» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Femeia mai şireată decīt dracul


    Am văzut multe femei şirete. Una a īnchis pe un filfizon īn ladă, alta a băgat pe un suspinător al ei īntr-un coşar unde punea vitele şi păsările, alta, īn sfīrşit, a īnşelat pe bărbatul ei de faţă cu el. Dar şireată ca Măria din Vadulat n-am auzit să fi fost alta. Ea era aşa de frumoasă, că secase inima unui turc, fără să fi văzut-o, ci numai din auzite.
    Bărbatul său nu prea era bogat, īnsă căuta să-i facă toate plăcerile. Muncea zi şi noapte pentru ca ea să fie totdeauna bine hrănită, bine īmbrăcată şi plimbată unde voia dīnsa. Pentru aceste jertfe ale bărbatului ei, ea ţinea mult la el şi chiar īl iubea. La toate stăruinţele zapciului, care pe vremea aceea tăia şi spīnzura, ea a rămas credincioasă bărbatului ei. Cīt pentru ceilalţi suspinători, pe toţi īi lua īn rīs.
    O dată se apropiase Paştile, şi bărbatul său nu mai avea bani ca să-i cumpere haine noi. Neavīnd mai toată iarna ce să muncească şi economiile fiind luate de perceptor, el rămăsese fără lăscaie. Cu toate acestea, el nu voia să lase pe femeia sa de rīsul satului. Luă īntr-o zi vaca din curte, plecă la tīrg, o vīndu şi cu banii luaţi după ea cumpără pentru nevasta lui nişte haine cum nu se mai văzuse īn satul lui, iar pentru el - o pereche de opinci.
    Īn ziua de Paşti, ea se īmbrăcă cu hainele noi şi ieşi la horă. Minunea minunilor ! Toată lumea rămīnea cu gura căscată la ea.
    La cīţiva paşi de casă īntīlneşte pe popa din sat. Popa o opreşte şi īncepe s-o laude despre frumuseţea ei şi a īmbrăcămintei.
    — Da frumoase haine ai azi, Mario ! zise popa. Ele te fac mult mai frumoasă.
    — Frumoasă oi fi, părinte, răspunse ea; dar sīnt pentru bărbatul meu.
    — Da adică de ce n-ai fi şi pentru mine ?
    — Pentru că e păcat. N-ai zis sfinţia-ta, cīnd ne-ai cununat, că trebuie să fiu credincioasă omului meu ?
    — Credincioasă, da, īnsă pentru lumea cealaltă, nu pentru mine, vechilul lui Dumnezeu pe pămīnt. N-am decīt să te blagoslovesc, şi toate păcatele īţi vor fi iertate.
    — Da bine, părinte, legea nu zice ca să nu pofteşti femeia altuia ?
    — Legea zice pentru oameni, iar nu pentru sīnţi. Femeia se uită lung la popă, şi apoi, trecīndu-i un şiretlic prin minte, lasă ochii īn jos.
    — Bine, preasīnte, zise ea cu sfială, dacă sīnţia-ta zici că nu e păcat, vino diseară la mine, după ce īnnoptează, că bărbatul meu se duce la cīrciumă, unde are obiceiul să stea pīnă la miezul nopţii.
    După ce lasă pe popă şi merge mai īnainte, īntīlneşte pe primar, care, cum o zăreşte, se apropie de ea şi īi zice:
    — Bine, Mario, de haine frumoase ai bani să-ţi cumperi, dar birul, bărbatul tău nu-l plăteşte. Să ştii, spuse primarul īn gura mare, ca să fie auzit de toţi, că dacă pīnă mīine nu-mi plăteşte birul, īţi iau hainele acestea şi le vīnd la miezat.
    Iar īncet īi şopti:
    — Afară dacă nu mă vei primi diseară la tine acasă, trimiţīnd pe bărbatul tău la cīrciumă.
    — Vai de mine, domnule primar, zise ea, te primesc cu bucurie, numai să nu-mi iei hainele. Cum s-o īnnopta, vino la mine, īnsă să te furişezi, ca să nu te vază cineva.
    Primarul plecă mulţumit, iar femeia īşi urmă drumul la horă. Dar nu merse mult, şi iacă, şi perceptorul o īntīlneşte. Acesta făcu aceleaşi ameninţări şi aceleaşi propuneri. Femeia īl cheamă şi pe el tot pentru aceeaşi seară.
    După ce īnvīrti cīteva hore şi trase o sīrbă īn admirarea tuturor, ea se īntoarse acasă şi spuse bărbatului toată īntīmplarea. Ea īi zise să se ascunză undeva şi, de cīte ori va vedea că stinge lumīnarea īn casă, el să vie la uşă şi să se facă necăjit.
    Nici nu īnserase bine, şi popa se strecură pe līngă zid şi intră īn casă cu o ploscă mare subt giubea şi cu mīncare destulă īntr-o basma vărgată. El īntinse singur masa şi cheamă pe femeie să mīnīnce cu el.
    După ce mīncară bine cīte ceva şi băură, Măria spuse popii să se dezbrace şi să se culce, că bărbatul ei a plecat la oraş, fiind chemat grabnic la proprietar. Popa se dezbrăcă şi se urcă īn pat iar ea stinse lumīnarea şi zise popii să o aştepte, că vrea să dea un ocol casei ca să vadă dacă nu e cineva pe acolo. Dar n-apucă să sfīrşească, cīnd bărbatul sosi la uşă şi īncepu să bată cu furie.
