» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Fata prefăcută īn raţă


    Au fost odată un bărbat şi-o femeie, sărmani, sărmani ca vai de dīnşii. Toată averea şi mīngīierea ce o aveau ei, era o fătucă, anume Ileana, pre care o luau totdeauna cu sine oriunde se duceau la lucru, ca să-şi cīştige pīnea de toate zilele, căci numai din lucrul mīnilor lor trăiau.
    Iată īnsă că-ntr-o zi, fiind aceşti doi soţi foarte bătrīni, se īmbolnăveste tatăl Ilenei şi, zăcīnd vro cīteva săptămīni, moare.
    Ileana şi cu maica sa erau foarte amărāte pentru această pierdere mare, īnsă ele nu putură mult sta locului a plīnge şi-a jeli, ci trebuiră să se ducă mai departe la lucru, ca şi mai nainte, pentru că nevoia le scotea cu nepusa-n masă, din casă.
    Nu mult după aceasta se bolnăveşte şi maica Ilenei şi peste vro cīteva zile moare şi ea.            
    Acuma, rămīind Ileana fără părinţi, fără rude şi fără cunoscuţi, ce să facă ? Cui să-şi plece capul ? Īncotro să se ducăc?.. Īi sta mintea locului, căci nu ştia ce să-nceapă.
    Dar Dumnezeu, care e tatăl tuturor oamenilor şi nu lasă nicicīnd pre copiii cei sărmani fără ajutori, īi dete un cuget bun. .. Ileana era foarte frumoasă, cuminte şi harnică. Deci văzīnd ea că altcum nu poate, ieşi la capăt, se duse la boieriul din sat şi se īmbie la acesta ca argată.
    Boieriul, văzīnd că copila ce-a venit la dīnsul e frumoasă, curăţica şi isteaţă, o primi bucuros īn slujbă.
    Ileana, deosebit că era foarte harnică din firea ei, mai era īncă şi ascultătoare şi supusă. Ori ce-i zicea boieriul sau doamna acestuia să facă, ea pe loc şi făcea. Şi aşa a slujit ea mai lung timp cu credinţă, pre stăpīnul şi stăpīna sa.
    Dar nici la boieriul acesta nu putu ea să steie mult timp, căci nu departe de satul īn care locuia boierul, se afla o ceată de hoţi. Căpitanul hoţilor acestora, de unde şi pīnă unde, a văzut pre Ileana, s-a īndrăgit īntr-īnsa şi-şi puse īn gīnd ca s-o fure. Deci chemīnd el īntr-o zi pre consoţii săi la un loc, li zise ca să meargă vro cīţiva dintre dīnşii la boieriul numit, să fure pre Ileana şi pre căţelul boieriului, cu care Ileana avea datină a se juca dar sa n-o fure cu puterea, ci numai cu amăgitura.
    Nici unul īnsă dintre consoţii lui n-au voit să meargă, nu ştiu, de temere ca să nu fie prinşi sau să păţească altă ceva... Căpitanul, văzīnd că nime nu voieşte să-i facă pe voie, zise că va merge el singur. Şi-ntr-adevăr că el s-a şi dus la boieri şi cum a ajuns acolo, s-a īmbiat ca să-l primească de argat.
    Boieriul, văzīnd că e om voinic şi neştiind cine-i şi cu ce gānd a venit la dīnsul, l-a primit bucuros īn slujba sa.
    Mult timp stete căpitanul ca argat la. boieri dar īncă niciodată n-a putut afla un prileji bun ca să poată fura pre Ileana. Īntr-o zi īnsă, nefiind boieriţa acasă, iară boieriul fiind dus la vīnat şi rămīind numai el şi cu Ileana acasă, cugetă argatul, adică căpitanul hoţilor, īn sine, că acuma ar fi timpul cel mai bun ca să-şi īmplinească voia. Deci se puse pe lucru şi colea pe la unsprezece ceasuri, cīnd dormea Ileana mai bine, intră īn odaia ei şi sculīnd-o īi zise:
    - Ileană, ce vrei tu acuma, moarte, ori să mergi cu mine ?
    - Mai bine să mor, decīt să merg cu tine ! răspunse Ileana mīnioasă..     
    Argatul, adică căpitanul hoţilor, auzind cuvintele acestea, nu zise nemică, ci ieşi din odaie afară, luīnd cu sine numai pre căţelul cel mic al boieriului dar şi pre acesta fără să ştie Ileana.
    După ce a mai trecut un timp anumit la mijloc, de la īntīmplarea aceasta, a venit iarăşi căpitanul hoţilor la Ileana s-o fure, īnsă de astă dată n-a venit singur, ca mai nainte, ci cu alţi doi hoţi din ceata sa şi cum ajunse la dīnsa o-ntrebă de va merge cu ei ori ba ?
    Ileana-i răspunse ca şi-ntīia oară, că nu va merge, de-ar face orişice ar voi cu dīnsa. 
    Auzind căpitanul vorbele acestea, porunci celorlalţi doi hoţi ca s-o ieie cu nepusa-n masă, pe sus şi s-o scoată afară.
