» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Apa somnului


    Se povesteşte din bătrâni, că într-o vreme trăiau doi fraţi: Mitru şi Gogu. Amândoi erau păstori şi aveau oi cu sutele şi cu miile. O jumătate din aceste oi erau albe, iar cealaltă jumătate negre. Şi s-au înţeles între dânşii, ca Mitru să aibă în îngrijire oile cele albe iar Gogu pe cele negre. Înţelegerea n-a fost grea, că de când suntem oameni pe pământ, o dragoste mai mare şi mai curată ca între Mitru şi Gogu, nu se mai pomenise. Mai toată vremea erau nedespărţiţi, ajutându-se şi îmbărbătându-se unul pe altul.
    Într-una din zile, Mitru, atras de nişte poieni cu iarbă verde şi fragedă, ce le vedea în vârful unui munte înalt şi neumblat până atunci de picior omenesc, o porni într-acolo, cu turma sa de oi albe. Şi într-adevăr că erau nespus de frumoase poienele acelea iar iarba cum nu se văzuse mai grasă şi mai fragedă. Mitru se aşeză la umbra unor brazi înalţi, când auzi susurul plăcut al unei ape dintr-un izvor ce curgea în apropiere.
    Cuprins de sete, se duse şi bău după pofta inimei.
    Bietul Mitru se freca mereu la ochi, crezând că nu vede bine şi nu mai ştie ce să gândească: „Doamne, dar ce-i asta ? Doar n-oi fi dormit un an de zile !”. Aşa îşi vorbea Mitru sie însuşi. Se coborî din muntele cel înalt, pe de o parte, ca să-şi caute turma de oi, iar pe de altă parte, ca să-l întâlnească pe iubitul său frate Gogu. Dar în vale şi peste tot, întâlni tot oameni necunoscuţi, îmbrăcaţi în altfel de straie şi care vorbeau chiar o limbă cam altfel. Îi întrebă de Gogu şi de turmele de oi albe şi de oi negre, dar oamenii îl credeau sau vreun străin venit de undeva de departe sau că nu e în toate minţile. Nimeni n-auzise măcar de vreun Gogu şi nu văzuse două turme de oi cum spune el: una albă şi cealaltă neagră.
    După ce străbătu şi răscoli toţi munţii, toate pădurile şi toate văile pe unde umbla el şi Gogu cu oile, Mitru se duse în sat, acasă, în nădejdea că acolo o afla ceva veşti despre frate-său.
    Când ajunse însă la marginea satului, se opri năuc şi înmărmurit. Satul nu semăna de loc cu cel pe care îl ştia el aşa de bine. Şi străzile nu mai erau orânduite aşa cum le lăsase şi casele erau cu totul altfel. Cât despre locuitori, aceştia erau şi mai schimbaţi. Schimbaţi şi la port şi grai. 
    - Dar ce-i asta Doamne Dumnezeule - îşi zise bietul Mitru - nu cumva mi s-a strâmbat văzul ? Sau nu cumva nu m-am trezit încă din somn ? 
    Se îndreptă spre casa părintească dar în locul acela era acum altă casă, în care trăiau alţi oameni, care îl luară drept nebun, când îi întrebă de frate-său Gogu.
    - Nici nu s-a pomenit aicea vreun păstor cu numele de Gogu - îi ziceau ei, uitându-se la el ca la o dihanie picată cine ştie de unde.
    Nenorocitul de Mitru nu mai ştia pe ce lume se găseşte. Simţi numai că foamea îl strânge rău de tot şi se duse la un brutar, ca să-şi cumpere un codru de pâine. Luă pâinea şi scoase un ban de argint, ca să o plătească.
    - Băiete - îi zise brutarul - banul ăsta e vechi şi nu mai merge. Dă-mi altul.
    - De ce să nu meargă - întrebă Mitru, care cădea din mirare în mirare - nu vezi că pe el stă chipul împăratului nostru Furtună ?
    - Da, dar sunt mai bine de trei sute de ani de când a murit Furtună şi acum domneşte Crivăţ-împărat. Pe semne oi fi rămas şi tu din vremea aceea.
    La vorbele acestea, mintea păstorului Mitru fu luminată ca de un fulger. 
    - Care vasăzică, eu am dormit trei sute de ani - îşi zise el - şi de aceea mă simt aşa de străin şi nimeni nu ştie să-mi dea vreo veste despre bietul meu frate Gogu !
    Lăsă pâinea şi ieşi în sat, fugind mereu, până ce ajunse în vârful aceluiaşi munte unde dormise trei sute de ani. Acolo se porni pe un plâns amar. Din multele lacrimi ce vărsă, se făcu un izvor care, din munte îşi luă drumul la vale.
    Astăzi nu mai este izvorul acela. Din apa ce-a rămas din vremea aceea, s-a format însă o floare. Creşte primăvara prin munţi şi prin văi şi ei îi zice „pâinea cucului”.
    Mitru plângea şi printre lacrimi îl chema mereu pe fratele lui:
    - Gogu ! Gogu ! striga el necontenit şi ziua şi noaptea.. 
    Cutreiera munţii, străbătea păduri şi văi întunecoase şi striga mereu:
    - Gogu ! Gogu !
    La urma urmelor, Dumnezeu cel bun avu milă de sărmanul păstor şi-l prefăcu într-o pasăre, care este cucul. De aceea,oamenii din partea locului cred că atunci când aud: „cucu ! cucu !” e această pasăre care nu e altceva decât păstorul Mitru care îşi cheamă pe frate-său: „Gogu ! Gogu !”


Tony Brill - Legende populare româneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.