» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Valea Cucului


    Se zice că de mult, de mult de tot, pe vremea cīnd Dumnezeu umbla cu Sīn Petru pe pămīnt, īntr-o zi de vară, cīnd soarele ardea să sece pămīntul, au poposit să se mai odihnească, īntr-o vale plină de verdeaţă şi de pomi roditori. Şi fiind la nămezi, au ospătat cum trebuie şi după aceea s-au īntins pe iarbă la umbra unui copac. Stīnd ei aşa, aud o pasăre cīntīnd deasupra lor, īn pomul cel stufos. Era un cuc care stătea sus pe o rămurea şi cīnta de mama focului, şi īn cīntecele lui adormi Dumnezeu şi Sf. Petru.
    Cucu īnsă şiret, după ce īi văzu adormiţi, se coborī jos şi tipa-tipa, se apropie de Sf. Petru, īi fură de la brīu cheile raiului şi ţīşt ! se furişe īntr-un cireş plin cu cireşe coapte, de-ţi lăsa gura apă. Stătu ascuns acolo pīnă ce se sculă Dumnezeu şi Sīn-Petru. Cīnd luă seama Sīn-Petru că-i lipsesc cheile raiului, se mīnie şi īncepu a le căuta prin iarbă. Dumnezeu īnsă, care ştie toate, află pe hoţ şi făcīnd un semn īn văzduh, cheile raiului căzură la rădăcina cireşului iar cucul zbură cu o cireaşă īn cioc.
    - Iată hoţul - zise Dumnezeu arătīnd cucul care zbura īn pădure.
    Ce se īntīmplase ? Cucul, văzīnd cireşile coapte, i se făcu poftă şi cīnd Dumnezeu făcu semnul īn văzduh, cucul deschise ciocul să ia o cireaşă. Atunci cheile īi scăpară din cioc şi luīnd o cireaşă, zbură de teamă să nu-l prindă.
Sf. Petru se duse de-şi luă cheile şi īn mīnia lui, blestemă pasărea ca să-i pice limba şi să nu mai cīnte.
    Tatăl-Ceresc īnsă zise:
    - Să nu-i pice limba dar īn ficare an cīnd va mīnca cireaşă, să răguşească şi să cīnte răguşit pīnă īn ziua de Sīn-Petru, iar din ziua aceea să nu mai cīnte.
    Şi de atunci dragii moşului, cucul răguşeşte cīnd se coc cireşile şi din ziua de Sīn-Petru nu mai cīntă iar la valea aceea i-a rămas şi azi numele de „Valea Cucului” şi se află īn judeţul Prahova.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.