» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Privighetoarea


    A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost īntr-o ţară de miazăzi, un īmpărat şi o īmpărăteasă, ce aveau o fată frumoasă nevoie mare. Despre frumuseţea ei se dusese vestea peste mări şi ţări.
    Tocmai īn timpul acela, un īmpărat avea nuntă mare cu feciorul său. Chemase la nuntă prinţi şi prinţese, īmpăraţi şi īmărătese, din apus, din răsărit, miazăzi şi miazănoapte. Venise la nuntă şi īmpăratul cu fata cea frumoasă. Şi s-au apucat ei să petreacă, să cīnte şi să joace, de nu se mai pomenise aşa ceva. Era acolo şi Stătu-Palmă-Barbă-Cot, care juca īntr-un picior pe masă.
    Toată lumea era veselă, numai mireasa nu era veselă, ba chiar tare tristă era. Şi era ea tristă, fiindcă băgase de seamă cīt īi de mīndră şi de frumoasă fata īmpăratului de miazăzi, iar ea nici pe colea nu se putea asemăna cu aceasta. De necaz, a īnceput să facă glume pe seama fetei cea frumoasă şi să rīdă de ea. Fata a plecat capul īn jos şi nu i-a răspuns nimic la toate acestea. Văzīnd mireasa cea rea, că n-o poate supăra cu nimic, a strigat īn gura mare, că fata pe care o laudă lumea pentru frumuseţea ei, e o hoaţă; chiar ea a văzut cum a ascuns cuţitul şi furculiţa de argint de la masă.
    Toţi cei de faţă, la auzul acestor vorbe, s-au oprit din petrecere şi au īnceput să rīdă de fată. Ea sărmana, īntr-atīt s-a ruşinat de aceste vorbe rele, că ar fi vrut mai bine să moară, decīt să mai sufere atīta batjocură. Īn gīndul ei, s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape de răutatea oamenilor şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea, că deodată a prefăcut-o īntr-o pasăre. Pasărea a īnceput să zboare prin casă şi tot zburīnd ea aşa, a văzut cuţitul şi furculiţa ascunse la spatele miresei. Atunci s-a aşezat pe umărul ginerului şi a īnceput să strige către mireasă:
    - Aceasta, aceasta a furat lucrurile, căutaţi, căutaţi iute, iute, prindeţi, prindeţi tīlharul, tīlharul, iute, iute ! şi s-a făcut nevăzută pe fereastră.
    Nunta s-a stricat. Mireasa cea rea a rămas nemăritată.
    Fata de īmpărat, prefăcīndu-se īn pasăre, a īnceput să zboare īn noapte, prin crīng şi tufiş, departe de lume şi să-şi cīnte durerea ei şi a părinţilor, care au rămas singuri. Lumea i-a pus numele privighetoare, fiindcă priveghiază noaptea, adică nu īncetează să cīnte nici īn nopţile senine şi liniştite ale verii.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.