» prezentare
» bibliografie
» pesteri
» spiritual
» idei
» statiuni balneoclimaterice
» drumuri spre lacuri
» trasee Bihor-Vladeasa
» buletin informativ - localitatile Romaniei
» legende
» folclor
» terapie
» muntii nostri
» album cu poze din Romania



 Marcian David Bleahu



  << Inapoi la subiect
Legenda bivoliţei


    Īn vremurile cele vechi, dragii mei, pe cīnd lumea sta pe loc şi nu se īnvīrtea ca o morişcă aşa ca astăzi, cīnd īnvăţaţii īncă nu i-au fost pus osie,.. trăia un īmpărat vestit pīnă la margenile lumii ale cărui averi īntreceau pe ale lui Iov din biblie, a cărui īnvăţătură era cu drag ascultată de toţi supuşii şi nesupuşii lui şi a cărui īnţelepciune covīrşea īnţelepciunea tuturor celor ce au trăit īnaintea lui, īn sfīrşit, a cărui īmpărăţie se īntindea departe īnspre răsărit. 
    Şi era tot nenorocit īmpăratul, cu toate că avea tot ce-i trebuia. Şi era supărat minune mare, pentru că-i lipsea liniştea şi buna īnţelegere īn casă, căci acestea īi făceau traiul nesuferit. Că fericirea īn lumea asta nu stă īn bogăţie, nici īn frumuseţi, nici īn īnvăţătură; acestea sīnt numai mijloace de a ajunge fericit. Cu ajutorul lor, omul poate să ajungă mai uoşr la ce doreşte. 
    Fericirea īn lumea asta stă īn mulţumirea de sine, pentru cele ce face omul şi i se fac; că este un balsam răcoritor al sufletului omenesc, care nu se poate cumpăra, ca bunăoară cireşele, şi nu se poate vinde; ea este o răsplată a lui Dumnezeu pentru faptele sale bune, care īnviorează, īnveselesc şi īntremează sufletele oamenilor şi prin aceasta şi trupurile. Pentru a o gusta īnsă, īţi trebuie linişte şi pace.
    Destul că īmpăratului tocmai aceasta īi lipsea. Stătea uneori ceasuri de-a rīndul gīnditor şi se īntreba īn sine, ce va fi greşit el īn lumea aceasta, ca să fie pedepsit aşa de groaznic, să nu poată gusta din fericirea lumii acesteia, cītă vreme alţii, săraci lipiţi pămīntului, neputincioşi şi neīnvăţaţi se īmpărtăşeau cu ea din belşug. Şi nu afla răspuns. Atunci se ducea şi se apuca de scris  - căci uitasem să vă spun că el era şi scriitor - şi scria crīmpeie din viaţa lui zbuciumată şi le trimetea īn lumea mare, ca să vadă toţi oamenii, că īn curţile īmpărăteşti sīnt mai multe neīnţelegeri, sīnt mai multe patimi şi e o viaţă mai puţin suferită ca īn bordeiele celor săraci.
    Şi ce credeţi, de unde venea toată nenorocirea lui ? E uşor de ghicit, dacă ne gīndim la cine a nenorocit pe moşul Adam. Căci avea īmpăratul o nevastă rea şi cicălitoare, a cărei limbă era mai ascuţită ca briciul şi care-i făcea traiul greu şi zilele amare. Nu-şi iubea soţul, nu-şi iubea familia, nu credea īn Dumnezeu care a făcut cerul şi pămīntul şi toate cele ce sīnt şi a carii făptură era şi ea; căci se ţinea, vezi Doamne, deşteaptă. Īn schimb īnsă, iubea pompa, iubea cearta şi neīnţelegerile şi cīnd putea face cuiva vreun necaz, o bucurie să vădea pe faţa-i plină de răutate.
