» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Legenda ciocīrlanului


    A fost odată un tīnăr şi ales păstor...
    Cīnd īncepu să-i mijească mustaţa şi inima să-i bată cum bate fluierul primăvara cīnd īnverzesc poienile, ştii, tocmai cīnd turmele aromānilor, păscīnd se suie īncet şi frumos īn munţi, se făcu şi dīnsul păstor.
    Se făcu păstor dar turma i-o păştea mai mult Viroana, căţeaua lui, decīt dīnsul, care ziua īntreagă alerga după cuiburi şi după viorele. Alminterea era bun, ce să zici; nici pic nu mīnca de la altul. Cu un cuvīnt, era om drept.
    Pe cīnd şedea īntr-o zi la umbră şi cīnta din fluier, o voce dulce, dulce, ca să stai s-o asculţi şi să nu te saturi de dīnsa, se auzi īn tufişul pădurii.
    Păstorul a rămas uimit de cīntarea aceea şi-i căzu atīta dor pentru acea pasăre, īncīt īşi puse īn gīnd s-o prindă.
    Cu gīndul acesta copilăresc, īşi lăsă dīnsul turma şi se luă după pasăre.
    Aici s-o prindă, dincolo s-o prindă, ţi-ai găsit, pasărea să stea ! īndată ce ciobanul ajungea la trunchiul copacului unde cīnta pasărea, căci nu contenea din cīntare, aceasta zbura mai īncolo, pe alt arbore şi īncepea să cīnte mereu.
    Păstorul rămīnea cu gura căscată, de privea unde se va aşeza pasărea şi īndată ce se aşeza, repede alerga īn partea aceea.
    Trei zile şi trei nopţi alergă cu limba scoasă, alesul şi sărmanul cioban, după aurita aceea de pasăre. Şi cīnd ajunse īn sfīrşit sub trunchiul copacului unde cīnta pasărea, se rezemă puţin de dīnsul şi, obosit mort cum era, mai pune şi frumoasa cīntare a păsării, care-ţi ungea inima parcă cu miere, adormi īntr-un somn lung şi dulce, fără să bată a viu, de ziceai că-i băgară ţărīnă de mort.
    Īn adormirea ce făcu, dormi trei ani de zile şi poate că nici nu s-ar fi deşteptat īncă, dacă nu s-ar fi frīnt copacul putrezit de greutatea lui.
    Sculīndu-se, īşi frecă ochii şi privi să vadă īncotro zburase pasărea cea aurită. El credea că numai puţintel adormise.
    După ce privi īn toate părţile şi nu putu s-o zărească, īi venea să pleznească de foc şi de necaz, de ce s-a lăsat să adoarmă, ca să-i scape pasărea.
    Cīnd ajunse la turmă, mult se miră dīnsul fiindcă văzu că numărul oilor era de trei ori mai mare de cum le lăsase Cīnd chemă căţeaua şi-i spune aceasta că el lipseşte de trei ani, īnmărmuri de-a-n picioarele. El credea că numai puţintel adormise; cīnd colo, trei ani de zile de somn ! Să te īncruceşti şi alta nu !
    Dar, fie ! Bucurie pe dīnsul cītă să pofteşti; pămīntul nu-l īncăpea şi sănătate bună !
    Pe cīnd īşi mīngīia cīinii şi oiţele, iată şi jupīn Nicola (lupul), care-l roagă pentru o oaie, fiindcă nu-i făcuse nici un rău de cīnd a lipsit. Ba cum era păstorul şi vesel că-şi găsise averea bine...
    - Ţine - īi zise lupului - ţine şi tu un berbec şi du-te după soare.
    Viroanei īi fu necaz aşa de mult pentru acest lucru, īncīt s-o fi lovit cu gloanţele, sīnge nu curgea. Ce zicea dīnsa ? „Lupul nu făcu rău īn turmă, fiindcă fui eu şi oare nu putea altfel stăpīnul, decīt să-i dea chiar berbecul cel mai bun ?” Nu i se stingea Viroanei cu niciun chip necazul.
    Atīta s-a gīndit dīnsa, īşi luă rămas bun de la turmă şi nevăzută se făcu. Dimineaţa, cīnd se sculă ciobanul īn zori şi chemă pe Viroana să-i deie de mīncare, nu e Viroana. O cheamă aci, o chemă acolo, s-a dus şi s-a dus Viroana. Se īntristă aşa de mult, că dacă-l vedeai, ziceai că parcă i se īnecaseră corăbiile. Şi alergă, alergă, unde nu alergă ? Pămīntul de cealaltă parte l-a īntors dar pe Viroana n-a mai aflat-o.
    Necăjit şi īntristat, īncă nu-i venea să vorbească, nici nu ştia ce să facă. Atunci īşi aduse aminte de nerozia ce făcuse, dīnd lupului cel mai bun berbec; se căi, dar ce vrei, tīrziu. Şi aşa s-a īntors către Dumnezeu şi i se rugă fierbinte:
    - O Doamne, Dumnezeule, dă-mi aripi īn locul mantalei, un moţ īn loc de glugă, o biată pasăre să mă fac, ca să găsesc pe Viroana.
    Şi Dumnezeu l-a ascultat. Īi īndeplini rugămintea şi-l făcu pasăre; din manta īi făcu aripi, din glugă un moţ, īncīt şi astăzi se cheamă pasărea cioban sau ciocīrlan.
    Īn fiecare dimineaţă poţi să-l auzi, cum din zorii-zorilor cīntă şi īşi cheamă căţeaua, suindu-se către bunul Dumnezeu. Şi n-a găsit-o bietul cioban, deoarece pasăre este īncă.
    Aromānul distinge īn cīntarea lui şuieratul şi chemarea aceasta: „ţurliu, ţurliu, iui, iui”
             Vir - Viroana mea. 
             Vir - Viroana mea.
    Tot aşa cheamă şi păstorii pe cīinii lor, cīnd īi pierd, sau cīnd doresc să le dea de mīncare.
    Că a fost cioban, o arată şi gluga ce o poartă īncă pe cap. Veţi īntreba dar, cum s-a găsit păstorul cu gluga īn cap, īn clipa cīnd s-a făcut pasăre ?
    Ei bine, aflaţi că el aşa de mult alergase, īncīt l-a apucat toamna cu ploile, de vrea, nu vrea, bietul nu putea să umble fără glugă.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.