» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Dă-mi Doamne, ce n-am gāndit...


    P-ale vremuri vechi, cīnd cerul era aproape de pămīnt şi cīnd mulţi din cei cu picioroange īl puteau atinge cu mīna, după cīt se aude din bătrīni, cică p-atunci lumea trăia liniştită şi era mai mare dragul bunului Dumnezeu de a-şi privi făpturile.
    Dracul īnsă care n-are treabă, dar nici nu şade degeaba, el care nu face nici punţi, nici biserici, ci-ntinde numai curse şi piedici, īncet cu-ncetul īncepu a-ndemna pre unii din oameni, mai slabi de īngeri, a nu se mai duce la sfīnta biserică, ba īi īndemna la hoţie, la minciuni, jurīnd strīmb, de-a da pīrjolului avutul altuia; iar pe mulţi īi făcu a nu-şi mai vedea de trebuinţele casei, făcīndu-i să-şi piarză vremea prin ale cīrciumi, otrăvindu-şi trupul şi betegindu-şi mintea cu basamac, trăscău, ţuică, paliu, ş.a.
    Atotputernicul, văzīnd toate aceste răutăţi, se scīrbi īntr-atīta, īncīt īncet-cu īncetul, pe nesimţite şi pe īndelete, ridică cerul acolo unde se află şi astăzi.
    Dar, īn marea sfintei sale milă, avu grijă de a lua pe līngă tronu-i trei moşnegi, pe cari īi văzu el că-i rămaseră credincioşi, adică nemurdărindu-şi perii lor cei albi, īn negre păcate.
    Astor trei moşnegi, Dumnezeu le dete pentru credinţa lor dreaptă şi faptele lor bune, cīte o slujbuliţă de īndeplinit.
    Pe unul din unchieşi īl puse la graniţa cerului, īl făcu cum am zice, portar-vameş, de a asculta plīngerile şi păsurile pămīntenilor, şi a le aduce la bun sfīrşit, īnsă numai cu voia Atotputernicului, cum şi numai atunci de vor fi drepte   dorinţele lor.
    Pe al doilea īl īnsărcină, cum am zice azi, ca curier, ori cum se zicea īn vremile vechi, răportar, de a aduce la cunoştinţa Atotştiutorului, ce-i va spune portarul; iar pe al treilea īl făcu credincios de aproape al său, de a īmpărţi darurile la fieştecare, aşa cum īi va fi fost lui dat de ursită, ori mai bine după cum īşi va fi aşternut...
    Vremea īnsă, care pe cele verzi le usucă şi pe tineri īi albeşte, gheboşīndu-i, a mai īmbătrīnit o toană şi pe aceşti bătrīni, aşa că portarul s-a făcut fudul de urechi, de puteai să dai cu tunul şi abia-d-abia mişca din gene.
    Răportarului i-a slăbit cu totul rotilele, de mai umbla īntr-o lună cīt īn trei zile; iar īmpărţitorului de daruri, sau mai bine să-i spunem drept, norocul, i se trase cu totul obloanele, aşa că sărmanul ajunsese orb ca un buştean.
    Cu toate relele ce lumea săvīrşea, Dumnezeu atotiertător, avea milă de făpturile sale, aşa că lumea pămīntească să se poată hrăni, īndemnă ca fiecare om să-nveţe cīte o meserie, fie ea cīt de mică, că dacă nu curge, tot pică, mai ştiindu-se că o meserie plăteşte cīt o moşie.
    Aşa, unii din oameni īnvăţară o meserie, alţii alta, dar un neam s-au apucat de plugărie, căci, nu-i vorbă, toate meseriile-s bune, dar ca plugăria mai bănoasă nu-i alta pe lumea albă. Şi unde mai pui că ea hrăneşte nu numai pe plugar, ci şi pe cizmar, pe cīrciumar, pe croitor şi-n sfīrşit, ce mai īncolo, chiar pe regi şi pe īmpăraţi.
    Vezi că după urma brazdei plugului se hrăneşte toată suflarea: şi oameni, şi vite, şi păsări.
Aşa stīnd aşezămīntul lucrurilor pe pămīnt, Dumnezeu, ca un părinte milostiv, veghea, umplīndu-i-se inima tot de mīhnire, cum oamenii se sfīşie ca lupii īntre ei; şi deşi avusese el īn urmă toată grija de a le da regi īnţelepţi, judecători drepţi, preoţi şi īnvăţători, spre a-i povăţui pe calea binelui, dar parcă era un făcut de a nu asculta ei de nimeni.
