» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Ucenicul şi cojocarul


    Un cojocar se dusese cu un ucenic al său ca să īmblănească nişte scurteici la o cucoană.
    Cucoana, ca să silească pe cojocar să-l tragă inima mai bine, să-i facă un lucru mai de seamă, s-a apucat să īnvīrtească o plăcintă.
    Cojocarul, care era lacom de felul lui, cīnd văzu că se aduse plăcinta, care era cam mică, zise că pentru ucenic să aducă altceva, căci lui nu-i place plăcintă, Doamne fereşte ! A mīncat cojocarul singur toată plăcinta, şi bietul ucenic a mīncat ce s-a găsit īn pripă şi pentru el. 
    Īn gīndul lui, ucenicul plănui cum să-şi răzbune pe stăpīnul său.
    Nu trecuse, gīndesc, ca o săptămīnă de cīnd veniseră acasă de la cucoană, unde isprăviseră lucrul, şi cum ucenicul sta īn uşa cojocăriei, vin nişte muşterii, cunoscuţi vechi ai cojocarului, şi-l īntreabă ce face jupīnul.
    — Nu tocmai bine, răspunse ucenicul, iute. De vreo două zile, cīnd şi cīnd īi vine rău. Şi-a cam ieşit din minţi. Dă cu ce-apucă. Puteţi să intraţi, dar cīnd īl veţi vedea că īncepe a căta cu mīnile īmprejurul lui, să şi puneţi mīna să-l legaţi, c-atunci īi vine răul !
    Cojocarul lucra, ca de obicei, īn pat. Stīnd de vorbă cu muşteriii, el cosea īnainte şi veni vremea de-i făceau foarfecele trebuinţă. Atunci īncepe a dibui cu mīnile īmprejur, să găsească foarfecele, care erau acoperite sub petice.
    Muşteriii şi puseră mīna pe el, şi, — nici una, nici alta — dau să-l lege.
    De surda īntreba cojocarul speriat ce-i asta. Oamenii dau zor să-l lege. Unul īl ţinea şi altul īncepuse a se dezlega de cureaua cu care era īncins.
    Hīr-mīr, l-au legat zdravăn de mīini. A dat să strige cojocarul dar ei nu i-au dat răgaz. Muşteriii se brodiseră de erau amīndoi vīnjoşi.
    — Spuneţi, fraţilor, ce vreţi de la mine ? Ori aveţi de gīnd să mă omorīţi ? īntrebă cojocarul, care, aşa speriat cum era, semăna acum a nebun.
    — Ţi-a trecut ? īntrebă unul.
    — Ce?
    — Nebunia.
    — Ce nebunie ?
    Īi spuseră ce le-a spus ucenicul. Atunci, īnfuriat, cojocarul chemă pe ucenic.
    — De unde ştii tu că eu am nebunie, mă ?
    — Da dumneata de unde ştiai că mie nu-mi place plăcinta ? răspunse ucenicul.







G. Crăciunescu, Copii de găsit. Snoave. Anecdote. Legende. Poveşti, Caransebeş, 1898, pp. 43—45


De-ale lui Păcală - BPT
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.