» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Povestea rīndunicii


    A fost odată ca niciodată, de mult, pe vremea poveştilor, pe cīnd se băteau urşii-n coade ca-n săbii, pe cīnd mieii erau prieteni ca fraţii, cu lupii, pe cīnd purecele se potcovea cu nouăzeci şi nouă oca de fier la un picior şi tot sărea pīn“ la cer, atīt īi era de uşor...
    Pe atunci şi poate şi mai nainte, a fost un moş-văduv, care avea o fată deşteaptă şi harnică. Şi a stat ce a stat văduv moşul, dar la o vreme i s-a urīt singur şi neīngrijit, că fata ar fi vrut să-l īngrijească dar ce putea face şi ea ? Pīnă cīnd īntr-o zi moşul şi-a găsit o muiere şi a adus-o acasă.
    Pīnă atunci fusese pace şi linişte īn casa moşului dar de-atunci, liniştea şi pacea şi-au luat drumul şi s-au aciolat la altă casă, n-au vrut să mai stea la casa moşului. Muierea īi tot zicea moşului să dea fata cuiva, or s-o ducă din casă, că de nu, trai cu binele n-o să aibă. Şi aşa moşul a luat fata şi-a dus-o īn pădure, s-a īnfurişat de ea şi a lăsat-o acolo, el ducīndu-se acasă pe altă parte.
    Fata luase de acasă doi-trei pumni de cenuşe īn sīn şi pe unde mergea, slobozea cīte o ţīră cenuşe, aşa cīt apuca-ntre degete. A aşteptat cīt a aşteptat pe tat-său şi, dac-a văzut că nu mai vine, i s-a făcut frică şi a plecat pe urmele cenuşei, pīnă a ajuns acasă. 
    Muierea tot supăra mereu pe moş, ca s-o ducă, s-o ducă de la casa ei, că altfel nu mai mănīncă pīine şi sare dup-un taler cu moşul.
    Iar auşi-său (bărbatul său), īntr-altă zi a luat fata. şi s-a dus cu ea īntr-altă parte īn pădure. Cīnd se gīndea cum să se-nfurişeze de fată, a venit un nor deasupră-i şi i-a spus să ducă fata acasă, că vine s-o ia duminecă pe la prīnz. Aşa a şi făcut moşul.
    Duminică a şi venit norul şi a luat fata şi pe cīnd norul o ridica īn sus, mă-sa i-a spus că a luat-o Sf. Gheorghe de nevastă şi ca nevestele tinere, dintīi să nu vorbească cu Sfīntul, adică cu bărbatu-său, nouă zile. Vorba „zile” n-a auzit-o bine şi ea a īnţeles nouă ani. Norul a dus-o la casele Sfīntului Gheorghe şi a lăsat-o īn curte. Sfīntul s-a bucurat cīnd a văzut-o şi a dat-o pe sama mamei sale, ca să se apuce amīndouă să facă gătirile de nuntă şi şi-a văzut de treburile lui sfinte.
    Muma Sfīntului a-nceput să se īngrijească de ce trebuie īntīi la nuntă: de pīine. Făină avea dar trebuia cernută. Ce să se facă cu sita veche şi spartă ? Trimite norul la moşul, tatăl fetei, să ceară o sită. Norul se duce şi vine cu răspuns că n-are moşul sită dar dacă i-o face mare trebuinţă, să trimeaţă fata la baba Roscorţoaia, īn coada smīrcurilor, să ceară, c-o să-i dea o sită bună, numai ea să ceară sită deasă de mătase. Aşa spusese muierea moşului, că ea gīndea că tocma acolo, la marginea pămīntului, baba Roscorţoaia o s-o mănīnce pe fată, că baba mīnca pe oamenii ce ajungeau pīnă acasă la ea. Mama Sfīntului i-a zis fiu-său să-şi trimeaţă nevasta după sită. El a trimes-o, dīndu-i trei perechi de opinci de fier şi trei toiege de oţel şi i-a spus să vie curīnd.
    A plecat fata şi a mers, şi a mers mereu trei ani, pīnă a ajuns la Sfīnta Vineri. Sfīnta a găzduit-o şi dimineaţa a chemat puii ei, şerpi, balauri, broaşte, păsări, lupi, urşi, vulpi, şoareci şi toate sălbătăciunile ce trăiau pe-acolo, aceia erau puii Sfintei, şi după ce le-a dat de mīncare, le-a īntrebat dacă ştie careva din ei unde sade baba. Nici un pui n-a răspuns, toţi īnălţau din umeri. Atunci Sfīnta a dăruit fata cu o gresie şi i-a arătat drumul pe unde ar putea să se ducă pīnă la Sfīnta Sīmbătă, sora Sfintei Vineri, ca s-o-ntrebe pe ea īncotro şade baba Roscorţoaia.
