» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Pupăza este numită de armeni cuc


    Fugind odată străbunul armenilor, de răul şi frica unor duşmani ce-l urmăreau, printr-o pădure, călare pe-un cal voinic, iată că pe cīnd īnainta el pe-un plai foarte glodos şi anevoios de călătorit şi pe cīnd asculta mai cu drag cucul, carele cīnta īntr-un desiş frunzos, de se răsuna pădurea, numai ce se pomineşte, că armăsariul lui cel voinic se trīnteşte deodată cu dīnsul īn mijlocul drumului, unde era cea mai mare şi mai hleioasă tină.
    Ce era să facă acuma bietul arman ?... cum să fugă el mai departe, ca să nu-l ajungă duşmanii ?... Pe jos nu putea, căci calea era foarte rea, şi-apoi, mai avea şi cīte una alta cu dīnsul, ca omul drumeţ... Deci nu-i rămase alta decīt ca să se facă luntre şi punte, doară-şi poate rădica harmasariul īn picioare. Dar īn ciuda şi spre năcazul lui cel mai mare, toată silinţa şi ostineala lui rămase īn zădar !... Cercă el, nu-i vorbă, toate mijloacele cīte i-au fost cu putinţă, doară, doară i se rădică harmasariul din glod, dar, pare că era lucru pocit, cu cīt se opintea mai tare ca să-l rădice, calul cu atīta se cunfunda mai adīnc... Văzīnd că cu rădicătura n-o scoate la capăt, o luă la amăgeli; scoasă adică dintr-o desagă nişte pastramă, iară dintr-alta vro cīteva boţuri de hoştine, şi dīndu-se mai de-o parte spre uscat, le arătă calului şi-l strigă pe nume, ca să vie la dīnsele. Dar de unde !... Calul, căruia-i curgea grăsimea pe nas, de-ncălat şi zdravăn ce era, cīnd văzu pastrama şi hoştinele, īn loc să sară īn sus şi să alerge tot īntr-o fugă la dīnsele, dăbălăză urechile, plecă capul la pămīnt şi rămase neclintit locului.
    Bietul arman nu ştia acuma singur ce să mai facă ?... ce să-nceapă ?...
    Suflet de om nu se afla prin apropiere, care să-i sară īntru ajutori la dricul nevoii. Numai singur cucul cīnta de se sfărma, fără īnsă să-i poată ceva ajuta. Ba din protivă, cu cīt cīnta cucul mai tare şi mai frumos, cu atīta pare că se cufunda calul său mai tare īn glod...
    Şi pe cīnd acuma credea armanul nostru, ca să-şi lese bijogul la Mama-Huciului şi, cum va putea, cum nu va putea, să se pornească mai departe, căci n-avea cīnd pierde mult timp, iată că vine o pasere pestriţă, cu creastă īn vīrful capului, care, spre marea lui bucurie, īi scăpă odorul de perire; vine adică aşa din īntīmplare o pupăză şi punīndu-se pe-o rămurea de copaci, nu departe de unde era calul cufundat īn glod, īncepe cu glasul ei cel răstit şi rătezat, a cīnta īn feliul ei: „hup ! hup ! hup !... upupup !... hup ! hup ! hup !”. ..
    Calul, cīt de amărīt şi de ostenit era, cum auzi pupăza pupăind, aşa de tare se spărie de dīnsa, că deodată sări ca fript, drept īn picioare şi ieşi din glod.
    Armanul, cīnd văzu aceasta, bucuria lui nu era proastă... strīnse iară pastrama şi hoştinele la un loc, le puse īn desagi, desagii īi puse pe cal şi suinde-se apoi şi el călare, se porni mai departe. Iară drept recunoştinţă şi mulţămită că paserea aceasta l-a scos din cea mai mare nevoie şi pre calul său de la perire, se apucă şi boteză pre pupăză mai cilibiu, numind-o cucul său cel adevărat.
    De-aceea şi de-atunci apoi, se numeşte pupăza de cătră armeni cuc, pentru că prin dīnsa a scăpat răstrămoşul lor de la nevoie. Căci pe cīnd cucul cel adevărat a zis calului său să se culce, cīntīnd „cucu ! cucu!”, calul său s-a culcat şi nici c-a voit să se scoale, pe-atunci pupăza a strigat „hop! hop! hop!” şi calul īndată a făcut hop ! şi s-a sculat.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.