» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Vulturoaica de pe lumea cealaltă


    A fost odată un om care avea un fecior. Şi fiindcă omului aceluia i-a fost murit muierea cea dintīi, s-a īnsurat de a doua oară şi şi-a luat altă soţie. 
    Dar muierea aceasta, precum sīnt mai toate vitrigele, ura pre feciorul bărbatului său şi iubea numai pre pruncii săi, căci şi ea fusese văduvă şi avea prunci de la bărbatul său cel dintīi. De-aceea zise ea mai de multe ori bărbatului ei, să facă ce va face cu pruncul său, să-l ducă şi să-l mistuiascā-undeva că de nu, pīne şi sare de pe un talger cu el nu va mai mīnca.
    Bărbatul, de o parte ca să curme odată cearta care nu mai avea sfīrşit, de alta fiindu-i nevasta dragă, luă īntr-o zi pre pruncul său şi se duse cu dīnsul īntr-o pădure pustie şi acolo, vīrīndu-l īntr-o silhă deasă şi īntunecoasă, īl lăsă singur zicīndu-i să aştepte puţintel, că el se duce numai pīnă colea, să taie nişte lemne şi īndată se va īntoarce. Dar, cum s-a dus, dus a fost... mai mult īnapoi nu s-a īntors şi pruncul a rămas īn ştirea Domnului, rătăcind prin pădurea cea pustie şi strigīnd īn zădar pre tatăl său.
    Tot cam pe timpul acela, cīnd şi-a lepădat bărbatul acesta, pruncul, se afla īn alt loc o muiere, care asemenea rămase văduvă şi avea o pruncă. Muierea aceea īncă s-a măritat după un bărbat care deşi era foarte avut şi n-avea nici un prunc al său, totuşi ura foarte tare pre prunca femeii sale. A poruncit deci unui argat al său să ia prunca, s-o ducă īn pădurea cea pustie şi acolo s-o omoare, īnsă fără să ştie maica ei, şi-apoi să-i aducă ochii drept mărturie că a omorīt-o.
    Argatul spuse stăpīnei sale porunca bărbatului ei despre copilă.
    Aceasta, cum a fost,... cum n-a fost,... tot īi era mamă şi-i păru rău după fiica sa. De-aceea zise ea argatului:
    - Ascultă şi īmplineşte porunca stăpīnului tău dar pentru mine, īndură-te de copila mea şi n-o omorī !
    Apoi arătīndu-i prunca şi un căţel zise iarăşi: 
    - Ia prunca şi cīnele acesta, du-te cu amīndoi īn pădurea cea pustie şi acolo lasă prunca īn voia Domnului, sa facă el ce va şti cu dīnsa iar tu, taie cīnele şi-i adă ochii lui, drept mărturie stăpīnului tău. 
    După ce rosti ea cuvintele acestea, luă prunca īn braţe, o sărută cu dulceaţă şi-o dete apoi argatului.
    Acesta luă copila şi cīnele, se duse cu dīnşii īn pădurea cea pustie, făcu după cum l-a īnvăţat stăpīna sa, şi apoi se īntoarse acasă. Aici dete ochii cīnelui drept mărturie stăpīnului său, care neştiind şiretenia īntīmplării, săltă de bucurie că şi-a ajuns gīndul.
    Rătăcind acuma pruncul bărbatului, dintr-o lăture de pădure şi prunca muierii, dintr-altă lăture, tot plīngīnd şi strigīnd pre părinţii lor, iată că, după un timp, se īntīlniră la un loc şi, neştiind īncotro să iasă la lume, rămaseră amīndoi īn acelaşi loc... Dar ce să facă ei aici ?... Cum să trăiască ?... amīndoi erau mici şi nu ştiau cum să se hrănească.
    Īnsă Dumnezeu, care poartă de grijă tuturor oamenilor, văzīnd că aceşti prunci nu vor duce-o mult, dacă nu li va īntinde mīna de ajutori, li trimise un īnger īn chipul vulturului, care li aduse hrană īn toată ziua. Şi aşa au trăit ei īn pustia aceea, căutaţi de īnger, pīnă ce au crescut mari.
    Atunci au īnceput a se iubi şi-a se desmierda, ca doi porumbei nevinovaţi.
    Dar aceasta īngerului nu i-a plăcut şi a īncetat cu totul de a li mai aduce mīncare ca mai nainte, lăsīndu-i să se hrănească cum vor şti...
    Tinerii, văzīnd că vulturul nu li mai aduce nemică de mīncare, s-au supărat foarte tare şi fiindcă foamea nu-i lăsa să stea īn pace, au īnceput a scoate rădăcini şi alte ierburi pentru hrană. Dar iată că pe cīnd se puseră la masă şi īncepură a mīnca rădăcinile şi ierburile adunate, se rătăceşte din ceealaltă lume, o vulturoaie şi trecīnd din īntīmplare pe acolo, dă cu ochii de copiii cei rătăciţi. Ea se duce la dīnşii şi īncepe a mīnca cu ei din puţina lor hrană, pentru că nici vulturoaia sau vulturiţa nu ştia cum să se hrănească.
