Zice că de mult, īn vremea veche, cānd pe pămāntul ţării noastre erau mult mai mulţi codri ca acum şi cānd veneau peste romānii de atunci hoardele sălbatece de-i omorau şi li se luau averile, trăia o domniţă frumoasă şi cu multă credinţă la Dumnezeu. Palatul ei era la poalele codrului de la Mestecăniş, īn munţi, spre a fi apărat de unguri.
Se zice că domniţa aceea era a lui Dragoş, craiul codrilor Moldovei.
Īntr-o zi, pe cānd Dragoş era la vānătoare, au venit ungurii şi au călcat palatul domniţei. Cānd au voit s-o prindă şi pe dānsa, ea s-a rugat lui Dumnezeu:
- Doamne, apără-mă, Doamne! iar Dumnezeu, ca s-o apere de unguri, a schimbat-o īntr-o păsărică, ce s-a pierdut īn fundul codrului.
Dacă s-a văzut ea liberă, a īnceput să-l caute pe Dragoş, spre a-i vesti sosirea ungurilor. Īnsă Dumnezeu s-a arătat lui Dragoş chiar īn noaptea aceea şi i-a spus marea lui nenorocire. Atunci el s-a rugat:
- Doamne, fă-mă, Doamne, un stejar īnalt, ca pe crengile mele să se odihnească adesea domniţa mea !
Dumnezeu, ascultāndu-i ruga, l-a schimbat īntr-un stejar bătrān şi trufaş.
Domniţa, care era păsărică, a aflat că soţul ei este un copac şi a īnceput să-l caute prin toate pădurile. Se apropia de toţi copacii, bătea cu ciocul īn scoarţa lor, īl striga pe Dragoş şi pe urmă asculta să audă glasul lui chemānd-o. Dar el nu-i răspundea şi ea mergea mai departe şi la fiecare copac făcea la fel.
De atunci şi pānă īn zilele noastre, domniţa schimbată īn păsărică, umblă pe la toţi copacii şi-l caută pe Dragoş. Şi zice că atunci cānd īl va găsi, ea se va face iar domniţă iar el iar se va face domn şi se vor apuca să cureţe ţara de străini.
Păsărica aceea, care zice că ar fi domniţa, este pasărea numită ciocănitoare.