    Hoţii nu aşteptară să li mai spuie īncă odată, ci luară pre Ileana pe sus, o scoaseră afară şi se porniră cu dīnsa spre o pădure. Prin pădurea aceea merseră ei vro cīteva zile, pīnă ce ajunse la o curte foarte frumoasă, care se afla īn mijlocul pădurii aceleia. Īn curtea aceea o băgară ei, pentru că curtea aceea era casa căpitanului de hoţi. Acolo o primiră foarte bine, pentru că şeful lor voia s-o ieie de soţie; īnsă ea n-a voit nicidecum să se mărite după dīnsul.
    Văzīnd căpitanul de la un timp că Ileana se pune contra din toate puterile, că nu voieşte nicidecum să-l aibă de soţ, i-a dăruit mai īntīi aur şi argint, iară mai pe urmă a īnceput a o bate şi a o chinui... Dar degeaba !... Toate fură īn zadar !...
    Căpitanul, īnfuriat că nu voieşte să meargă după dīnsul, voi s-o ucidă, īnsă īi păru rău, cugetīnd īn sine că dacă nu poate el avea parte de dīnsa, apoi să aibă măcar altul. Şi cum a cugetat, aşa a şi făcut.
    Nu departe adică de acolo, tot īn pădurea aceea, era o ospătărie. Ospătăria aceea era a unui om foarte mare de statură, tare de putere şi rău de nu mai avea margini, care avea obiceiul să cumpere pre oamenii ce i se aducea de vīndut şi să-i puie apoi la tot feliul de lucru.
    La acest om rău a dus căpitanul pre Ileana şi pre căţelul boieriului şi pe-amīndoi īi vīndu c-un preţ foarte bun, şi apoi se īntoarse īndărăpt de unde a venit.
    Omul cel rău, adică ospătariul, cum o cumpără pre Ileana, o luă şi o īnchisă īntr-o odaie din fundul ospătăriei sale. Ileana, văzīnd că nu e chip de scăpare din aceasta prinsoare afurisită, se rugă ospătariului să-i facă măcar atīta bine, ca să-i lase căţelul să aibă cu cine se juca.
    Ospătariul i-l lăsă, ştiind prea bine că cu căţel ori făr de căţel, tot nu poate să scape din mīnele lui.
    Ospătariul acela, pe līngă obiceiul de a cumpăra oameni, mai avea īncă şi alt obicei şi anume: cătră fiecare oaspe ce trăgea la dīnsul, se arăta pe din faţă foarte iubitori şi primitori, pīnă ce-l căpăta īn mīnă, iară pe din dos căuta toate mijloacele cum să-l dispoaie de bani şi de zile. Şi dacă oaspele avea bani, apoi nu ieşea mai mult de-acolo, ci-ndată-i lua tot ce avea la dīnsul şi-apoi īi tăia capul, iară carnea i-o fierbea şi-o vindea ca mīncare altor oaspeţi ce veneau la dīnsul, pre care nu-i putea omorī.
    El de mult acuma se purta cu meşteşugul acesta şi nime, afară de hoţi şi de căpitanul lor, nu ştia ce feli de poamă e, ce dă el oaspeţilor săi de mīncare, ci fiecare călători care trecea pe-acolo, era bucuros că va putea căpăta ceva de mīncat.
    Aşa, după ce a cumpărat el pre Ileana şi pre căţelul stăpīnului de odinioară a acesteia, a dus-o să-i arete cum e īmpărţită casa lui. Īntīi a dus-o īntr-o despărţitură foarte mare, īn care se afla numai o masă şi vro cīteva scaune. De-aice o vīrī īn altă despărţitură, care era foarte frumoasă şi-n care se aflau feli de feli de odoare scumpe, precum aurării, argintării, mătăsării, iară pe păreţi feli de feli de arme, precum puşti, săbii, pistoale, suliţe şi tot felul de cuţite toate aninate prin cuie, şi toate luate de pe la oamenii ce-avură nenorocirea să cadă īn mīna acestui om crud şi fărădelege. Īn despărţitură a treia, unde a dus-o mai pe urmă, era cu mult mai urīt şi mai īngrozitori ca-n celelalte două. Aice se afla un stīlp, līngă stīlp două cuţite şi-o secure, cu care se tăiau toţi oamenii, cei ce veneau să ospăteze īn ospătăria aceasta, iară pe păreţi o mulţime de cuie īnşirate şi mai īn fiecare cui cīte un cap de om.
    După ce-a băgat-o acuma şi-n despărţitură aceasta, zise ospătariul cătră Ileana:
    - Tu vei şedea aice īn odaia aceasta şi vei aştepta pīnă voi veni eu !
    Ileana a īnceput a plīnge, dară a ascultat şi a aşteptat pīnă ce era să vie ospătariul.
    Nu mult timp după aceasta, intră īnnuntru ospătariul cu un băiat foarte frumos, care a fost venit la pădure ca să culeagă fragi şi, cum a intrat, l-a dezbrăcat de haine, i-a tăiat capul şi i l-a aninat īntr-un cui din părete, iară carnea i-a pus-o īn nişte oale şi ceaune, ca să fiarbă.
