» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Legenda racului


    Ucigă-1-Toaca se văzu odată singur şi īn singurătatea sa i se urīse. Ce să facă, ca să-i treacă de urīt ?
    Văzīnd că Dumnezeu sfīntul tot fabrichează mai una, mai alta, se apucă şi el de lucru, gīndind să-şi fabricheze şi el ceva, cu ce să-şi poată petrece īn rīs şi voe bună, să-i mai treacă de urīt. Se apucă de una, n-o nimeri; se apucă de alta, dar nici asta n-o nimeri pe plac, şi o duse cu īncercările, pīnă iaca făcu un rac şi-i plăcu cum īl făcu aşa: bun de jucărie. 
    Numai că nu-i făcuse numai două labe, şi asta īi păru lui cam nefiresc, că racul să nu umble, ca alte vietăţi, cu capul īn jos; deci īi mai adause īncă o ghiutură de picioarele... Dă apoi a-l īmboldi, ca să păşească, dar pace ! racul era ţapăn. Īn zadar īl īmpingea cīnd īnainte, cīnd īnapoi, că racul nu da semn de viaţă... Mīniindu-se, dracu luă un lanţ şi-l legă, şi, crezīnd că aşa o să se trezească... se īnhamă la capătu lanţului şi hai ! cu racu. Dar nici pomană de trezie ! Să īncredinţa, dracul, că dacă l-o tīrī mult aşa, i s-or roade picioarele şi vezi... multă trudă trebuie iară la aşa un lucru, pīnă īl reparezi, deci se gīndi altcum... 
    Īl aruncă īntr-o apă ce curgea pe acolea şi hai ! cu racul şi īn sus, şi īn jos, dar nici o ispravă... 
    Dumnezeu sfīntul stīnd la o parte, rīzīnd pe sub mustăţi şi fiindu-i milă de truda zadarnică a dracului, odată, nemaiputīndu-se stăpīni, rīse cu hohot. Dumnezeu īntrebă că ce hărăbăgie-i aceia. Dracu zise că-i rac, dar că nu-l poate face să umble, nici pe uscat, nici īn apă. Dumnezeu īi spuse, că nici n-o umbla, pīnă sfinţia sa nu i-o da putere. Dracul rugă pe Dumnezeu ca să-i ajute racului. Dumnezeu zise, că dacă l-ar fi făcut sfinţia sa, i-ar ajuta; dar şi aşa īi ajută, dacă i-l dă sfinţiei sale. Dracu nu avu īncotro, ci, ca totuşi să se bucure cīt de puţin de făptura mīnilor sale, īl dete lui Dumnezeu, care făcu ca racu să mişte. Dracu, părīndu-i rău că l-a dat lui Dumnezeu, sări şi apucă lanţu īn mīnă, să tragă racu la sine dar deodată lanţu se rupse iar racul bătīnd din coadă, apucă īnapoi către Dumnezeu; dracu o tuli după rac şi-i īncleştă unghiile īn spate, să-l tragă la sine dar īn zadar - ce-i dat odată, dat rămīne...
    De atunci, pīnă īn ziua de azi, racului i se cunosc pe spate şi urmele lanţului şi a unghiilor dracului şi, ca să nu mai apuce īn mīnă dracului, se duce tot īnapoi, ca să ajungă īn mīnile lui Dumnezeu... Partea dinaintea racului, de la urmele unghiilor dracului īn sus, către cap nici nu-i bună de mīncat, că-i amară iar partea din jos īi bună, cui īi bună şi cui īi place.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.