īntuneric.
    - Lasă că voi face eu şi va fi lumină - zice cel şchiop. Voi strīnge toate focurile de pe unde să află prin lume şi focul de pe muntele nostru şi le voi aduce pe pămīnt şi astfel să va vedea.
    Apoi s-a dus īntins la mă-sa s-o īntrebe şi pe dīnsa.
    - Nu-i face bine - īi zise ea - căci focul acela ar arde totul. Eu ştiu cum ar putea să fie lumină şi ţ-aş spune dar mă tem !
    El atīta s-a pus cu binişorul pe līngă dīnsa, pīnă ce i-a spus:
    - Ochiul meu acest stīng - a zis ea - scoţīndu-l cineva şi dīndu-i drumul pe ceri, ar putea să lumineze toată lumea, dar atunci eu aş rămīnea oarbă şi de aceea mă temeam să-ţi spun, ca să nu mi-l scoţi !
    - N-ai nici o grijă, mamă, cum ţ-aş scoate eu d-tale ochii ! i-a răspuns ficiorul.
    Dar abia mumă-sa a adormit şi el i l-a scos. De īndată ochiul a īnceput a creşte, pīnă ce nu l-a mai putut ţinea şi dīndu-i drumul, a zburat de s-a făcut luna pe ceri.
    Plin de bucurie, s-a dus sub pămīnt la frate-său şi l-a īntrebat de e mulţămit cu ceea ce a făcut ?
    - Acuma e mai bine dar tot nu e destulă lumină şi e frig, luna nu dă căldură de loc - a zis acela.
    Cel şchiop iar a venit şi a īntrebat pe mumă-sa. Ea s-a temut să-i spuie la īnceput dar apoi i-a descoperit că ochiul ei cel drept, dacă l-ar slobozi cineva īn focul din muntele lor, ar lua atīta foc īn sine, īncīt ar ajunge pentru a īncălzi şi lumina toată lumea. El iarăşi a aşteptat pană ce-a adormit, i-a scos ochiul şi l-a aruncat īn gura cea de munte şi de acolo a ieşit soarele nostru luminos.
    La cītva timp, diavolul iar s-a dus la frate-său şi l-a īntrebat de e bine acuma.
    - Acuma e bine, numai cīt noaptea cīnd nu e lună, e tare īntuneric şi urīt; dac-ar fi ş-atunci ceva, cīt de puţin să lumineze, īncă şi mai bine ar fi.
    - Voi īntreba pe mama şi voi face - i-a răspuns fratele lui. Şi iar a alergat la ea.
    - De-acu asta-i moartea mea - a zis bătrīna şi nu vroia de fel să spuie. Dar după ce ficiorul a īncredinţat-o că nu-i va face nimic, i-a spus totul. A zis că dacă i-ar tăia bucăţi trupul şi l-ar arunca īn aer, ar avea aceea ce doresc. Īndată după ce-a adormit, diavolul a tăiat-o şi din carnea ei s-au făcut stelele, unele mai mari, altele mai mici, după cum au fost şi bucăţile ce le-a aruncat.
    - Dar acum e bine ? īl īntreabă iar pe frate-său.
    - Acuma e tare bine, numai cīt e totul mort, pustiu peste tot locul, nu e nimica viu pe lume.
    - Şi cum să fac ca să fie aceea ce vrai tu ?
    - Du-te la locul unde a dormit mama noastră şi ia pietricelele pe care a dormit; adă-le pe pămīnt şi din ele să va face ceea ce-ţi spun.
    Dar gīndul lui era ca să-l prăpădească pe frate-său, căci īndată ce-ar fi călcat pe locul acela, l-ar fi ars. Acesta īnsă era hītru. El a tras din acel loc pietrele cu un cīrlig şi apoi luīndu-le, le-a adus pe pămīnt. Apoi le-a ales după coloare şi a făcut trei grămezi: o grămadă de pietre albe, alta roşii şi a treia vinete. Pietrele cele roşi le-a aruncat īn mare. Aice s-au făcut mai īntīi jăratec, apoi s-au făcut peşti şi au īnceput a īnota. Dar cu cele albe şi cu cele vineţi nu să pricepea ce să facă. A trebuit să cheme iar pe Dumnezeu să-i ajute. 
    Dumnezeu a luat mai īntăi pietrele cele vinete, le-a suflat duh şi īndată au īnceput a zbura īn aer păsărele. Apoi a suflat duh şi celor albe şi au īnceput a mişuna pe pămīnt tot felul de dobitoace. Diavolul s-a tocmit cu Dumnezeu că, pentru că le-a īnviat, să fie a amīndorora pe jumătate.
    - Ba nu - zice Dumnezeu - dacă le vei putea număra să fie toate ale tale.
    Dar păserele zburau şi vitele alergau şi să amestecau ş-au rămas toate a lui Dumnezeu. Ciuda lui pe Dumnezeu, că l-a īnşalat !
    S-apucă să īmpărţească soarele, luna şi stelele. Cu stelele, a zis Dumnezeu ca să fie tot aşa, să le numere. Dar, sau că se punea īn dreptul stelelor vrun nour, sau că īl apuca ziua ş-au rămas nenumărate... Iar mīnie şi sfadă cu Dumnezeu. Īncă luna şi soarele nu ş-au fost īmpărţit.
    - Dacă crezi că te īnşel, alege-ţi tu singur pe care vrai - i-a zis Dumnezeu.
    - Eu īmi iau soarele - zice diavolul.
    - Fie şi aşa - zice  Dumnezeu - a mea va fi dar luna şi cu ea voi rīndui; iar tu cu soarele vei avea de lucru.
    Dar soarele tare īl frigea, căci el avea de lucru cu dīnsul. De focul acela, unde să se ascundă ? A alergat să se ascundă īn mare dar Dumnezeu a luat apa. Să ascundea sub năsip, dar tot īl frigea. A īnceput a alerga pe pămīnt, doar s-ar răcori şi alergīnd īşi făcea vīnt. Aşa a văzut că e bine şi ş-a făcut două aripi, făcīnd cu ele vīnt peste toată lumea. Fratele său l-a īnvăţat să taie fiecare aripă īn două şi să le īnfigă īn cele patru părţi ale pămīntului, căci singure vor face vīnt īntre ele şi va fi mai bine. Diavolul a făcut cum l-a īnvăţat şi astfel s-a făcut vīntul.
    Şi cīnd tună şi fulgeră, tot el e pricina. Atunci scapără de mīnie asupra soarelui că-l frige şi pune nouri īmpotriva lui să-l apere; mai ales la amiazăzi, cīnd īl frige tare. Şi ploaia tot el o dă. Īşi aduce c-un ciur apă din mare şi toarnă peste dīnsul ca să se răcorească şi cīnd dă cu ciurul prin văzduh, plouă pe pămīnt.
    El pe soare şi pe lună are mare ciudă, ar vrea să le mănīnce şi de aceea sīnt cīteodată īntunecimile; mai ales de lună, căci luna e rece şi el să poate apropia; dar īndată ce soarele sloboade razele sale, el fuge. Şi de soare să apropie, īnsă mai cu greu; de aceea īntunecimele de soare sunt mai rare; şi cīnd timp de 100 de ani nu se va īntuneca soarele, atunci nici diavolul pe lume nu va fi...


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.