» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Legenda lui Iovan Iorgovan


 ... Prin aceste locuri, se povesteşte că ar fi trăit cītva timp şi Iovan Iorgovan, un haiduc vestit şi un dibaci vīnător. Nu se cunoaşte epoca şi locul naşterii sale; se ştie numai că el a venit aci īn goana unui balaur cu 7 capete, care băgase groaza īn locuitorii judeţelor Gorj şi Vīlcea unde poposise, neştiindu-se de unde a venit.
    Viteazul haiduc, voind să scape Oltenia de o aşa fiară spurcată, l-a scos din cuibul său şi l-a luat īn goană spre munţii Mehedinţului, intrīnd īn acest judeţ pe la locul numit „Plaiul Mare, Cioaca Ursului”. Haiducul călare pe un cal tot aşa de voinic ca şi el şi īnsoţit de un cīne, s-a ţinut pe urma balaurului, pīnă ce a ajuns īntr-o seară, la nişte stīnci foarte mari. Ajuns aci, s-a dat jos de pe cal, a cinat, şi fiind obosit de atīta cale, a odihnit noaptea la poalele acestor stīnci.
    Dimineaţa īn zori, după ce a mīncat īnainte de a urmări pe balaur, ca să fie sigur de iataganul său, a tras cu el īn acele stīnci, pe cari despicīndu-le īn felii, s-a īncredinţat că ajungīnd balaurul, nu-i va fi teamă să-l atace. Stīncile tăiate se văd şi astăzi, purtīnd numele de „Pietrile Tăiete”.
    Plecīnd īn urmărirea fiarei, a ţinut culmea plaiului, īn direcţiune nord-vestică, drept pe hotarul dintre Cloşanii Mehedinţului şi Sohodolenii gorjeni, pīnă la locul numit „Gruiul Negru”, fără să-şi poată ajunge inimicul.
    Balaurul trecuse prin acest loc, prin muntele Bou, ce ţine de munţii schitului Tismana şi fiind flămīnd şi ameţit de atīta fugă, se aşezase la gura unei vizuini, alăturea de un iezer, īn apropiere de vīrful muntelui Soarbele. Aci, după ce-şi mai aştīmpără foamea, īnghiţind o turmă de oi, cu cioban cu tot şi sorbind apt din iezer, durmia liniştit, cu capetele pe coadă. De atunci, acest munte s-a numit Soarbele.
    Iorgovan, ajungīnd la poalele acestui munte ce ţine de „Feţele Mīnesei”, a zărit dihania culcată la gura vizuinii. Locul acesta, părīndu-i potrivit de a da un atac, a făcut o groapă mare īn pămīnt, ce se vede şi acum, unde a intrat cu calul şi cu cīnele său. De aci, ascuns de vederea balaurului, a tras de mai multe ori cu arcul, distrugīndu-i trei capete.
    Balaurul, īnfuriat de durere, a făcut mai multe salturi şi pocnituri cu coada, de răsunau munţii, şi-apoi a luat-o la fugă spre apa Cerna, lăsīnd īn urma sa un rīu de sīnge. Īn goana lui, Iorgovan a trecut printr-o peşteră din munţii Ciuceava, unde īn peatră se mai văd şi astăzi foarte bine, urmele de potcoave ale calului, de mărimea unui ciur, şi ale cīnelui. Pe valea Cernei, īn hotarul comunei Cloşani şi Orzeşti īn jos, i-a mai distrus trei capete, rămīnīnd numai cu unul. Tot īn acest hotar, la locul numit Corcoaia, sīnt nişte stīnci foarte mari, ce se presupune a fi fost odată moi. Peste aceste stīnci trecīnd balaurul, s-au lăsat īn jos sub greutatea lui, dīnd naştere la un şanţ de vreo doi metri īnălţime şi lăţime, pe unde s-a abătut apa Cernei şi pe unde trece chiar pīnă astăzi.
    Scăpat de aci, balaurul ţinīnd tot valea Cernei, a ajuns īn hotarul comunei Isverna, la un munte stīncos, unde īn piatră, s-a săpat un drum pentru patrularea guarzilor frontierii. Īn acest munte se afla o peşteră, īn care atunci, se povesteşte, locuia o zīnă.
    Iorgovan, īn goana lui pe urma balaurului, a ajuns la această peşteră, tocmai cīnd zīna cīnta un cīntec foarte frumos. Atras de frumosul ei cīntec, viteazul haiduc ar fi zis:
    - Īnceată Cerna, īnceată, s-aud glas de fată, că te-oi dărui c-o mreană de aur....
    Se crede că Cerna ar fi īncetat de a mai urla, şi această credinţă se īntăreşte şi mai mult pe faptul că şi astăzi e aşa de liniştită īn acel loc, īncīt nici nu-ţi vine să crezi ochilor că o apă se află īn faţa ta.
    Slăbiciunea lui Iorgovan, că s-a lăsat să fie fermecat de cīntecul zīnei, a fost spre norocul balaurului, căci īn timpul cīt el a stat la gura peşterii, balaurul s-a īndepărtat aşa de mult, īncīt nu l-a mai putut ajunge pīnă la Dunăre. N-ar fi fost nimic dacă aci măcar i-ar fi putut tăia şi capul ce-i mai rămăsese dar n-a putut, căci dihania a intrat īntr-o peşteră, de unde se zice că ar fi zīs:
    - Pīnă acum am făcut puţin rău pe lume, de acum īnsă voi face īnsutit.
    Şi s-a īntīmplat; căci din peştera īn care s-a ascuns el, ies primăvara, cīnd dă frunza, cocoloaşe mari de musculiţe ce aruncate de vīnt, bīntuie satele vecine, muşcīnd vitele locuitorilor şi lăsīnd un venin tot aşa de puternic, ca şi veninul de şarpe. Astfel de musculiţe ies de pe tot lungul Cernei, pe unde a picat sīnge din capetele distruse si din tăieturile făcute cu iataganul.
    După aceste fapte, se zice că viteazul haiduc s-ar fi aşezat īntr-un sat, la marginea Dunării, unde a trăit īn linişte, pīnă la o năvălire a turcilor cīnd aceştia, auzind de eroicile lui fapte şi fiindu-le frică să n-o pată şi ei ca balaurul, l-au căutat ca să-l omoare. El a fugit, urmărit de turci pīnă la comuna Isverna, unde a fost prins la un ogaş rău de trecut şi a fost omorīt. Īnainte de a fi omorīt, se zice că ar fi grăit următorul vers:
    - Prisacă, prisacă, rămīnea-rai saca de raci, de craeţi şi de broaşte verzi.
    De atunci, īn apa acelui ogaş nu se găsesc nici raci, nici craeţi, nici broaşte verzi, cum sīnt pe toate apele. De asemenea nu se găsesc nimic, nici pe apele dimprejur, pīnă la o depărtare, cīt s-ar fi putut auzi glasul voinicului.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.