    Sfīnta carte spune: „Dumnezeu pe cine-l iubeşte, īl ceartă”; aşa ş-acum, Dumnezeu, pentru a-i aduce la prochimen, la pocăinţă pe oameni, īntr-un an dete secetă pe pămīnt. Atunci, văzīnd că o să piară nu numai ei, ci şi dobitoacele lor, oamenii īşi aduseră aminte de cel ce i-au făcut şi se puseră pe rugăcuni, făcură sfeştanii, nu o zi, nu două, ci săptămīni īntregi, doar-doar s-o milostivi Atotputernicul a le mai răcori pămīntul.
    Īn sfīrşit, portarul le auzi plīngerile.
    Acum curierul, pīn să se ducă şi să se īntoarcă cu porunca Stăpīnului de a da ploaie, totul se uscase pe pămīnt.
    Portarul, cum primi porunca, se şi puse, nenişorule, p-ale ploi, ştii colea, cu găleata, de nu conteni săptămīni īntregi, aşa că, ce-a putut scăpa teafăr de la secetă, apa ploilor le stricase pe toate.
    Acum, iar alte rugăciuni pe bieţii oameni, de a conteni ploile; iar alte īntīrzieri din partea portarului şi a curierului, pīn“ ce, īn sfīrşit, a luat de seamă Preasfīntul cum stau lucrurile, şi i-a scutit pe moşnegi de aşa muncă grea.
    Atunci, cel mai bătrīn din cei trei moşnegi credincioşi pe līngă īnaltul tron al Domnului, care īmparte darurile oamenilor, s-a īnfăţişat aşa pe dibuite īnaintea Stăpīnului său şi l-a rugat a-i da şi lui voie a se coborī pe pămīnt, să-şi găsească şi el pe singurul său fecior, ce lăsase acolo.
    Domnul Dumnezeu, īn marea sfintei sale milă, īi făcu pe voie, dar văzīndu-l orb buştean, se mai milostivi a-l mai dărui c-un ochi şi, spre a-l feri de arşiţa soarelui şi de praf, i-l aşeză īn moalele capului.
    Acum bătrīnul orb umblă prin a lume căutīndu-şi copilaşul şi de īntīlneşte īn cale-i vro fiinţă omenească, fie ea bărbat, ori femeie, tīnăr ori bătrīn, deştept ori nătăfleţ, de neam ori din cei de rīnd, numai că-l īmbrăţişează, crezīndu-şi-l feciorul, dīndu-i şi toate bunurile pămīnteşti; aşa că numai că ce vezi că unuia face de-i rămīne o moştenire din cele grase şi strīnsă de cine ştie ce zgīrcit, de-şi muşca de sub unghii; pe altul īl īndeamnă de a se pune tovarăş c-un om cumsecade de cinstit, şi c-un capital strīns cine ştie cu cīte sudori, ş-apoi īncet-īncet īşi trage tovarăşul pe sfoară īn aşa fel, că el rămīne stăpīn şi stăpīnul slugă; un altul, ca negustor, ciupeşte īn dreapta şi-n stīnga fără milă, ca un purece cu gura de lup, pe cei necăjiţi şi nevoiaşi, la care slujbaşii stăpānirii de multe ori īnchid ochii, mulţumindu-se şi ei biet, cu cīte o mică ciuguleală. Aşa că-l vezi pe cīte unul pīrlit, deodată putred de bogat, iar pe altul cocoţat la vro mărire cum n-a visat biet nici el, nici neam de neamul lui; rămīind d-atunci vorba ceea: „a dat norocul peste el”.
    Alde moş Mihai Tiriplic de colo, ascultīnd şi el astă poveste, numai că ce zice:
    - Bine a zis cine a zis, că cel mai nenorocos pe lume e norocul, dat fiind lui sărmanul, de a īmbrăţişa de multe ori pe mulţi nătăfleţi, pe mulţi cari nu ştiu a-şi iscăli numele, pe cīte un pierde-vară, găgăuţi, stricaţi, cartofori, beţivi, cari pīnă ieri-alaităieri erau coate goale, trăgeau pe dracul de coadă, de n-aveau după ce bea apă şi deodată să-i vezi nene, cu case, trăsuri, moşii chiar, poftiţi la mese de regi şi īmpăraţi, făcīnd pe rīiosul şi pe-al dracului, de nu le ajungi nici cu strămurarea la nas. Hm !... ce să le faci ?... Aşa e, vorba bătrīnească: „cīnd se suie scroafa īn copac, crede că-i privighetoare”, că de multe ori unii din ei se miră şi ei de ei singuri ce-i găsiră; vorba ceea: „dă-mi, Doamne, ce n-am gīndit, să mă mir ce m-a găsit”.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.