    — Deschide, că te ia dracul ! strigă el. Sparg uşa şi te fac fărīme !
    Popa īncepu să tremure şi nu ştia ce să facă, cīnd Măria īi zise:
    — Fugi, părinte, ascunde-te, că bărbatul meu e beat, şi cīnd e astfel, nu se mai uită ce face. E īn stare să te omoare. Intră iute īn acest butoi ce este līngă vatră, ascunde-te īn el, şi cīnd va adormi bărbatul meu, īţi voi da hainele ca să poţi pleca.
    Popa nu aşteptă ca Măria să-i mai zică o dată şi sări numaidecīt īn butoi, care era aproape jumătate plin cu drojdii. Nu prea īi veni la socoteală popii cīnd se văzu jumătate muiat, dar ce era să facă ? Răbdă şi tăcu.
    Intrīnd bărbatul īn casă, nevasta i-a dat şi lui din mīncările de pe masă, cum şi o oală de vin, apoi el a plecat să se ascunză la locul ştiut.
    Nu a trecut mult, şi iată, şi primarul să strecoară uitīndu-se īn toate părţile, intră īn casă şi scoate de supt zeghe deosebite mīncări şi o ploscă cu vin.
    Măria, cum īl văzu, īi luă tot ce adusese şi le puse īntr-un tron, zicīnd că acum nu este vreme de mīncare, ci de dragoste. Primarul se dezbrăcă şi el şi se urcă īn pat. Măria īi zise şi lui să aştepte puţin, că are să se uite pe afară. Dar n-apucă să puie mīna pe uşă ca să iasă, că bărbatul īncepu să bată şi să strige să-i deschidă, că altfel sparge uşa. Primarul, cuprins de frică, tremură şi tace ca peştele.
    — Domnule primar, strigă femeia, fugi iute, ascunde-te colea īn ăst butoi, ca dacă te va găsi bărbatul īn casă, te omoară.
    Primarul nu mai aşteptă să-i zică īncă o dată, si sări īn butoi.
    — Cine e ? īntrebă popa.
    — Eu, primarul. Dar tu cine eşti ?
    — Sīnt popa satului, vecinul tău.
    — Dar īn acest butoi cine te-a băgat ?
    — Dracul, răspunse popa.
    — Tot el şi pe mine, zise primarul suspinīnd; tot el m-a īndemnat să fac acest păcat.
    Acum trebuia să vie rīndul perceptorului. Şi cu el tot astfel s-a īntīmplat. S-a dezbrăcat, a venit bărbatul la uşa şi nenorocitul a fost silit să intre şi el īn butoi.
    — Cine este ? īntrebă popa.
    — Eu, perceptorul satului.
    — Dar voi cine sīnteţi ?
    — Eu sīnt popa.
    — Eu sīnt primarul. Dar ia spune-ne, cine te-a adus īntre noi ca să īmpărtăşeşti cu noi această nenorocire ?
    — Dracul, răspunse el. Dar pe voi cine v-a aruncat aici ?
    — Tot dracul.
    După ce cei trei suspinători se aruncară īn butoi, bărbatul intră īn casă, aprinse lumīnarea şi se aşeză la chef cu nevasta lui. Cīnd se săturară de mīncare şi de băutură, bărbatul se duse afară, luă cīteva doage şi intrīnd īn casă se puse să īnfunde butoiul deasupra, lăsīnd numai vrana destupată, ca să poată răsufla cei trei nenorociţi.
    A doua zi de dimineaţă se duse la popa să-i ceară carul, fiindcă voia să se ducă īn tīrg cu butoiul, ca să vīnză drojdiile. Preoteasa, deşi popa nu era acasă, dar ştiind că nu are să se īmpotrivească, dete carul ţăranului, şi el veni acasă, īncărcă butoiul şi plecă īn tīrg.
    Lumea īl īntreba ce are īn butoi, iar el răspundea:
    — Draci, oameni buni.
    — Draci, se poate, īn butoi ?
    — Se poate, şi cine voieşte să-i vază n-are decīt să plătească cinci lei.
    Cine e acela care n-ar da cinci lei ca să vază pe dracul ? Se găsiră o mulţime. Ţăranul, īnsă, nu desfundă butoiul pīnă nu strīnse banii de la toţi, care făcură o sumă mare. Atunci luă dalta şi ciocanul şi īncepu să lucreze. Īn cīteva minute, fundul butoiului sări cīt colo.
    Minunea minunilor ! Din butoi ieşi īntāi popa - īn cămaşă, părul şi barba pline de drojdii şi cu ochii speriaţi, ca de nebun. După el veniră primarul şi perceptorul, cari nu ştiau cum să-şi ascunză goliciunea. Ei o luară cu toţii d-a fuga, de le sfīrīiau călcăile, iară lumea rīdea şi huiduia.
    Mai cu haz rīdea īnsă ţăranul, căci el se ducea acasă cu cīteva sute de lei.
    Cīt pentru popă, primar şi perceptor, ei s-au jurat să īn viaţa lor nu vor mai alerga după femeile altora.




Satire populare, E.S.P.L.A., 1957, pp. 204—208


De-ale lui Păcală - BPT
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.