» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Basm


    Un īmpărat, īntr-o vreme avea o barză şi o privighetoare, care umblau nedespărţite. Odată pe zi, īmpăratul le trimitea la preumblare dar cu ordinul să se īntoarcă īn amurg.
    Īntr-o zi, ce făcură, ce dreseră, căci mirīndu-se după una, după alta, le apucă noaptea şi ce şi cum se socotiră, rămaseră să petreacă noaptea pīnă īn dimineaţa, īntr-o pădure.
    - Ei, surioară - zice barza către privighetoare - noi rămaserăm astă seară īn pădure; nu facem un lucru ?...
    - Ce lucru să facem ?
    - Să băgăm de seamă şi cīte cīntece vom auzi, să le īnvăţăm pe toate.
    - Bine - a zis privighetoarea - īnvaţă tu acum seara, căci eu mor de somn şi cīnd īţi va veni somnul, cheamă-mă, nu cumva īnvăţ şi eu vreun cīntec ?
    Seara strălucea pretutindeni, īncīt se vedea, că şi acul să-ţi fi căzut jos, īl găseai.
    Īndată ce īnchise ochii privighetoarea, īncepură broaştele „orăc, orăc, beacaca, beacaca”, īţi asurzeau urechile de vījiire şi de strigăt.
    Da biata barză, să audă vreun alt cīntec, peste putinţă ! şi chiar dacă cīnta vreo altă pasăre, vocea ei se īneca īn urletul şi strigătul asurzitor al broaştelor, ce neīncetat se auzea.
    Şi aşa cīt păzi barza, n-auzi alt cīntec afară de „beacaca, beacaca...” şi deoarece nu o atrăgea, nici nu-l īnvăţă bine. Barza plictisită, īnspre miezul nopţii īncepu somnul să-i vie īn jurul său.
    - Scoală, soro - īi zicea privighetoarei - căci neamul broaştelor m-asurzi. Albi noaptea şi nu īnvăţai nimic. Poate că tu să fii mai norocoasă.
    N-apucă să adoarmă barza şi īndată ce se sculă privighetoarea, broaştele amuţiră.
    Pe de cealaltă parte, păsările īncepură una cīte una să se deştepte şi să īnceapă să cīnte. Şi cam ce fel de cīntare, veţi zice ? Să-ţi rămīe mintea la dīnsele. Şi īncepu o pasăre de aici, cealaltă de acolo, ha, şi pe vocea cea subţire, ha, şi pe vocea cea mai ridicată.
    Aceasta s-o īnalţe, aceea s-o taie, īncīt īnvăţă, īnvăţă privighetoarea, de nu mai avea unde să bage atītea cīntece.
    Īndată ce se făcu ziuă pe deplin, voioasa privighetoare ca ziua cea albă:
    - Scoală - īi grăieşte tovarăşei sale - căci a ajuns ziua la prīnz !
    Cīnd ajunseră la palat, barza īncepu a zice:
    - Beacaca, beacaca - īncīt nu-ţi venea să-ţi īntorci măcar capul s-asculţi.
    Cīnd a īnceput şi privighetoarea cu vocea ei, ziceai:
    - Ce se face ? Dă-mi Doamne īncă două urechi să ascult ! Şi zi-i-o şi zi-i-o privighetoarea, īn fel de fel de melodii, palatul tot se strīnsese acolo să asculte, de zicea:
    - Ce mai voce !
    Berzei īi era multă ruşine. Privighetoarea, nici cīt unghia sa, şi să cīnte aşa de frumos iar dīnsa cīt un vultur şi să nu cīnte de loc.
    Din ziua aceea, barza se jură că ori unde va vedea o broască, vie să n-o lase. De asta ea le prigoneşte aşa de mult.
    Şi de asta privighetoarea poate să īmlădieze vocea cum pofeteşti, de zici: „cīntă regina păsărilor”.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.