    A mers fata, a mers mereu, vreme de trei ani, prin păduri, prin cīmpuri fierbinţi, prin nisipuri pustii, vara şi iarna, iarna şi vara şi după trei ani a ajuns la Sfīnta Sīmbătă. Şi era Sfīnta mai bătrīnă, mai bună şi mai miloasă decīt soru-sa, Sfīnta Vineri. Şi cum a văzut-o, a şi īntrebat-o ce vīnt a adus-o pīnă acolo, unde de multă vreme nu mai călcase picior de om viu. Fata i-a spus că e trimeasă la baba Roscorţoaia, să ceară sită deasă de mătase. Fiindcă Sfīnta nu mai auzise de aşa nume, i-a zis să mīie la ea noaptea şi dimineaţa să-ntrebe puii, cīnd i-o chema la demīncare. Dimineaţa, după ce le-a dat de mīncare, Sfīnta i-a īntrebat. Nici unul n-a răspuns, toţi īnălţau din umeri şi se mirau că nu mai auziseră de-aşa nume. După ce-a dat drumul puilor săi, care erau tot ca ai Sfintei Vinere, Sfīnta Sīmbătă a dăruit pe fată cu o perie, spuindu-i s-o ţie bine, să n-o piarză, că-i va prinde bine odată-odată şi i-a arătat drumul care ducea la Sfīnta Duminecă, sora ei mai mare, care poate o fi ştiind s-o-ndrepte la baba Roscorţoaia. 
    Şi a mers fata pe drumul arătat, pīnă s-a isprăvit drumul, ş-atunci a luat-o prin păduri şi prin pustietăţi şi a mers vara şi iarna, iarna şi vara, mereu īnainte trei ani, pīnă a ajuns la Sfīnta Duminecă. Şi cīnd a văzut-o Sfīnta viind de departe, nu-i venea a-şi crede ochilor că poate ajunge p-acolo om pămīntean. Şi a primit-o bine Sfīnta, şi-a pus-o să şază şi-a īntrebat-o īncotro īi e drumul. Fata i-a spus povestea călătoriei ei, cum a rupt cele trei perechi de opinci de fier şi a tocit cele trei toiege de oţel, pīnă să ajungă la Sfīnta Duminecă. A rugat-o s-o īndrepte dar Sfīnta i-a spus că nu ştie unde stă baba Roscorţoaia dar să mīie noaptea acolo şi dimineaţa o să īntrebe puii. Şi ce era să facă ? A mas acolo, mai ales că Sfīnta, deşi era mai bătrīnă decīt surorile ei, Sfīnta Vineri şi Sfīnta Sīmbătă, dar era şi mai bună şi mai miloasă şi a rugat-o cu glas şi mai mieros decīt ele. Dimineaţa, Sfīnta a strigat puii, chemīndu-i la demīncare, le-a dat de mīncare şi i-a īntrebat dacă ştia unde stă baba. Toţi tăceau şi īnălţau din umeri, mirīndu-se de aşa de nume, de care nu mai auziseră pīnă atunci. Stīnd ei aşa şi īntrebīndu-se din ochi unii pe alţii, vine şontīc-şontīc, un şoarece şchiop şi se roagă să-i dea şi lui de mīncare, rugīndu-se şi de iertare c-a īntīrziat, fiindcă-l prinsese īntr-o cursă baba Roscorţoaia şi-l apucase de piciorul rupt, ca să-l omoare şi să-l mănīnce dar că el s-a smucit, a scăpat şi d-abia a venit. Sfīnta i-a dat şi lui de mīncare, apoi i-a poruncit să ducă pe fată pīnă acolo la babă. A dăruit fetei o basma şi a īnvăţat-o ce să facă cu lucrurile de dar de la sfinte. După ce i-a mulţumit Sfintei, cum mulţumise şi celorlalte, fata a plecat cu şoarecile şi, după multe zile de drum, a ajuns la casa babei.
    Curtea casei era īnchisă cu pari şi pīrmaci īmpleteriţi cu nuiele de mărăcini. Īn fiecare par era īnfiptă cīte o căpăţīnă de om, numai īntr-un par līngă poartă, nu era niciuna şi parul cerca mereu: „cap ! cap ! cap ! cap !”
