» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Rīndunica


    A fost odată o fată frumoasă şi tare vrednică, cum nu se găsea alta pe lume. Venindu-i vremea să se mărite, a luat de barbat, pe un fecior din alt sat, care mai avea doi fraţi īnsuraţi şi şedeau cu toţii īntr-o casă, fiecare īn odăiţa lui. Tot īn căminul acela īşi aveau şi părinţii lor locuinţa.
Nurorile lor cele două, care ţineau pe fraţii cei mari, erau leneşe, se sculau tīrziu de tot şi nu lucrau nimica toată, peste zi; cea mică īnsă, se deştepta cu noptea-n cap, aprindea lampa şi, luīnd cusătura īn mīnă, ori intrīnd īn război, īncepea să cīnte
    Cīnd se crăpa de ziuă, se apuca de direticat, aducea apă, făcea focul şi punea de mīncare. Casa ei era casă curată, bărbatul īntotdeauna primenit şi masa masă, cu rost şi mai de vreme pusă decīt la cumnatele ei.
    Īn toate le-ntrecea, de nu puteau să stea īn rīnd cu ea, din care pricină īi ziceau īn rīs Rīndunica, adică singură, unică-n rīnd cu ea.
    Nu mai puteau de necaz cīnd le certau bărbaţii ori soacra, dīndu-le de exemplu pe nevasta fratelui cel mic.
    Dacă au văzut ele una ca asta, au īnceput să i-o coacă. Au mers īntr-o zi cīteşi trele la gīrlă, să se scalde şi cīnd au fost īn marginea apei, cele două i-au zis:
    - Ia stai cumnăţică să-ţi tăiem niţel din păr şi să ne afumăm cu el, ca să-ţi călcăm şi noi pe urme cu vrednicia.
    Şi-au prins-o şi una o ţinea de picioare, iar alta a īnceput o īnţepe la gīt cu foarfecile din cusătură, vrīnd s-o omoare şi să zică apoi că s-a īnecat.
    Maica-Domnului, văzīnd toate acestea şi nevrīnd s-o lase la batjocura lor, a prefăcut-o īntr-o pasăre, care a zburat pe luciul apei şi s-a ridicat apoi īn īnaltul cerului. Cum una din cumnate o ţinea de picioare, cīnd şi-a luat vīnt să zboare, a apucat-o de coadă şi a rămas cu mijlocul ei īn mīnă. īntorcīndu-se acasă, au spus, prefăcīndu-se că plīng, că cumnata lor s-a īnecat.
    Iar pasărea, zburīnd, s-a dus multă vreme unde au dus-o ochii, trecīnd mereu munţi şi ape, nemaicătīnd īndărăt. Era albă la fulgi, aşa cum īi era cămaşa de pe ea cīnd sta pe marginea gīrlei; a rămas īnsă cu o pată roşie la gīt, din pricina picăturilor de sīnge ce īncepuseră să ţīşnească, cīnd au īnţepat-o cumnatele ei şi cu coada ca o furcă scobită la mijloc, din pricina penelor smulse.
    Şi astfel s-a deprins să zboare lin pe luciul apei, să se ridice deodată īn văzduh şi să se ducă īn largul lui ca o săgeată.
    Ajungīnd şi iernīnd ea īntr-o ţară depărtată, pe la mijlocul primăverii, cīnd īncolţeşte iarba, a prins-o dorul de meleagurile unde a trăit şi, luīnd-o īndărăt, a venit la locul ei de odinioară, făcāndu-şi cuib sub straşina īnaltă, să vadă ce şi cum mai e pe-acolo. Se scula ca de obicei cu noaptea-n cap şi ciripea ca şi mai nainte, deşteptānd pe toţi ai casei.
    Cumnatele, cum au văzut-o, au sfeclit-o şi şi-au zis: „să ştii că asta e Rīndunica, cumnata noastră”. Turbau de necaz şi iar i-au pus gīnd rău, blestemīnd-o īntr-una.
    Bărbatul ei a bănuit că acesta o fi sufletul nevestei lui dragi şi-i cocolea cuibul, dīnd poruncă să nu care cumva să-l strice cineva. Una din cumnate īnsă, īntr-o zi, cīnd era singură acasă, a luat o prăjină şi l-a stricat, spărgīndu-i ouşoarele. I s-a uscat īnsă pe loc mīna dreaptă din cot şi, şoptind ici colo īntīmplarea, au aflat-o toţi.
    Rīndunica şi-a făcut atunci alt cuib īn podul casei şi, cirip-cirip, toată vericica da tīrcoale-n jurul ei. Īntr-o zi, cumnata cealaltă, suindu-se-n pod, a prins rīndunica, cu pui, şi a aruncat-o pe coşul vetrei, tocmai cīnd ieşea fumul mai gros pe el. Credea c-are să ardă şi o să scape astfel de ea.
    A scuturat īnsă din coadă rīndunica şi a īnceput, din atīta apă strīnsă-n zborul săltăreţ pe luciul rīurilor, să curgă picuri mulţi, ce-au stins pe loc focul. Şi n-a fost cu nimic vătămată; s-a īnegrit doar şi ea şi puişorii de funingine şi aşa a rămas la culoare.
    Şi-a adunat apoi din nou puişorii şi-a făcut cuib īntr-un colţ al odăii bărbatului ei, să fie tot mai aproape de ce-i era drag. Din clipa aceea, cumnata cea duşmănoasă a rămas īnsă gīngavă. De-atunci s-a īnrădăcinat credinţa īn oameni, că i se suceşte mīna din cot şi se usucă, cui strică un cuib de rīndunică, iar cine īncearcă s-o omoare, ori să-i omoare puii, īşi pierde graiul.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.