» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
O pedeapsă de sus


    Băiatul de care vă povestesc, n-avea nici tată, nici mamă, .. nici chiar rude.
    Pe părinţi īi secerase moartea de curīnd şi el rămăsese singur īn bordeiul vechi şi acoperit de buruieni verzi.
    După moartea părinţilor, el lucră īn schimbul mīncării, pe unde putu, pe la vecinii lui. La mulţi le părea rău de acest băiat sărac. Avusese părinţii buni şi muncitori, odată.
    Īn sat, băiatul nu şezu mult. După ce īşi puse cīte un lacăt la bordei şi la uşa hambarului, plecă rasna prin lume. Nimeni nu văzuse īncotro apucase, căci la nimeni nu spusese nici o vorbă la plecare. Aşa fac oamenii nenorociţi.
    Rămăsese īn urma sa un bordei, un hambar, curte bună şi o grădină mare de pomi.
    Paza Domnului se īntinse peste avutul băiatului, care peste un an de la plecare, fu uitat de toată lumea. Dacă cineva mai īntreba de el, nimeni nu putea da nici un răspuns de ispravă.
    Trecură īn sfīrşit mulţi ani şi săracul nu se mai văzu. Ieşise chiar vorbe, că băiatul murise īntr-un sat mai depărtat. Din cauza aceasta, īncepuse lumea să vorbească din cīnd īn cīnd despre averea sa, care rămăsese fără moştenitori. Se făcuse īntrebarea: cine īi va stăpīni avutul ?
    Preotul satului, primarul, notarul erau harnici oameni, dar de la cine puteau cumpăra ei pămīntul unui om mort ? Lucrul rămăsese īncurcat mult timp, căci nimeni nu īndrăznea să rupă lacătile de la hambar. Lipsea stăpīnul şi pace. Dar, īn curīnd totul trebuia sfīrşit.
    Preotul dete īntīi drumul vitelor īn grădina părăsită; tot el, mai tīrziu rupse şi lacătile. Se făcuse stăpīn fără nici un ban, īn fel necurat.
    Notarul, pentru un plocon, fusese cīştigat, dresă acte şi primarul, ca prieten, iscălise totul. Cīte hoţii nu se fac la primăria satului... Aşa ceva īnsă, pīnă acum nu se mai pomenise. De hīrtiile scrise, nimeni nu ştia, afară de primar şi notar, care le ticluise. Preotul, intrīnd īn stăpīnire, făcu pomană mortului, la care chemă pe toată lumea din sat. Īn faţa lumii, pomana popească acoperea toată hoţia, căci orice bătrīn ştie obiceiul: cine comīndă pe mort şi-i dă de pomană, stăpīneşte de drept averea răposatului. Acel ce zice altfel, nu e creştin adevărat, nu ştie legea, mă rog...
    Cu astfel de mijloace, gurile rele tăcură. Băiatul era mort şi popa moştenitorul lui.
    Dar n-ai ce face nenorocului; mai tīrziu dreptatea scoase capul şi o văzu toată lumea...
    Băiatul, după ce plecase de acasă, umblase īn multe părţi. Īn timpul cīnd i se făcea īn sat pomană ca la un mort, el era servitor la un cīrciumar, dintr-un sat depărtat. El nu era mort.. īntr-un tīrg, spre norocul lui, găsi pe vreo doi oameni din satu lui unde era şi preotul cu afacerea. De drag că īntīlnise oamenii şi prietini de-ai lui tat-său, băiatul le dete o masă bună īn tīrg. De la aceşti oameni el află totul. Toţi erau veseli de īntīlnirea binevenită dar cu inima şi gīndul prea īntunecaţi de hoţia ce se făptuise pe spinarea lui. Cīnd sătenii plecară din tīrg, luară cu dīnşii şi pe băiat, ca să-l aducă acasă.
    Negustorul īi dedese socoteala şi plănuind nenorocul ce căzuse pe capul servitorului, īi dete drumul fără prea multă stăruinţă.
    Ajungīnd īn sat, băiatul trase de-a dreptul la preot, care rămase īncremenit la vederea lui.
    Popa, după ce fu rugat ca să se retragă de buna voie din pămīnt, fu dat judecăţii.
    Ce zicea sfinţia-sa:
    - Băiatul, trăsni-l-ar Ucigaşul, o avea drept, dar eu am cheltuit bani pe acte. Actul iscălit de primar şi de notar are putere la judecată; deci, mă voi ţine zdravăn...
    Dar cīnd veni judecătorul, actul arătat nu făcu două parale. Popa căuta ca să probeze cu martori, dar canci... n-avu noroc. Nimeni nu-şi băgă capul īn păcat, cīnd ştia că el n-are pic de dreptate. Numai omul nelegiuit jură pe strīmb.
    Dar popa se ţinu zdravăn şi zise judecătorului:
    - Dacă martori n-am ca să mă sprijine, să spuie pămīntul, că pămīntul deşi e mort, tot o să ştie mai bine ce e dreptatea.
    Cu cīteva ceasuri mai īnainte, preotul băgase pe prioteasă īntr-o groapă din grădină şi acoperind groapa cu dudăi, se īnţeleseră, ca la caz de-o īntreba judecătorul al cui e pămīntul, prioteasa să strige c㠄e al popii”.
    Judecătorul, īntr-adevăr fiind om bun la inimă, voi să asculte şi părerea pămīntului. Astfel, după ce fu mai īntīi dus īn grădină, strigă după cum cerca acuzatul:
    - Al cui e pămīntul ?
    - Al popii - răspunse prioteasa din groapă.
    - Al cui e pămīntul ?
    - Al popii, al popii...
    Judecătorul, om bun, puse pe ajutorul lui ca să īnsemneze īn procesul verbal, această minune dumnezească, care ajută pe preot ca să cīştige pămīntul şi de astă dată..
    Iacă de ce rīse popa īn urmă de tot satul... Să ţinuse bine şi căpătase pămīntul. 
    Īn cele din urmă, judecătorul plecă, lumea se īmprăştie pe acasă şi băiatul ce reclamase, luă iar drumul pribegiei. Pierduse pămīntul şi avutul părinţilor pentru totdeauna.
    Popa mulţumit, dete fuga la groapă, ca să-şi scoată prioteasa. Īn groapă īnsă nu găsi nimic. După ce luă buruienile şi privi mai bine spre fund, văzu cu mirare mişcīnd repede, un animal mic, negru şi orb, care scurma cu lăbuţele pămīntul.
    El dupe labe recunoscu mīinile priotesii. Se cruci şi fugi repede īn casă. 
    Ce se īntīmplase ?
    Dumnezeu īi prefăcuse nevasta īn sobol sau cīrtiţă şi, de atuncea, ea nu s-a mai făcut om. A rămas cum o cunoaştem toţi: cu mīnuţe mici, neagră ca inima popii şi oarbă ca pămīntul, ca nedreptatea şi lăcomia.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.