» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Povestea bītlanului sau a stīrcului


    După ce Dumnezeu a făcut lumea şi toate vietăţile, a rīnduit care dintre ele să stea pe pāmīnt, care să zboare īn aer, care să se vīre supt pămīnt şi īn apă. Şi a chemat Dumnezeu slugile, poruncindu-le să meargă cīte una cu fiecare soi de vietate şi să le arate locul de trai.
    Īntre slugile lui Dumnezeu se afla şi stīrcul. Lui i-a poruncit să puie īntr-un sac şerpii, şopīrlele, broaştele, peştii, racii, melcii şi multe altele, să le ducă la baltă şi să le lase acolo.
    Dumnezeu a zis stīrcului:
    - Ia seama să nu dezlegi cumva sacul pe drum, căci atunci vor ieşi lighioanele din el şi nu le vei mai putea strīnge īn sac, ca să le duci la apă.
    Luīnd stīrcul sacul īn spate, pleacă la drum.
    Merse el ce merse, pīnă ce l-a ajuns oboseala şi s-a pus la marginea drumului să se odihnească puţin. Sacul stătea alăturea şi tot privea cum se zbat īnăuntru fiinţele celea, de-ţi era milă de ele.
    Ce-i veni stīrcului īn minte ? El zise īn gīndul lui: „oare ce ar fi dacă aş dezlega sacul, ca să văd cum stau lighioanele celea ?”
    Zis şi făcut. Stīrcul, uitīnd porunca Ziditorului-lumii, dezleagă sacul. Ce să vezi după asta ? Cum au simţit vietăţile că sacul e slobod la gură, ţīşt ! ţīşt ! hop ! ţup ! afară...
    Dă stīrcul cu grabă mare să le prindă şi să le strīngă la loc, da n-a fost chip. Unele s-au ascuns prin găuri, altele prin ierburi şi numai puţine au fost prinse. Şopīrlele, iute de picior, au fugit toate pe cīmp; parte din şerpi, din melci, n-au avut timpul să iasă iar peştii şi racii au rămas īn fundul sacului, la umezeală.
    Şi aşa a fost īntīmplarea stīrcului, că numai puţine lighioane au fost duse la apă; celelalte s-au īmprăştiat pe cīmpii şi lunci.. .
    Şi s-a īntors stīrcul trist, cu capul īn jos, īnaintea Stăpīnului-Lumii. Dumnezeu l-a mustrat şi l-a pedepsit, ca neam din neamul lui, cīt or trăi, să umble mereu să adune şopīrlele risipite pe lunci.
    Şi spune povestea din bătrīni că de atunci stīrcu umblă să prindă broaşte, şerpi şi şopīrle, ca să-şi umple iar sacul. De cărat la baltă, nu le mai cară, ci le mănīncă ori pe unde le găseşte, ca să se răzbune pe ele, că au fugit din sac.
    Şi aşa are să fie pīnă la sfīrşitul lumii.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.