» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Stăpīn şi slugă


    Nu ştiu cum se făcu, cum nu, destul că odată ajunse şi un biet dascăl să aibă o gospodărie mai īntinsă, cum s-ar zice. Vezi bine, la aceasta, pe līngă altele multe şi de toate, īi mai trebuia dascălului nostru şi un servitor harnic. A umblat cīt a umblat, dar īn zadar n-a umblat, că şi-a găsit un pogan1 de flăcău, numa ca el.
    Dascălul, care pe līngă că avea ceva stare, se ţinea cu multă cunoştinţă de carte. Că, vedeţi dumneavoastră, aşa e făcut omul: cīnd se simte greu la pungă vorbeşte mai din plin, ori mai cu greutate, īn sfīrşit, nu vorbeşte cum ar trebui să vorbească, multe lucruri le numeşte schimonosit, ori, cum se zice, „mai pe politică”.
    Despre toate acestea dăm aci o lecţiune practică ce a ţinut-o el īntr-o zi cu servitorul său.
    — Mai Dine.
    — Aud, stăpīne.
    — Vezi că s-a stins mīngīierea, adă vreo două lemne şi-o aprinde !
    — Ce mīngīiere s-a stins, stăpīne, şi cum s-o aprind eu cu lemne ? Iată că nu pricep.
    — Bine, păi tu aşa de prost eşti să nu ştii nici atīta, că la foc se zice, pe politică, mīngīiere ?
    — Am īnţeles, stăpīne.
    — Bine ! Acum mergi şi dă afară mīrīiala din cămară, să nu strice ceva pe acolo.
    — Mă duc bucuros, stăpīne, dar n-aş vrea să stric ceva pe acolo, că nu ştiu ce e aceea mīrīiala.
    — Tot eşti tu prost. Bine, tu nici atīta nu ştii, că mīrīiala nu e altceva decīt pisica ?
    — Aşa o fi, stăpīne, dar eu ştiam că pisica-i pisică, şi pace !
    — Acum dă-mi un pahar de udeală.
    — Poate un pahar de rachiu vrei să zici, stăpīne.
    — Rīdă dracul de tine. Ce rachiu, mă nerodule, numai mojicii beau rachiu. Udeală este apă, ş-atīt. Vezi, bagă-ţi bine mintea-n cap, ce-ţi spun să nu mai uiţi.
    — Nu, nu ! Las“ pe mine, stăpīne !
    — Dimineaţa să te scoli de dimineaţă şi să te duci pe la pricopseală, să vezi ce mai este pe-acolo.
    — Bucuros aş face, stăpīne, dar nu ştiu unde mă mīni, că nu pricep ce e aceea pricopseală.
    — Bine, bre, tu, precum se vede, nu ştii nimic, nu ştii nici cum se vorbeşte cum se cade.
    — Ba să ierţi, neică dascăle, ştiu să vorbesc, dar nu aşa cum spui dumneata.
    — Apoi vezi, tu ştii limba proştilor. Ar fi bine să te mai ciopleşti şi tu, ca să se vadă că nu eşti slugă la oameni proşti, ci la dascălul satului.
    — Acuma ştiu, neică dascăle, ce e pricopseala. Poate că vrei să mă duc pe la şcoală şi să văd: venit-a vreun băiat, sau nu ?
    — Nu te īntrece degeaba cu firea ! Nici pe departe nu e aşa ceva cum gīndeşti tu. Pricopseală se numesc bucatele, mă năucule. Adică să te duci la cīmp şi să vezi cum mai sunt bucatele, că n-am mai fost de mult pe la ele.
    - Mulţumescu-ţi, Doamne, că am mai īnvăţat ceva !
    — Aşa, aşa, cucă-năucă.
    Īn sfīrşit, trece azi, trece mīine, dar Dinu nu se putea nicidecum īnţelege cu limba cea sucită a dascălului, cum o numea el. Īntr-o zi, ce-i trăsneşte slugii prin gīnd ? Hai să i-o facă stăpīnului său, ca să nu-l mai prostească atīt. Se apucă şi legă un tăciune aprins de coada pisicii şi-i dă drumul prin curte. Pisica, speriată, a fugit din curte īn bătătură, şi drept īn vīrful clăii cu bucate s-a oprit. Paiele, fiind bine uscate, īndată au luat foc. Sluga, cum o vede, īncepe a striga din poarta curţii:
    — Saaai, neică dascăle, cu udeală,
      Că s-a dus mīrīiala cu 
      Mīngīierea-n coadă,
      Şi de nu vei veni cu udeală, 
      E vai de pricopseală !
    Dascălul aude, dar nu iese, zicīndu-şi: „Ce om prost mai e şi sluga asta a mea ! Amu, naiba mai ştie ce vrea să zică el”. Sluga īnsă repetă strigătul de sus. Dascălul habar n-are pīnă ce nu vede focul īn bătătură. Aleargă el iute să stingă, dar nu mai putea nimic, că era prea tīrziu. Necăjit şi amărīt foc, bietul dascăl s-apucă să certe şi să bată sluga, că de ce n-a spus romīneşte, cum se cade, nu īn limba păsărească.
    — Bine, stăpīne, eu am gīndit că dumneata īnţelegi numai aşa şi-mi era frică să n-o păţesc şi acum.
             Cum sună, 
             Aşa răsună. 
             La aşa cap, 
             Aşa căciulă.




Calendarul agricultorului romīn pe anul 1937, Lugoj, pp. 86—S7


De-ale lui Păcală - BPT
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.