» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Glasul duios


    Demult, demult, era īn munţii Godeanului un şarpe grozav de mare. Īncolăcia muntele de trei ori şi avea nouă capete. Şarpele ăsta mīnca pe fiecare zi o fiinţă omenească, pīnă a venit şi rīndul unui sătean, care avea o singură fată, frumoasă, frumoasă, minune de frumoasă.
    Fata asta, după ce a dus-o taică-său la fīntīnă, de unde era să o īnghită nemetenia, s-a pus săraca să plīngă... plīngi şi plīngi, de săria cămaşa după ea.
    Tocmai atunci a venit Iorgovan.
    - De ce plīngi, fetică ?
    Ea īi spune focul.
    - Nu e nimica fată - i-a spus flăcăul mīngīind-o şi a mai adăogat - Mai bine şezi colea şi caută-mi o leacă īn cap.
    - Īţi caut, dec; numai să am vreme !
    Atunci şi-a legat voinicul la fīntīnă calul, că avea un cal mare şi frumos, şi-a pus līngă el tolba cu cele nouă săgeţi şi pe urmă a adormit cu capul īn poala fetei.
    Pe cīnd era īnsă īn somnu ăl mai dulce, odată a ieşit şarpele din fīntīnă şi s-a repezit la fată s-o īnghită. Sărmana fată ! De groază n-a mai putut grăi; i-au picat īnsă din ochii-i mari şi frumoşi lacrimi fierbinţi, pe obrajii flăcăului. Atunci, iute, iute, a sărit Iorgovan īn sus, a pus mīna pe arc şi pe tolba cu săgeţi şi s-a luat la luptă cu spurcăciunea pămīntului.  
    Se luptă ei, se luptă... zi de vară pīnă-n sară, fără pic de năduşeală, pīnă se īndură Dumnezeu de īnvinge pe balaur şi-i zboară cele nouă capete.
    Atunci balaurul rămas numai cu trupul, o rupe la fugă peste munţi, spre Cerna. Iorgovan īnsă, după el !
    Cīnd īl ajungea, izbea cu iataganul şi mai tăia cīte o bucată din trupul şarpelui... şi tot aşa mereu pīnă au ajuns la Cerna.
    Acolo, ce să vezi dumneata ? A auzit flăcăul īn vale un viers de fată mare. Nu putea īnsă īnţelege vorbele din cīntec, că făcea Cerna un vuiet nemaipomenit. Şi a īnceput Iorgovan să o roage cu vorbă bună:
    - Īnceată, Cerno, īnceată, 
      S-auz glas de fată,  
      Că ţi-oi dărui, 
      O breană de aur...
    Cum a auzit aşa, Cerna şi-a potolit talazul; iar Iorgovan i-a dat breana de aur şi a īnceput să asculte la cīntecul ce-l fermecase.
    Cīt o fi ascultat el, nu ştiu. Ştiu numai că atīt i-a trebuit şarpelui ce mai rămăsese netăiat.
    Pe cīnd asculta Iorgovan, el a scăpat peste munţi, a trecut Dunărea şi s-a ascuns īn piatra de līngă satul Golumbaci, la Cazane şi d-acolo a grăit şarpele:
    - Măi Iorgovane, ascultă-ncoa, băiete ! Rău am fost eu pīnă acum dar de aci īnainte oi fi şi mai rău !
    Şi s-a ţinut de vorbă. Din peştera aia ies şi azi şi īn toată primăvara, ies roiuri de muşte cari fac mari pagube, omorīnd vitele locuitorilor.
    Iar Cerna, de cīte ori ţinea īn ea breana dată de Iorgovan, īşi īnceta vuietul - se poate vedea la Topliţa. Cum īi prindeau īnsă pescarii breana, ea se īnfuria şi era, ba e şi azi, gata să īnece lumea.
    Iar pescarii şi d-atunci şi de azi, cīnd vor să potoelască apa, dau drumul brenei īn Cerna.
    Tot d-atunci, de pe timpul lui Iorgovan, a rămas şi vadul căruia-i zic „Vadul lui Traian”. Că şarpele pe care īl gonea voinicul, pe unde trecea, irugă făcea.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.