    Ileana văzīnd această cruzie, s-a spăimīntat foarte tare şi a īnceput a tremura ca varga, de frică şi de groază, dar nu zise nici un cuvinţel, temīndu-se ca să nu păţească şi ea aşa.
    Omul cel rău o lăsă apoi pre dīnsa ca să ieie sama de oale, să le păzească cum vor fierbe şi să pregătească bucatele trebuincioase.
    Băiatul ce l-a omorīt omul cel rău, a fost numai o probă pentru Ileana.
    Īn zilele următoare aducīndu-i el cīte pre unul sau şi mai mulţi oameni deodată, Ileana trebuia singură să-i descăpăţīneze, să le īnşire capurile prin cuie şi să le fiarbă carnea.
    Īn fiecare seară trebuia ea să scoată carnea ce-o fierbea preste zi şi s-o ducă īn despărţitură īntīia, ca s-o deie ospătariului.
    Īntr-o zi, īnsă iată că vine ospătariul, omul cel rău şi fără de inimă, şi-i aduce Ilenei o babă bătrīnă. Baba aceea era o muiere care pricepea foarte bine la orişice fărmăcătorii şi vrăjitorii, putea se-n-chiege apa şi să facă pre om orişicum ar fi voit. Ea era mama omului celui rău şi ca atare ea īl cunoştea pre dīnsul forte bine dar el n-o cunoştea de feli; căci de cīnd n-a văzut-o, s-a fost schimbat cu totul.
    Dacă fiul său ar fi cunoscut-o, īndată ar fi omorīt-o, fiindcă el de mult o căuta s-o omoare, pentru că ea voise mai nainte, pīnă ce mai trăia la un loc cu dīnsul, ca să-l desbăreze de cruzimile şi i fărădelegile cele mari ale sale.
    Baba aceea a schimbat cu Ileana mai multe vorbe, i-a istorisit toată istoria sa şi a fiului său, cum a trăit cu dīnsul, cum a voit să-l desbăreze de cruzimile sale, dar nu i-a ajutat nemică. Ba, dimpotrivă, dacă n-ar fi fugit denaintea lui, el de mult ar fi ucis-o ca şi pre ceialalţi, cīţi au căzut īn sīngeroasele sale mīni. Īn urmă zise Ilenei, că ea nu va şedea multă vreme acolo, ci īncă īn aceeaşi zi o va scoate-o din prinsoarea sa.
    Ileana, cum a auzit aceste cuvinte de la babă, a rugat-o să-i facă ce va face, doară o poate scăpa de crudul său fiu.
    Baba zise atunci Ilenei să spintece căţelul cel mic de la boieri, care era cu dīnsa de cum a intrat īn aceasta capcană, să-i scoată inima şi să taie o bucăţică din mijlocul inimei. 
    Ileana făcu aşa, cum īi spuse baba.
    Tot atuncea a scos baba o buruiană din sīn, a frīnt-o īn două, a īnceput a freca cu dīnsa pre Ileana pre faţă şi a-i spune să-nghiţă bucăţica cea de inimă a căţelului.
    N-a apucat īnsă bine Ileana a īnghiţi bucăţica cea din inimă şi-ndată s-a şi prefăcut īntr-o pasere, pre care oamenii pīnă şi-n ziua de astăzi o numesc raţă.
    Raţa aceea era foarte grasă şi cīnd mergea, de grasă ce era numai se legăna, pentru că aşa a fost ea şi cīnd era fată. Oamenii ce din cīnd īn cīnd treceau pe-acolo, văzīnd-o că se leagănă īn toate părţile ziceau:
    - Paserii acesteia īi trebuie raze, ca să nu se răstoarne dintr-o parte īntr-alta.
    De-aice apoi, de la aceasta zicală, vine că se cheamă paserea aceasta raţă, pentru că, fiind dintru īnceput foarte grasă, īi trebuia raze.
    Şi cum s-a prefăcut Ileana īn raţă, a mai stat ce-a mai stat la casa omului cel rău şi apoi zburīnd, s-a cam mai dus.
    Nu mult după aceasta, iată că vine şi omul cel crud şi ne-aflīnd pre Ileana nicăiri, īndată se pricepu că nime altul, ci numai maica sa a trebuit să fie acolo şi i-a dat Ilenei drumul.
    Maica sa īnsă, temīndu-se de dīnsul ca să n-o omoare, s-a făcut nevăzută şi prin farmecele sale. Cum a intrat fiul său īn odaia unde era ea, a făcut ca toată ospătăria să se nimicească şi cum a făcut, aşa s-a īntīmplat.
    Cīnd s-a uitat Ileana īnapoi, toată ospătăria s-a prefăcut acu īntr-o ruină şi sub dărīmăturile ei a īngropat atīt pre babă, cīt şi pre fiul ei cel crud şi nelegiuit.
    Şi fiindcă baba aceasta a murit nainte de-a mai da vrodată ochii cu Ileana, de-aceea şi Ileana a rămas pīnă īn ziua de astăzi raţă, căci nime, afară de babă, n-a fost īn stare s-o prefacă iarăşi din raţă īn fată, cum a fost de la īnceput.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.