    Fetei i-a trecut ca un fier rece prin inimă dar a intrat īn casă, a dat bună ziua şi i-a spus babei la ce-a venit. Baba a primit-o zīmbind şi arătīndu-şi nişte dinţi cunună, lungi şi ascuţiţi ca de cīine, a spus că īi dă, a poftit-o să şază şi i-a dat o vioară ca să cīnte cu ea pīnă vine din pod, unde se duce să caute o sită nouă.
    Baba s-a suit īn podul casei. Fata cīnta cu vioara zdrăngănind-o, că de unde să ştie ea să cīnte cum trebue ? Cum zdrăngănea ea, iese şoarecele dintr-o gaură şi-i zice fetei:
    - Fată, dacă nu ţi s-a urīt cu zilele, dă-mi mie vioara să cīnt cu ea şi tu ia sita din cuiul de după uşă şi pleacă, fugi, că baba n-are altă sită; ea s-a suit īn pod să-şi ascuţă dinţii ca să te mănīnce.
    Fata cīnd a auzit, a luat sita şi a plecat fuga afară şi cīnd a trecut pe la poartă, a zis parului:
    - N-ai mai ajunge să mai mănīnci cap, să nu mai ajungi mīnca-te-ar focul, să te mănīnce !
    Şi fugi īndărăt pe unde venise. Şoarecile sărea peste coardele viorii, care răsuna de parcă cīnta cineva cu ea. Baba īşi ascuţea īncet-īncet şi bine dinţii, că auzea vioara răsunīnd. Cīnd a isprăvit şi s-a dat jos din pod, fata nicăiri, şoarecile ţīşti īn gaură. Caută fata pe sub pat, pe după sobă, fata nu e. Atunci baba a īnchis uşa cu clanţa şi cu drugul de lemn şi s-a luat ca vīntul după fată.
    Şi mergea baba de zdupănea pămīntul şi mai-mai s-o ajungă. Şi cīnd era s-o ajungă, fata s-au uitat īndărăt şi a aruncat gresia departe, īn urmă-i. Odată s-a făcut un munte īnalt pīnă la cer, cu colţi ascuţiţi şi goi, de cremene şi de gresie. Şi muntele era lat şi īnalt, cu pereţi drepţi. Şi fata fugea īnainte iar baba agăţīndu-se de pietri cu unghiile, mai tīrīndu-se, mai rozīndu-le cu dinţii ei ascuţiţi, d-abia ajunsese īn vīrful muntelui, cīnd uitīndu-se după fată, ea ajunsese aşa departe, că abia se mai zărea. Şi mai necăjită, şi mai īntărītată, baba s-a luat şi mai repede după fată că după un ceas era gata-gata s-o ajungă.
    Fata a aruncat īn urmă-i peria, din care s-a făcut o pădure mare şi deasă, şi deasă şi plină de mărăcini, de n-ar fi putut răzbi om pămīntean prin ea. Dar baba vrea să treacă şi mai īncurcīndu-se prin crăcile dese, ca īmpletite, şi mai īnţepīndu-se īn mărăcini şi mai rozīnd copacii ce-i ţineau calea, după un ceas şi mai bine de caznă, a trecut şi pădurea şi ca gīndul s-a luat după fată care ajunsese departe.
    Cīnd era aproape s-o sosească, fata a aruncat basmaua, care s-a făcut o baltă mare, lată şi adīncă. Baba a sărit īn apă şi cu unghiile şi cu dinţii, crezīnd că face vro ispravă, voia să rupă şi să sfīşie balta, dar apa a tras-o la fund şi aşa baba s-a īnecat. 
    După ce s-a mai odihnit o ţīrică fata, a luat-o iar la drum şi-a mers, şi-a mers, pīnā cīnd a ajuns acasă la Sfīntul Gheorghe, i-a dat sita deasă de mătase de la baba Roscorţoaia, zicīndu-i:
    - A fost cam departe, dar cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfintelor Vineri, Sīmbătă şi Duminecă, ţi-am īmplinit porunca !
    Sfīntul tocmai tăiase un miel şi era plin de sīnge pe mīni. Cīnd nevastă-sa i-a dat sita deasă de mătase, el a luat-o de guşă şi vrea să-i mulţumească dar ea de frică, s-a prefăcut īntr-o pasăre neagră, cu guşa roşie şi a zburat. El a apucat-o de cīteva pene din coadă şi ea s-a zmucit, rupīndu-i-se penele din mijlocul cozii şi a scăpat, zburīnd rīndunică.
    De-aia rīndunica are coada ca o furculiţă, cu doi dinţi şi are guşa roşie, fiindcă a fost mīnjită de sīnge, cīnd era şi ea odată fată, gata să facă nuntă cu Sfīntul Gheorghe...


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.