» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Găinuşa sălbatică


    Erau īntr-un sat două văduve megieşe. Una avea la viaţa ei două găinuşe, cealaltă n-avea nimic, căci bărbatu-său, mai bine nu l-ar mai fi avut, fusese amar de beţiv şi lumea zicea că-i dăduse careva prin bot de raţă. Prin bot de raţă, prin ce l-a fi fost vrăjit, Dumnezeu sfīntul ştie ! Pentru noi atīta-i ştiută că din beţia lui ajunsese să n-aibă nici mīţă la casă şi, după ce l-a strīns Dumnezeu, i-a rămas īn urmă femeia de chin şi de necaz. Ce socoţi ?
    S-a trezit biata īntr-o bună dimineaţă că nu mai are cu ce trăi. Rabdă o zi, rabdă două, a treia zi lasă la pustia şi răbdare şi tot, că a apucat-o cīrceii de inimă. Şi atunci şi-a luat şi ea inima-n dinţi şi, mai cu voie, mai fără voie, s-apucă şi fură găinuşile megieşi-sa... Da pune samă că şi ceea era văduvă. Ei şi dacă le-a furat, le-a furat !
    Femeia cea cu paguba, de unde pīnă acum avea măcar ouăle de la găinuşe, de-acum n-are cu ce trăi. Ce să facă ? Cum s-o īntoarcă s-o nemerească ? Cum s-o sucească s-o potrivească ? Prinde a blestema şi a sudui īn legea ei, nechitita la cuget şi a zice:
    - Cine mi-a furat găinuşile, să-i săce ciolanele ! Să i se puie buba cea neagră īn gīt ! Friptu şi arsu să-l mīnīnce ! Să-l ducă, să dea Dumnezeu, cu două ouă de-a lor fierte şi fierbinţi pe subsuoară, drept la spīnzurătoare ! Cobea cea neagră pe luminile ochilor ! 
    Şi cīte... Şi după ce a blestemat aşa, văzīnd că nu-şi mai găseşte găinuşele, şi-a luat un toiag īn mīnă şi s-a dus la un schit, unde era un călugăr bătrīn, bătrīn, de-o seamă cu īnsuşi schitul acela şi care putea spune orice. După ce i-a mărturisit durerea, de la capătul īnceputului, călugărul, cu grai adīnc şi sfīnt, i-a zis, mustrīnd-o:
    - Femeie, tu ! De te-ai fi rugat cu credinţă curată, ţi-ai fi găsit găinuşile tale, dară, de vreme ce ai blestemat să ştii că eşti blestemată şi tu īnaintea Tatălui ! Ca un părinte īnsă, eu, drept mīngăiere, īţi dau sfatul acesta, să te duci acasă şi să te rogi, zicīnd cu toată mulţămirea, să-i deie Dumnezeu sănătate şi bine aceluia care aşa s-a īndurat şi ţi le-a furat ! Aşa să faci şi vei vedea ce-a fi !...
    Femeia, zice-se, a urmat vorbele călugărului. A venit acasă şi a prins a se ruga cu dragoste:
    - Doamne ! Iartă-i păcatele aceluia care s-a milostivit de mi-a luat găinuşile ! Dă-i Doamne bine şi uşurare de greşale şi iartă-mi şi mie păcatul că am blestemat īnaintea feţei şi bunătăţii tale !...
    Aşa s-a rugat biata femeie trei zile şi trei nopţi cu lacrimi. Cīnd colo, mări, ce să vezi şi ce să auzi ? īncet, īncet, au prins a creşte şi a creşte pene de găină, pe trupul megieşei care īi furase găinuşele... Şi au crescut aşa pene pe biata tīlhăriţă, pīnă cīnd, văzīnd ea că se face din femeie găină, īn toată īncheierea poveştii  şi-a luat toiagul īn mīnă, deşi mīinile i se făcuseră de-a putere a fi aripi ca de găină şi s-a dus la acelaşi schit, la acelaşi călugăr bătrīn, bătrīn, de-o seamă cu īnsuşi schitul, la care se dusese şi păgubaşa.
    Cīnd a ajuns īn faţa călugărului, era mai peste tot găină; penele o īmpresuraseră des peste tot, aripile īi erau ca de găină, picioarele ca de găină, avea cănci şi plisc şi pinteni de pene, ca găinile cele pe care le şterpelise... Numai graiul īi rămăsese, aşa īncīt a putut spune călugărului, c㠄iaca ce păcate au dat peste mine... cum īmi cresc pene !”...
    - Ţi-or creşte, femeie, că de ce te-ai apucat de furat ? Greu o duceai īn viaţă dar lucru străin e foc şi nu trebuia să te atingi de găinuşele vecinei tale, care şi ea suferea de acelaşi chin şi de aceeaşi lipsă !...
    - Şi ce să fac ? oftă ea.
    - Ce să faci ? Să fugi cīt īi trăi de păcatul furtişagului, una; şi al doilea, să te duci aşa cum eşti pīnă acasă la megieşă de la care ai furat găinuşele. Să i le dai īnapoi. Pe urmă, să cazi īn genunchi cu rugăminte caldă ca să te blesteme... Şi vei vedea ce-a fi !...
    Şi s-a dus femeia şi aşa a vrut să urmeze īntocmai după povaţa bătrīnului călugăr. Dar ce folos ? Cīnd a dus găinuşele furate īnaintea vecinei cu paguba şi a căzut cu rugăminte fierbinte să o blesteme, aceasta, dimpotrivă, a prins a o ferici şi a-i zice:
    - Dumnezeu să-ţi fie cu īndurare ! Să-ţi dea bine şi sănătate !...
    Iar cealaltă, slobozea mereu grai de plīngere şi suspin, ca s-o blesteme... Pīnă ce a văzut īn sfīrşit, că-şi pierduse şi glasul... A prins a gīgīli tot cu graiul de plīns dar nu cu grai de om, ci cu ţīrīit de găinuşe sălbatecă, precum este şi astăzi... Ca o tīlhāriţă ce a fost şi-a luat plata, de a rămas găinuşă sălbatecă, sămănīnd doar puţin cu găinile caselor noastre.
    Toată ziua nu-şi află loc, pe margine de pīraie şi prin preajma locurilor singuratice. Ţipă din cīnd īn cīnd, dureros şi, cīnd zăreşte suflet de om, zice mereu „furtişag !” Se vede că īşi plīnge fapta şi aduce aminte oamenilor să se īndure de ea şi s-o blesteme, căci atunci s-ar face iar chip de femeie. Oamenii īnsă cred că e păcat a o blestema. 
    Oricum, e bine să se gīndească la păţania ei şi să se ferească de furtişag dar şi de a blăstăma...
    Căci:
Cine fură azi o ceapă, 
Mīne va fura o iapă. 
Cine azi un usturoi, 
Mīne-o păreche de boi !...


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.