|
 |
|
<< Inapoi la subiect
Dumnezeu şi oaia
Sărmana oaie, aşa de blīndă cum o ştiţi, īndura multe necacuri din partea celorlalte animale. Vitele din curte o loveau şi-o alungau; cīinii o muşcau; lupii īi furau mieii şi-o sfīşiau şi pe ea cīnd puteau.
De aceea, se duse īntr-o zi la Dumnezeu să-l roage ca să-i uşureze soarta.
Dumnezeu o ascultă cu bunătate şi grăi:
- Văd, buna mea făptură, că nu ţi-am dat ceva să te aperi. Vrei să-ţi pun īn gură colţi puternici şi la picioare gheare ascuţite ?
- O, nu - zise oaia - nu vreau să semăn eu fiarele de pradă.
- Sau, vrei să-ţi pun otravă īn gura ta ?
- Nu, nu - se-mpotrivi oaia. Nu vreau să mă asemăn cu şerpii, care sīnt vietăţile cele mai uriaşe şi mai fioroase !
- Atunci să-ţi pun coarne vīnjoase pe frunte şi să-ţi īntăresc spinarea.
- Nici asta, bunule Părinte, căci nu-mi place să fiu ca un ţap.
Dumnezeu, stătu o clipă pe gīnduri şi grăi din nou:
- Dar trebuie să-ţi alegi ceva din toate acestea, ca să poţi face şi tu rău celor ce te prigonesc.
- Ca să pot face rău ? zise oaia oftīnd. Mă tem că avīnd puterea aceasta, să nu nedreptăţesc pe cineva, că eu ştiu ce-nseamnă a nedreptăţi vreun semen de-al tău. Rămīn mai bine aşa cum sīnt, Stăpīne !
Dumnezeu o binecuvīntă iar din ziua aceea, oaia nu se mai plīnse de soarta ei.
Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva |
|
|