» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Boieru, Dumnezeu şi popa


    Badea Stănică se purta alene prin ogorul stăpīnului său şi azvīrlea din cīnd īn cīnd din traistă cīte-o mīnă de popuşoi. Şi ca să-i mai treacă de cele aleanuri, Stănică cīnta cīt īl ţinea gītlejul, cam aşa:
                Frunză verde porumbrică, 
                De boier n-am nici o frică !
                Frunză verde scīnteioară, 
                Cīnd m-oi duce eu la moară, 
                Fie bine, fie rău, 
                N-o să cred pe Dumnezeu !
                Ş-apoi, frunzuţa de linte, 
                Iapa mea īi mai cuminte 
                Decīt moş popa Arvinte !
    Şi cīntecele ieste, după ce le zicea o dată, le mai zicea īncă o dată, ş-apoi iar, ş-apoi iarăşi, şi tot aşa de dimineaţă, de pe la cīntători, şi pīnă noaptea, ce īnchidea ochii.
    Īntr-o zi se īntīmplă ca boierul Mihăluş, stăpīnul lui badea Stănică, să meargă prin ţarina lui, ca să-şi mai vadă de sămănături. Şi iaca, deodată, că aude cīntīnd īnaintea lui pe ţăranul cela cīntecele ce vi le-am spus.
    Stă boierul deodată pe loc şi se gīndeşte:
    - Măi, ce să īnsemneze vorbele acestea ale ţăranului ? De ce nu se teme el de mine şi nu crede nici pe Dumnezeu ? Ş-apoi mai zice că iapa lui īi mai cuminte decīt popa Arvinte ? 
    Tace boierul şi se duce acasă. Acolea pune să-i pregătească un harapnic, ştii colea, de să rupă bucăţica unde a lovi; ş-apoi trimite de aduce pe badea Stănică la curte.
    Cīnd ajunge Stănică la cerdac, iese cuconul Mihăluş īnainte şi īncepe a mi ţi-l lua la dopros.
    — Ian ascultă, mă mogīrlane ! Da ce cīntece cīntai tu azi-dimineaţă pe lan, de se răsuna īn toate părţile, mă ? Ce cuvinte boscorodeai tu acolo, mă ? Ha ? Răspunde !
    — Păi, dă, cucoane... cinstita faţa “mitale, cīntam şi eu să-mi mai treacă de cele aleanuri...
    — Da nu erau cīntece de alean cele ce cīntai tu, ţopīrco, că cīntai mai īntīi că n-ai teamă de mine nicidecum. Cum de nu ţi-e teamă de mine, mă ? Ha ? Răspunde, ori īţi rup carnea de pe tine cu harapnicul !
    — Ţi-oi răspunde, cucoane. Fi-ţi-ar faţa cinstită ! Apoi, cum să am teamă de “niata, dacă eu mi-oi face totdeauna toată treaba ce-mi orīnduieşti şi nu ţi-oi da niciodată pas de bănuială, de ce dracu să mă tem de dumniata, că doară nu eşti hoţ de codru, să schingiuieşti oamenii degeaba, răspunse Stănică.
    — Ei, brava ţie, mă Stane ! īi zise boierul. Dar ştii tu că eşti deştept, bre ! Aşa-i, că dacă vei face treaba cum se cade, la ce dracu să te temi de mine, că doar nu-s mama-pădurii !
    — Aşa-i, cucoane, aşa-i !
    — Ei, da vezi tu, răspunde acu: de ce nu crezi tu pe Dumnezeu, mă, cīnd te duci la moară ? Hă ?
    — Apoi, să vezi, boierule. Mai astă-toamnă era o zi frumoasă şi senină şi m-am pornit tocmai la moara cea mare, de dincolo de codru, fără să ieu cojocul īn spinare, că asudam de cald ce era. Şi unde dă dracul peste noapte de se iscă o givorniţă a naibei, şi un ger, şi o ninsoare, de mi-o-ngheţat pīnă şi măduva inimii īn mine. Apoi să te mai īncrezi īn Dumnezeu şi să pleci la drum fără cojoc, cucoane ? Ha ?
    - Apoi, că şi aici ai dreptate, Stane. Cīteodată şi Dumnczeu īi tare schimbăcios. Da ian spune – cu cīntecul al treilea: cum de iapa ta īi mai cuminte decīt popa ?
    - Păi să vezi, cucoane, cinstita faţa dumitale ! Cumpărasem de la iarmaroc un dalac de iapă şi avea nărav de zvīrlea cum se apropia cineva de dīnsa. Eu m-am apucat şi i-am tras de vreo două-trei ori nişte ceseli  zdravene cu ceatlăul, şi iapa s-a lăsat de nărav. D-apoi, pe moş popa l-am prins de vreo cinci-şase ori la nevastă-mea şi l-am otīnjit şi cu ţăpoiu, şi cu hīrleţul, şi tot, bată-l toaca să-l bată, de naravul lui nu s-o lăsat. Şi mai ieri, l-am zărit rupīnd-o de goană cīnd m-apropiam de casă.
    — Bată-te norocul să te bată, că mare hītru mai eşti ! zise boierul ţinīndu-se cu mīna de pīntece de rīs. Şi ca să te mulţămesc, mă Stane, iaca harapnicul ista. Īl pregătisem pentru tine. Acu ţi-l dăruiesc ţie, că dacă l-īi mai prinde pe moş popa pe la nevasta ta, şi dacă nu l-īi desnărăvi şi cu sfinţişorul ista cu şapte şfichiuri, pe mine să dai păcatul, Stănică.
    Şi aşa s-o īntīmplat că de atunci Stănică ş-o schimbat cīntecul al treilea aşa:
                Frunza verde lemn scobit, 
                Marghioliţa m-o-ndrăgit, 
                Şi mă pupă, şi mă scaldă, 
                Sfīntul şfichi să nu-l mai vadă. 
                Iar moş popa, preasfinţit, 
                Chiar din sat s-o tălpăşit.                       





N. A. Bogdan - De-ale lui Păcală - BPT
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.