    Fiind īnsă că-n această lume, pīnă atunci nu erau vulturi, tinerii noştri socotiră că vulturiţa ce-a venit la dīnşii, e vulturul care-i părăsise mai nainte; deci īi ziseră:
    - Īn loc să ni aduci de mīncare ca mai nainte vreme, tu ne mănīnci acuma şi ceea ce am adunat noi !
    Vulturiţa li răspunse:
    - Fiţi buni şi nu mă alungaţi, că eu nu sīnt acela pre care īl socotiţi voi, ci eu sīnt rătăcită din ceealaltă lume... Pe pămīntul acesta n-am mai fost pīnă acuma, şi nu ştiu cum să mă hrănesc, deci lăsaţi-mă să mănīnc şi eu cu voi, şi pentru aceasta ce veţi pofti vă voi face !...
    - D-apoi ce feli de pasere eşti tu, dacă nu eşti aceea pre care o socotim noi ? o īntrebară tinerii.
    - Eu - răspunse paserea - sīnt o vulturiţă sau vulturoaie, cum vreţi să mă numiţi; bărbatul meu se cheamă vultur şi petrece īn ceea lume. Eu sīnt adusă aici de soacra mea, care m-a pizmuit foarte tare şi fiind bărbatul meu dus la vīnat, m-a amăgit soacra să mergem la alte neamuri, pīnă ce m-a scos īn lumea aceasta, şi apoi ascunzīndu-să de mine, m-a lăsat singură. 
    Tinerii, auzind aceasta, ziseră:
    - De ne vei scoate la lumea cu oameni, noi te vom hrăni pīnă ce vei muri !
    Bucurīndu-se, vulturiţa răspunse:
    - De unde vă aflaţi voi acuma, nici īntr-un an nu puteţi ieşi la lumea cu oameni, dacă aţi voi să mergeţi pe jos. Dar, pentru făgăduinţa voastră, că mă veţi ţine pīnă la moarte, eu vă voi scoate cu mult mai degrabă... legaţi-vă de un picior al meu şi eu acuşi voi zbura cu voi...
    Tinerii, īn bucuria lor, se legară degrabă de un picior al vulturiţei. Cīnd au fost gata de pornire, vulturiţa li zise iarăşi:
    - Īnchideţi-vă ochii, ca să nu vi se īntīmple moartea, prin vederea celor nemaivăzute de voi ! 
    Şi cum rosti cuvintele acestea, se avīntă īn sus şi se porni cu dīnşii la drum, ca să-i scoată la lume. Dar scoţīndu-i din pădure, ea nu i-a dus chiar īntre oameni, ci i-a aşezat mai īntīi īntr-o cetate pustie, care nu era tocmai departe de oameni. Aici s-au adunat apoi oamenii din toate părţile şi s-a īntemeiat o cetate foarte frumoasă, cum nu mai era alta ca dīnsa. După ce s-au īnmulţit locuitorii, rămaseră tinerii noştri mult timp, pīnă īn urmă se făcură chiar, el īmpărat şi ea īmpărăteasă, căci, drept să vă spun, cu cīt crescură mai mari, cu atīta se făcură mai frumoşi şi mai īnţelepţi...
    Vulturoaia, care asemenea rămase la curtea īmpărătească şi trăia foarte bine, după cum i-au făgăduit tinerii că vor ţine-o, a ouat două ouă şi clocindu-le, a scos doi pui, unul de partea bărbătească şi altul de partea femeiască. Şi după ce i-a scos, a īnceput a-i īnvăţa să zboare şi a li spune toată istoria ei, cum a ajuns pe această lume, cum a rămas tatăl lor īn cealaltă lume şi de-atunci nu l-a mai văzut.
    Nu mult după aceasta, a murit vulturiţa şi au rămas puii singuri.
    Aceştia īncepură a zbura şi-a se īnălţa mai sus decīt toate celelalte paseri, ca doară vor putea da cu ochii de tatăl lor şi, de-atunci īncoace, īmbla mai mult prin locurile cele pustii, fiindcă mama lor, īn pădurea cea pustie a fost īntīiaşi dată. Tot din aceşti doi pui, s-au făcut apoi şi ceialalţi vulturi, care se află pe pămīntul acesta, pīnă īn ziua de astăzi, pe cīnd mai nainte se aflau numai īn ceealaltă lume.
    Īmpăratul cel tīnăr, la care a fost vulturiţa, după moartea acesteia, a făcut din picioarele ei, spre aducere aminte, codărişte la biciul său cel de călărit.
    De-aici vine apoi, că pīnă-n ziua de astăzi, unii, dacă se-n-tīmplă să poată prinde vrun vulture, fac din picioarele lui codărişte la bicele cu care mīnă caii de călărit sau şi boii la plug. Alţii fac fluierase de cīntat, despre care se zice că au un sunet foarte duios.
    Aceasta-i povestea cu vulturii şi cu cei doi prunci rătăciţi dar ce s-a īntīmplat mai īncolo cu părinţii pruncilor, nu se ştie..


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.