» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Legenda cerbului


    Dumnezeu, după ce a făcut toate animalele şi vietăţile, a orīnduit apoi fiecăruia felul de viaţă şi locul unde să-şi ducă traiul.
    A rīnduit ca peştii să trăiască īn ape. Pasările să zboare prin aer; şerpii şi alte jivine īn pămīnt; urşii, lupii, cerbii şi căprioarele īn păduri şi aşa a dat fiecăruia locul de trai şi felul de viaţă.
    Dintre toate animalele care trăiesc īn pădure, cerbul, mai mīndru şi mai īncrezut īn el, s-a dus la Atotcreatorul şi a cerut să-l īmputernicească pe el, ca mai mare al pădurilor şi munţilor.
    Dumnezeu primi să īmplinească dorinţa cerbului dar īi puse o singură condiţie şi anume:
    - Eşti sigur că vei putea să dobīndeşti ascultarea celorlalte dobitoace ?!
    Cerbul, mīndru, făgădui că da, el se simte īn stare să se facă ascultat şi iubit de supuşii săi.
    Dumnezeu, văzīnd aşa, a dat binecuvīntarea cerbului şi-l trimise să-şi īmplinească datoria.
    Cerbul, plin de recunoştinţă, mulţumi lui Dumnezeu, şi-i mai ceru ceva īnainte de plecare, cam cu sfială ce-i drept, dar ceru:
    - Doamne, ca să fiu cunoscut de supuşii mei, dă-mi un semn după care să mă deosebesc de toţi şi să fiu văzut de la depărtare !
    - Să-ţi vopsesc blana īn roşu ? propuse Atotştiutorul, cerbului.
    - Nu, Doamne, aş vrea ceva mai frumos.
    - Atunci să te fac bălţat cu alb şi negru ?
    - Bunule Părinte, să-mi fie cu iertare, dar drept să spun, nu prea mi-ar conveni nici aşa !...
    - Apoi ce vrei ? zise Dumnezeu puţin cam supărat, văzīnd că cerbul e nemulţumit.
    - Doamne, eu cred că mi-ar sta bine cu o coroană mare pe cap, aşa cum se cuvine unei căpetenii peste pădurile munţilor.
    - Bine, cerbule, fie precum ţi-e voia. Fiindcă ţie nu ţi-am dat coarne, cum am dat boilor şi altor făpturi ale mele, iată, te binecuvīntez să porţi pe cap două crengi verzi, frumoase şi rămuroase, de stejar, care să-ţi stea falnice ca două pampoane.
    Şi zicīnd aşa, īnfipse īn capul cerbului două crengi verzi de stejar.
    Cerbul mulţumi lui Dumnezeu pentru podoaba ce i-a dat şi mărirea īn care l-a blagoslovit şi plecă să stăpīnească pădurile.
    Īn clipa cīnd cerbul īşi luă rămas bun de la Făcătorul-Lumii, acesta īi aminti să nu-şi uite făgăduiala.
    Şi plecīnd cerbul la datoria lui, īntări din nou făgăduiala ce făcuse lui Dumnezeu, că va şti să fie la īnălţimea menirii ce i s-a īncredinţat. Dumnezeu, care ştia tot ce are să se īntīmple, urmărea cu priviri neīncrezătoare, cum falnicul cerb o luă la goană spre īmpărăţia tainică a pădurilor.
    Cum ajunse la marginea pădurii, scoase cerbul un strigăt puternic, ca să adune animalele care trebuiau acum să-i dea ascultare lui, noul voievod al brazilor.
    Căprioarele, caprele, viezurii, vulpile, īncepură chiar să se adune, pentru a asculta porunci, de la cel ce de Dumnezeu era ursit să le fie acum stăpīn.
    Un lup flămīnd, nu voia īnsă să bage īn seamă cele ce spunea cerbul şi, īn fugă, se īndreptă către o stīnă din apropiere, pentru a-şi face rost de ceva de ale gurii.
    Cerbul, se īnţelege, căuta să impună ascultare lupului, dai lupul, dispreţuindu-l, īi arătă nişte colţi, īncīt a īnfiorat de spaimă pe cel care ceruse lui Dumnezeu să fie mai mare peste păduri.
    Şi dacă cerbul n-o lua la sănătoasă, nu se ştie ce se putea īntīmpla. Atunci cerbul īnspăimīntat, revoltat şi mīniat de obrăznicia lupului, o luă īn goană la Dumnezeu, să i se plīngă de īmpotriva lupului.
    Cum īl văzu, Atotputernicul īi zise:
    - Aşa a fost vorba, īngīmfatule ? Păi nu eşti tu cel care te īncumetai a te crede vrednic să te faci respectat şi ascultat de toate fiarele pădurilor ?...   
    Cerbul, ruşinat, nu putu să răspundă nimic. Īnţelesese că Dumnezeu i-a īmplinit voia, numai ca să-l convingă de neputinţa lui. Īşi dădu seama acum de zicala veche: „socoteala de-acasă, nu se potriveşte cu cea din tīrg”.
    Văzuse că a fost necugetat şi prea mult īncrezut īn puterile sale, care nu erau de loc după cum īşi īnchipuise el. De aceea plecă capul ruşinat īn faţa Atotştiitorului şi tăcu chitic.
    Dumnezeu voi să-l pedepsească pe cerb, pentru că s-a īncumetat să ceară ceea ce nu i se cuvenea, şi nu merita, īnsă īl lăsă īn pace zicīndu-i:
    - Să rămīi fălos precum eşti şi fricos, cum nu te credeai ! Ramurile verzi şi frumoase ce ţi le-am īnfipt ca o coroană pe cap, să se usuce, rămīnīnd numai lemnul lor, ca un semn că ţi-ai pierdut rangul de căpetenie al pădurilor.
    Şi īn adevăr, povestea spune că de atunci a rămas cerbul fălos dar şi amarnic de fricos; iar acele ramuri de stejar uscate, i-au rămas pe cap pīnă azi, īn chip de coarne.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.