    Zi şi noapte, gīndul ei era la īmbrăcăminte, la fel de fel de iscodituri, cu care voia să se facă mai īmpopoţonată, mai strălucitoare, mai frumoasă. Dorea să vorbească toată lumea numai de frumuseţea şi de gătelile ei. Da ea să fie al doilea soare īn lume, să fie plăcută tuturor celor ce o văd şi aud numai de ea. Să fie povestită peste ţări şi mări şi strălucirea şi faima numelui ei să nu mai aibă margeni şi capăt.
    Mai era apoi supusă şi poftelor stomacului, īntr-o măsură tot mai mare. Ajunge să spun că numai pentru ea singură īşi avea o sută douăzeci şi una de bucătărese, care pregăteau mīncările după un aşa-numit călindar de masă, făcut chiar de mīna īmpărătesei, şi totuşi nu era mulţămită. Cīnd nu se īmbrăca şi cīnd nu mīnca, grija ei era să meargă īn odaia īmpăratului, să-l sfădească, să-l īnjure şi să-i facă traiul nesuferit. Dar el le răbda toate astea cu tăcerea şi cuminţenia unui stăpīn peste patimi şi ispite. Dar, vedeţi voi, şi răbdarea īşi are un capăt.
    Cīnd odată s-a zvonit la curtea īmpăratului, că marele crai Vecin vine cu potop de armată ca să-i ia īmpărăţia, s-a pus omul pe gīnduri şi s-a supărat rău, mai ales că el nu era pregătit de război. Şi, atunci cīnd īl frămīntau tot felul de gīnduri, cum să se apere, iată uşa se deschide şi intră scorpia de muiere, cu gura ei mare, de-şi īncepe pomelnicul obişnuit. Ba, īn răutatea ei cea mare, merse pīnă acolo că apropiindu-se de īmpărat, īl loveşte peste obraz  apoi se răpede la uşă.
    Atunci īmpăratul se lasă īn genunchi şi īnălţīnd ochii spre cer, zise:
    - Scapă-mi, Doamne, īmpărăţia de vrăjmaşi şi de nenorocire şi pe mine de această căsnicie păcătoasă.
    Şi cīnd la sfīrşit īşi făcu cruce, iaca minune: īmpărăteasa se prefăcu īnaintea lui īntr-o bivoliţă neagră şi urītă, care voia să se arunce asupră-i, să-l strivească. Īnfiorat de această privelişte, părăsi īn grabă palatul, īşi īncărca toate cărţile pe nişte cară şi se duse de se aşeză īn peştera unui munte, ca să trăiască liniştit, lăsīnd īmpărăţia īn grija feciorului său celui mare, şi a lui Dumnezeu.
    Vedeţi, dragii mei, necredinţa omului cum se pedepseşte şi cum se răsplăteşte. Din īmpărăteasa strălucită, crescută īn palate, lux şi bogăţie, Dumnezeu o schimbă-n cel mai uricios dobitoc. Pofta de mīncare o avea şi acum, dar nu mai avea bucătăresele de pīnă atunci, ci mīnca bucuros ce rămīnea de la celelalte dobitoace. Pentru că a fost atīt de guralivă, Dumnezeu o īnvrednici ca īn decursul vieţii sale de animal, să fie veşnic tăcută; īn locul īmbrăcămintelor frumoase, avea părul negru şi murdar iar ca s-o pedepsească şi mai mult, a menit-o a se arunca īn orice baltă de nămol. 
    Răutatea i-a rămas şi mai departe dar mai mult īn căutătură; de aceea vedem cu cītă ură priveşte ea mai ales pe oamenii gătiţi de sărbătoare, căci īşi aminteşte poate de strălucirea ei de odinioară. Dar, cīnd furia o ajunge vreodată, cu ochii īnroşiţi de sīnge, cu sete de răzbunare, se şi aruncă asupra oamenilor spre a-i lua īn coarne, mai răsbunīnd din greutatea ce-i apasă inima.


Tony Brill - Legende populare romāneşti - Minerva
Copyright © 2005—2019 e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.